In istoria de 62 de ani a festivalului de film de la Cannes numai trei regizori au reusit sa scastige de doua ori trofeul Palme d’Or. Francis Ford Coppola cu The Conversation si Apocalypse Now, fratii Dardenne cu Rosetta si L’enfant, iar ultimul, Emir Kusturica. In 1985, anul cand a inregistrat primul sau succes la Cannes, Kusturica era un cvasianonim venit dintr-o tara comunista cu un film de care n-a auzit nimeni. Otac na sluzbenom putu/Cand tata era plecat cu afaceri s-a dovedit a fi cel mai emotionant film din festival si a obtinut marele premiu pe buna dreptate. La zece ani de la marele succes inregistrat pe Riviera franceza, Kusturica promitea inca o opera de arta, Underground. Continuand seria filmelor suprarealiste incepute cu Dom sa vesanje (Vremea tiganilor) si Arizona Dream, regizorul sarb iese la rampa cu unul dintre filmele memorabile ale deceniului trecut, prilej pentru intreaga lume de a asculta inca o data hiturile lui Goran Bregovic, dar si de a suspina urmarind una dintre acele povesti care te fac sa ramai cu o lacrima in coltul ochiului la aparitia genericului final.

“A fost odata o tara care avea capitala la Belgrad”, asta citim pe cartonul care deschide filmul. Emir Kusturica realizeaza o trecere ca printr-un basm prin intreaga istorie a defunctei Iugoslavia incepand de la vremurile de glorie si pana la destramare. Acest tablou plin de nostalgie este desfasurat prin intermediul unor personaje de care iti este imposibil sa nu te atasezi. Al doilea razboi mondial este in plina desfasurare, Belgradul este asediat de bombardamentele nazistilor, dar lui Marko (Miki Manojlovic) nu pare sa ii pese decat de faptul ca prostituata cu care petrece cateva clipe placute se sperie si fuge, iar acum este nevoit sa se masturbeze in plin bombardament. Orasul este distrus, oamenii sunt devastati si isi plang mortii, dar Crni (Lazar Ristovski) isi freaca mainile de bucurie. Cu cat razboiul tine mai mult, el poate jefui nestingherit alaturi de bunul sau prieten, Marko. Banii se tot strang, iar cei doi isi deschid propria afacere in susbsolul casei lui Marko, unde aduna o mana de oameni care fabrica arme vandute armatei la pret bun. Crni este indragostit de Nataljia (Mirjana Jokovic), dar Nataljia nu este indragostita de Crni, desi poate ca o arata, insa numai cand primeste cadouri. Nemultumita de faptul ca Crni ii ofera doar aur furat, ea ramane cu Franz, comandant nazist venit sa ocupe Belgradul. Nataljia este furata si obligata sa se casatoreasca cu Crni, dar ramane cu Marko. Razboiul se incheie, Marko iese afara din subsol, Crni ramane inauntru. Toti ocupantii ascunzisului subteran din casa lui Marko sunt mintiti ca razboiul nu s-a incheiat. In fiecare zi li se da ceasul inapoi cu sase ore, iar Marko pune cate un disc cu o alarma de razboi inregistrata si zgomote de bombardament pentru ca situatia sa para realista. Din cand in cand isi mai face aparitia prefacandu-se ca este batut. In tot acest timp armele continua sa fie fabricate si vandute, iar Marko ocupa un loc confortabil intr-o pozitie politica importanta, asigurandu-i Nataljiei un trai in lux. Timpul trece, fiul lui Crne, nascut si crescut in subsol, se casatoreste, Marko isi face din nou aparitia pentru a asista la petrecere, o aduce si pe Nataljia, fosta iubire a lui Crne si totul se precipita. Multi vor iesi la suprafata si vor descoperi adevarul.

Emir Kusturica a tot continuat sa realizeze filme suprarealiste, dar niciunul nu i-a iesit la fel de bine ca Underground. In ciuda faptelor neverosimile prezentate, filmul reuseste sa iti induca sentimentul de nostalgie, mai ales in finalul in care Ivan (Slavko Stimac), fratele lui Marko, primeste vestea ca Iugoslavia nu mai exista. Pelicula lui Kusturica este deosebit de reusita datorita felului in care regizorul lucreaza cu simbolurile si metaforele. Moartea mirelui si a miresei, amandoi inecati, este reprezentata printr-o reintalnire sub apa, unde amandoi inoata si se saruta. Subsolul casei simbolizeaza Iugoslavia, tara ramasa izolata in timpul comunismului. Crni si fiul sau nascut si crescut in subsolul casei lui Marko ies la suprafata, iar tanarul crede ca luna este soarele, se mira de orice lucru nou, exact ca oamenii din tarile comuniste imediat dupa caderea regimului. Moartea lui Iosif  Tito este prezentata intr-o scena memorabila alcatuita din materiale de arhiva reale unde ii putem vedea pe toti marii lideri ai sferei comuniste, printre ei si Nicolae Ceausescu.

Miki Manojlovic, un obisnuit al lui Emir Kusturica, ofera inca o prestatie demna de a fi amintita peste ani si ani. Exceptional in rolul lui Marko, traficantul de arme fara scrupule, te determina pe tine, ca spectator, sa te atasezi de el. Exact ca si in Otac na sluzbenom putu, unde exista o scena socanta in care personajul sau isi bate sotia fara mila de fata cu copiii, dar pana la urma tot este surprins in cateva ipostaze in care esti nevoit sa iti schimbi intreaga opinie despre el. Rolurile secundare sunt si ele jucate de oamenii potriviti, cu plusuri pentru Mirjana Jokovic, care schimba starile de spirit insesizabil. Intr-o scena o vedem dragastoasa si blanda, in urmatoarea se imbata si are izbucniri nervoase pline de patos.

Regia lui Kusturica, imaginea superba si muzica inconfundabila a lui Goran Bregovic fac din Underground unul dintre cele mai bune filme ale ultimilior douazeci de ani. Din pacate, aceasta este si ultima capodopera a sarbului, care de aici porneste pe alte cai. Crna macka, beli makor, o comedie reusita, dar nu un film exceptional vazut ca un intreg, Zivot je cudo, un film superb, insa numai daca il vezi fara a sti de Underground si Otac na sluzbenom putu, si Zavet, inca un exercitiu de suprarealism, insa nereusit din multe puncte de vedere.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Underground (1995)

Goran Bregovic – Kalasnjikov (Orchestral)

Goran Bregovic – Underground Cocek

Goran Bregovic – Ringe, ringe, raya (Ya, ya)

Goran Bregovic – War

Goran Bregovic – Mesecina

Trailer Underground (1995)

Download subtitrare Underground (1995)

Subtitrare pentru varianta de 2 cd-uri: aici