Un homme et une femme (1966)
(9 votes, average: 8.89 out of 10)
Loading ...September 21st, 2009|Recenzie scrisa de Alexandru Ţîrdea in Drama, Romantic|717 views
Acum patru luni realizam un top cu cele mai bune filme de dragoste in opinia mea. Acel articol venea ca o completare a unei alte postari in care vorbisem despre asa-zisele “filme de vazut cu prietena”, adica acele filmulete facute de niste producatori inteligenti pentru niste oameni prosti. Revenind la cele mai bune filme de dragoste, atunci am plasat pe locul al doilea pelicula despre care va voi vorbi astazi. Un homme et une femme este puternica si dureroasa lovitura pe care Claude Lelouch, regizor francez contemporan cu grupul Noului Val, dar nefiind adept al curentului, o aplica colosului numit Hollywood, la acea vreme aflat intr-un impas in ceea ce priveste genul romantic care l-a consacrat in cea mai mare masura. Lelouch apare dintr-o data cu acest superb film si castiga Palme d’Or-ul chiar la editia speciala a aniversarii a douazeci de ani de existenta a festivalului. De pe Riviera filmul trece Canalul Manecii si este nominalizat la BAFTA, acolo unde Anouk Aimee obtine premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal. In cele din urma, Une homme et une femme ajunge si in America, unde castiga pe rand Globul de aur pentru rol feminin principal, premiul pentru film strain, apoi regizorul Claude Lelouch este nominalizat de Director’s Guild la premiul pe care cineastii si-l dau intre ei, iar lovitura de gratie vine in seara cand regizorul impreuna cu scenaristul Pierre Uytterhoeven sunt incununati cu Oscar-ul pentru cel mai bun scenariu original, iar apoi pelicula izbuteste sa castige si premiul pentru cel mai bun film strain.
Anne Gauthier (Anouk Aimee) este vaduva. Sotul, cascador profesionist, fusese ucis pe platoul de filmare al unei productii de razboi. Jean-Louis Duroc (Jean-Louis Trintignant) este, de asemenea, vaduv. Sotia s-a sinucis intr-un moment de panica si disperare. Cei doi au ramas cu copii din casatorii. Femeia are o fata, iar barbatul un fiu, ambii copii invatand la acelasi internat din Deauville. Intr-o zi Anne pierde trenul, iar Jean-Louis o va transporta cu masina la Paris. Pe parcursul acestui drum ei isi fac marturisiri legate de prezent, dar mai ales de trecut. Urmeaza un weekend petrecut alaturi de copii, din nou discutii, priviri cu subinteles, atingeri suave. Pentru ca se vede cu ochiul liber ca intre cei doi exista o chimie aparte, isi dau o a doua intalnire la revenirea lui Jean-Louis in Paris. Pilot profesionist de 
curse, el participa la raliul de douazeci si patru de ore de la Monte Carlo, acelasi loc unde suferise accidentul grav din cauza caruia sotia sa isi luase viata. Primind o declaratie de dragoste la finalul cursei, Jean-Louis paraseste petrecerea si demareaza in tromba spre Paris, o gaseste si petrece o noapte la hotel impreuna cu aceasta. In timpul acestor momente femeia se confrunta cu o dilema morala si sentimentala, prin minte derulandu-i-se toate momentele frumoase petrecute alaturi de sotul ei. Noaptea se consuma, barbatul este deceptionat, femeia pleaca singura spre Paris. Lelouch ne lasa senzatia ca acesta este finalul intregii povesti, dar ne pacaleste. Finalul trebuie sa il descoperiti singuri.
Observati ca scenariul este construit simetric, desfasurarea evenimentelor punand cele doua personaje in balanta, in ipostaze asemanatoare. Femeia se plimba cu fiica pe plaja, barbatul isi plimba baiatul cu masina tot pe plaja. Ambii copii invata in acelasi loc, ea este vaduva, el la fel. Toate aceste efecte de simetrie par a ne arata ca fiecare dintre ei are propriul drum, unul paral
el cu al celuilalt. Si probabil ca asa ar fi fost daca Anne nu ar fi pierdut trenul si nu ar fi ajuns in masina lui Jean-Louis. Scenele din masina denota capacitatea extraordinara a lui Claude Lelouch de a surprinde cele mai mici si nesemnificative detalii din comportamentul si gestica fiecarui personaj. Avem incadraturi stranse la limita gros-planului. Chipul lui Annouk Aimee este luminat de un rosu palid in timp ce fata lui Jean-Louis Trintignant este scaldata intr-un albastru rece. Camera jubileaza in secventele in care cei doi iau masa impreuna cu cei doi copii. Urmarim discutia, care apoi este intrerupta si lasa loc muzicii, regizorul revenind la planurile stranse si la studierea detaliilor, in special acela cand barbatul incearca sa isi apropie mana de spatele femeii, dar ezita mult, ii priveste buzele, ar vrea sa i le sarute cu pasiune, dar stie ca nu se cade.
