O odisee in care cele mai neinsemnate gesturi devin epice.

Nu-mi vine nici acum sa cred cat de realist a putut sa fie regizorul Steve McQueen in prezentarea vietii din inchisoare a teroristilor IRA, care in 1981 au pornit un protest pentru a-si cere dreptul de a nu purta uniforma de detinut, de a nu fi obligati sa munceasca in inchisoare, posibilitatea de a se asocia cu alti prizonieri si a participa la intruniri educationale si un numar mai ridicat de vizite si scrisori. Cel care a dat startul protestului prin infometare a fost Bobby Sands, care pe 1 martie 1981 a decis sa atraga atentia mass-mediei asupra sa si timp de 66 de zile a refuzat orice fel de tip de alimentatie.

Bobby Sands a fost un membru marcant al organizatiei militare IRA (Irish Republican Army), fervent sustinator al doctrinei republicane, el a fost acuzat de terorism in anul 1976, fiind implicat in atacul cu bomba asupra sediului fabricii de mobila Balmoral din Dunmurry si desi nu au fost gasite niciodata dovezi plauzibile care sa il incrimineze, el a primit o sentinta de 14 de ani de inchisoare, pe care a inceput sa-i ispaseasca in inchisoarea Maze (Labirintul), loc unde a fost supus la violente si umilinte de nedescris in cuvinte, impreuna cu ceilalti acuzati de partizanat al IRA. In 1981, el a inceput unul dintre cele mai celebre proteste din istoria recenta, 66 de zile de greva a foamei, timp in care a fost ales membru in Parlamentul Britanic, functie de care nu s-a putut folosi, el murind pe 5 mai in acelasi an ca urmare a unei scaderi drastice in greutate, a dezvoltarii unor grave infectii ca urmare a lipsei vitaminelor si nutrimentelor si a unui ulcer. Protestul sau a atras admiratie, dar si critici, exemplul sau fiind urmat de alti noua detinuti, care au avut acelasi sfarsit. Guvernul britanic condus de Margaret Thatcher a fost aspru criticat pentru ca a lasat oamenii sa moara fara a interveni.

De ce v-am spus toate acestea? Pentru ca filmul nu o face, el doar prezinta ultimele saptamani de viata ale lui Bobby Sands, dar fara a vorbi despre cum a ajuns acesta in inchisoare si despre realizarile sale. Debutantul Steve McQueen, castigatorul Camera d’Or la Cannes si al premiului BAFTA pentru cel mai promitator cineast, creeaza unul dintre cele mai dure filme pe care le-am vazut in ultimul timp. Nu il recomand celor care nu suporta violenta prezentata fara menajamente si nici cardiacilor si vorbesc serios. Hunger prezinta viata din inchisoarea Maze, unde prizonierii isi “tapeteaza” peretii celulei cu propriile materii fecale, sunt imbracati doar cu o patura si nimic altceva, tunsi si barbieriti cu forta, taiati pe fata, batuti fara mila si umiliti de jandarmi. Bobby Sands, jucat de germanul Michael Fassbender, decide ca trebuie facut ceva pentru a-si recastiga drepturile si il cheama pe parintele Dom pentru a-i vorbi despre greva pe care are de gand sa o puna la cale. Momentul este magistral prin interpretarea celor doi actori, Fassbender si Rory Mullen, dar in special prin regie si imagine, pentru ca vorbim despre o scena de 20 de minute, fara taieturi, doi oameni discutand despre idealuri politice la o masa dintr-o inchisoare unde domneste teroarea. Scenele care urmeaza sunt terifiante, desi nu sunt parte a unui film horror, dar uneori realismul poate sa te inspaimante mai tare decat orice film de groaza, pentru ca il vedem pe Sands in timpul infometarii, slabeste pe zi ce trece, ii putem numara coastele, de abia se mai poate misca, lesina, dar nu va renunta la idealul sau.

Recomand tuturor cinefililor aceasta pelicula care va va lasa cu un gust amar in final. Steve McQueen este un regizor pe care trebuie sa il urmarim pe viitor. Hunger a fost nominalizat la BAFTA in categoria cel mai bun film britanic si este mai buna decat foarte multe filme noi realizate cu bugete de milioane de dolari.

Nota cineblog : 9

Coloana sonoră (Soundtrack) Hunger (2008)

Trailer Hunger (2008)

Download subtitrare Hunger (2008)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici