Nu te da batuta.

La trei ani dupa minunatul Le Fabuleux Destin d’Amelie Poulain, Jean-Pierre Jeunet a facut un film care se sustrage tuturor tiparelor prezente in opera sa de pana atunci. Nu mai avem nicio urma de fantezie, nu mai este construtia nicio lume magica, de data aceasta Jeunet face o poveste plasata intr-un timp identificabil, in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar o pastreaza pe aceeasi Audrey Tautou, o actrita care este imposibil sa nu iti placa, iar spiritul ludic prezent si in Amelie si in La cite des enfants perdus, joaca un rol important si aici. Pe langa Audrey Tautou ii mai vedem si pe Gaspard Ulliel, Jodie Foster, Marion Cotillard, dar si actorul preferat al regizorului, Dominique Pinon, care a jucat in absolut toate filmele lui Jean-Pierre Jeunet.

Scenariul este o adaptare dupa romanul cu acelasi nume scris de Sebastien Japrisot, dar aceasta poveste pare a fi fost creata special pentru un film realizat de creatorul lui Amelie. Filmul este construit din flashback-uri, timpul prezent si timpul trecut se completeaza reciproc. Flashback-urile au rolul de a construi personajele, de a le crea un background, spectatorul afla detalii despre frumoasa poveste de dragoste dintre Mathilde (Audrey Tautou) si Manech (Gaspard Ulliel), iar actiunea din prezent se petrece in timpul razboiului, unde Manech se afla undeva prin Germania condamnat de autoritatile militare dupa ce impreuna cu alti patru colegi se automutileaza pentru a fi trimisi acasa. Mathilde nu poate trai cu gandul ca iubitul ei a murit, asa ca porneste intr-o cautare a dovezilor si nici macar faptul ca este captiva intr-un carucior cu rotile nu o poate opri. Intr-un plan secundar al actiunii urmarim drumul pe care o femeie numita Tina Lombardi (Marion Cotillard) il parcurge pentru a razbuna uciderea sotului ei pe front.

Mesajul filmului ar fi acela ca vietile anumitor oameni sunt predestinate sa se uneasca, cel putin asta am inteles eu din ultima scena a filmului, cea in care Manech, suferind de amnezie, ii spune Mathildei, pe care i se pare ca nu o cunoaste, exact aceleasi cuvinte pe care i le-a spus si la prima intalnire pe care cei doi au avut-o. Un long dimanche de fiançailles beneficiaza de aceleasi trasaturi ca si celelalte filme ale lui Jeunet. Imaginea este superba, incadraturile sunt perfecte, culorile acelea cu tenta aurie scalda ecranul, miscarile de camera sunt la fel de spectaculoase ca si cele din Amelie. Costumele, scenografia, efectele pirotehnice si montajul de sunet ne arata inca odata ca Jean-Pierre Jeunet este cel mai bun regizor francez contemporan si ca poate filma scene de razboi la fel de bine cum poate face un SF sau un film de fantezie.
Nota autorului:

Trailer
Coloana sonora(Soundtrack)
Angelo Badalamenti – Le chanson de Mathilde Angelo Badalamenti – Un long dimanche de fiancailles
Descarca (Download) subtitrare