Cele doua personaje beneficiaza de o constructie bazata doar pe flashback-uri. Ei traiesc doar prin amintirile legate de trecut, de fostele iubiri, tot ce ii mai leaga de prezent fiind copiii, si ei marturii ale vechilor povesti de dragoste. Practic aceasta noua idila este o sansa pentru ca cele doua personaje sa isi traiasca din nou vietile zbuciumate. Se vede ca niciunul dintre ei nu mai este stapanit de impulsurile din tinerete. Jean-Louis ezita mult pana sa se apropie de Anne, iar aceasta ii spune ca il iubeste, dar printr-o telegrama, incercand sa evite un raspuns negativ primit in fata. Claude Lelouch este un fantastic portretist, dar simte perfect starile si stie cum sa le expuna pe pelicula. Starea de calm si relaxare de pe plaja este prezentata in secvente lungi si cu miscari de camera lente, in timp ce plecarea lui Jean-Louis de la Monte Carlo este montata din secvente scurte derulate rapid.
Cea mai buna scena a filmului este noaptea petrecuta in hotel. Barbatul si femeia sunt, in sfarsit, impreuna, se bucura 
de compania celuilalt, fac dragoste intr-un mod foarte pasional. Daca Pedro Almodovar s-ar fi aflat in spatele camerei, atunci ne-am fi bucurat de un festin la limita dintre pornografie si arta, ceva in genul scenei de amor din Atame!, dar Claude Lelouch recurge la un alt procedeu, preferand sa mentina incadratura numai pe chipul femeii, secventa fiind intrerupta doar de flashback-urile in care o surpindem pe Anne in cele mai frumoase momente alaturi de sotul ei decedat. Este clar de acum incolo pentru toata lumea ca femeia sufera in adanc si se confrunta cu o problema morala, lucru observat usor de Jean-Louis, care isi da seama ca femeia nu are orgasm si nu se bucura de acest moment, dar crede ca vina este a sa.
Un scenariu atat de simplu si totusi un mare film. Un homme et une femme este unul dintre acele filme de care ti se face mereu dor sa le revezi. Un love story care nu iese in evidenta in mod deosebit ca poveste, avand o idee generala vazuta si in alte filme. Stilul este cel care unicizeaza aceasta pelicula, dar si cei doi actori principali incredibili. Anouk Aimee, pe langa faptul ca este una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am vazut vreodata, este o actrita de un talent incomensurabil, aici oferind inca un recital de proportii. Jean-Louis Trintignant se ridica la inaltimea partenerei, oferind un portret echilibrat al unui barbat cu sufletul sfasiat, cufundat in munca si in a carui inima licareste speranta unui nou inceput.
Cand te gandesti ca la debutul in lungmetraj din 1962, Cahiers du cinema l-a intampinat pe Claude Lelouch cu urmatoarele cuvinte: “Retineti bine acest nume. Nu veti mai auzi prea curand de el”. Iata ca Lelouch se distanteaza de Noul Val Francez, adica aceiasi oameni care activau si la revista mai sus amintita (Truffaut, Godard, Rivette, Resnais), si se remarca drept unul dintre cineastii de mare clasa ai lumii.
Rating: 
Coloana sonora(Soundtrack) Un homme et une femme (1966)
Francis Lai - Un homme et une femme
Francis Lai - Une homme et une femme (instrumental)
Nicole Croisille et Pierre Barouh - Plus fort que nous
Pierre Barouh - Samba Saravah
Trailer Un homme et une femme (1966)
Download subtitrare Un homme et une femme (1966)
Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici
Alte recenzii de filme: |
Comment by iulia on 9 October 2009:
superb film,superba actrita,superba coloana muzicala!si nu in cele din urma,frumoasa recenzie,felicitari! iulia