Dupa ce Roberto Benigni ne-a invatat ca Viata e frumoasa, vine randul lui Emir Kusturica sa ne demonstreze ca de fapt Viata e un miracol, caci asa se traduce titlul minunatului sau film, Zivot je cudo. Am putea spune ca aceasta productie este ultima sclipire a lui Kusturica, fiind un film care poarta toata acea drama cu iz balcanic pe care am intalnit-o si in Underground. La fel ca si filmul pe care l-am amintit mai devreme, La vita e bella, filmul lui Kusturica isi atinge scopul de a ne demonstra afirmatia pe care o face insusi titlul, dar pentru a va convinge de acest fapt trebuie neaparat sa parcurgeti toate cele doua ore si jumatate pe care le masoara pelicula, iar ultima scena va va arata ca, intr-adevar, viata este un miracol, iar pentru a te bucura de ea trebuie ca mai intai sa treci prin clipe grele.

Intr-un mic sat bosniac oamenii isi leaga sperantele de terminarea unei cai ferate care va lega mica lor asezare de Belgrad si Zagreb, adica de progres, un lucru nu prea vizibil in acest spatiu inca neafectat de suflul tehnologic care ar fi trebuit sa patrunda imediat dupa caderea lui Iosif Broz Tito si dizolvarea Iugoslaviei. Mai rau chiar, Bosnia se pregateste de razboi, dar multi refuza sa creada in asta pana in ultima clipa. Familia Djukic isi continua viata simpla fara a se gandi la asa ceva. Luka (Slavko Stimac) este sef al cailor ferate si responsabil cu proiectul de constructie al liniei care va pune mica localitate in care traieste pe harta. Sotia sa este o fosta soprana fortata sa se retraga in acest spatiu montan din cauza bolii de plamani de care sufera, iar fiul celor doi, Milos, este un fotbalist foarte bun pe care cei de la Partizan Belgrad il au in vizor, iar in urma unui meci foarte bun pe care acesta il face, ii propun o oferta, dar armata ii propune o alta foarta, una pe care nu o poate refuza. Razboiul incepe, iar Milos este recrutat si fortat sa plece pe front. Mama sa, Jadranka, il paraseste pe Luka si fuge cu un muzician la Budapesta, iar el ramane singur si deprimat, din cand in cand mai jucand cate un sah cu postasul. Intr-o seara primeste vestea ca fiul sau a fost capturat de inamici si este tinut prizonier, dar tot in aceeasi seara, in fata casei sale este adusa Sabaha (Natasa Solak), o musulmanca dintr-o familie bogata, ea transformandu-se intr-un simplu obiect de schimb care il va aduce pe Milos inapoi acasa. Luka nu ii ofera un tratament de prizonier, comportandu-se cu ea ca si cum ar fi un oaspete, iar dupa mai mult timp ajunge sa se indragosteasca de ea si impreuna fug in munti, unde vor petrece momente de neuitat. Chiar si dupa ce afla ca Sabaha nu este deloc bogata, ci doar o simpla asistenta care se intampla sa poarte un nume de familie celebru, Luka nu renunta la ea si isi face planuri de parasire a tarii. Nici macar intoarcerea sotiei nu il poate face sa se razgandeasca, dar planurile nu ies intotdeauna asa cum trebuie si printr-o serie de evenimente cei doi vor fi despartiti fara ca vreunul dintre ei sa isi doreasca acest fapt.

Ultimele minute ale filmului lui Emir Kusturica sunt de nepretuit. Vedem un barbat care a pierdut tot mergand de-a lungul caii ferate fara vreun scop clar in minte. Aude trenul si isi aseaza capul pe sina astfel incat sa fie sigur ca va fi decapitat la trecerea acestuia. Un fel de Anna Karenina prinsa intr-un trup barbatesc, doar ca Emir Kusturica gaseste metoda perfecta prin care filmul sa nu aiba un final atat de sec si oarecum previzibil. Ceva se va intampla, dar nu vreau sa va stric placerea de a urmari un film atat de minunat. Cert este ca viata chiar este un miracol atunci cand un om precum Kusturica se incapataneaza sa ti-o demonstreze si, spre surprinderea mea, chiar reuseste.

Singurele inconveniente ale lui Zivot je cudo sunt lungimea si faptul ca ai uneori impresia ca unele scene sunt reciclate din alte filme de-ale maestrului sarb. Apar la un moment dat o scena in care niste prea mariti ai guvernului sunt intampinati in sat de un alai artistic cam in aceeasi modalitate pe care am putut-o vedea in Underground. Mai ezista o alta scena in care Luka o paraseste pe Sabaha, iar ea il ajunge din urma luand calea obiectelor de imbracaminte de care barbatul se debaraseaza treptat, exact ca in celebra urmarire din lanul de floarea soarelui din Black Cat, White Cat. Dar toate acestea sunt doar mici detalii tinand cont de efectul de final al peliculei. Cert este ca prea putini oameni sunt capabili sa iti produca asemenea trairi vizonand un simplu film. Ii numeri pe degete: Jean-Pierre Jeunet, Jiri Menzel, Pedro Almodovar, Giuseppe Tornatore, Theo Angelopoulos si el, inegalabilul Emir Kusturica.

Nota autorului:

Trailer
Coloana sonora(Soundtrack)
Descarca (Download) subtitrare