Choose Life

După ce au dat lovitura cu filme precum The Crying Game în 1992 sau Pulp Fiction în 1994, studiourile Miramax îşi respectă blazonul în continuare, iar în 1996 lansează Trainspotting, o adaptare după romanul cu acelaşi nume al scriitorului scoţian Irvine Welsh. Personajul principal este Mark Renton (Ewan McGregor), un nihilist juvenil din Edinburgh care respinge cultul vieţii normale; pentru el, valorile familiale, bunurile materiale, o slujbă decentă, nu reprezintă nimic; aparent, este o rebeliune tipică vârstei, însă rădăcinile ei sunt sentimentele de dezgust pe care Renton le are faţă de o societate sufocantă prin monotonia sa, iar “salvarea” lui este heroina.

Reton este înconjurat de amicii săi, un grup de hoţi, mincinoşi şi psihopaţi, personaje cu tulburări chiar mai grave decât ale eroului nostru. Spud (Ewan Bremner) este timid şi inofensiv, dar are o slăbiciune pentru stupefiante; Sick Boy (Jonny Lee Miller) este un escroc depravat care dezvoltă o obsesie pentru Sean Connery; Tommy (Kevin McKidd), un veritabil “stâlp al moralităţii” care se luptă cu tentaţiile heroinei; dar cireaşa de pe tort este Begbie (Robert Carlyle), un sociopat care găseşte satisfacţie în scandaluri şi violenţă. Trainspotting este un film atent construit, deoarece nu doreşte să prezinte dintr-o singură parte a baricadei aspecte legate de vieţile personajelor care consumă droguri. Dacă ar fi să gândim raţional, cine ar folosi asemenea substanţe care duc doar la disperare şi nefericire? Însă Renton are un răspuns la întrebarea noastră: “ia cel mai bun orgasm pe care l-ai avut vreodată, înmulţeşte-l cu 1000 şi tot nu vei fi aproape de senzaţia creată de heroină”. Persoanele din această “clasă” nu au grijile noastre zilnice, ele trăiesc doar pentru următoarea doză; dar euforia pe care o simţ este doar o cale deschisă spre tragedie.

Pelicula are un mesaj anti-drog pe care îl pledează folosind cazuri particulare şi nu predici pompoase. De aceea, nu recomand filmul celor cu un stomac sensibil, în ciuda unui element umoristic asociat scenelor mai “delicioase”; un exemplu elocvent este scena în care Renton se cufundă în “cel mai dezgustător vece din Scoţia”. Un alt aspect notabil este prezentarea momentelor cheie din viaţa unui consumator de substanţe interzise: consumul propriu-zis, dezintoxicarea, şi cedarea în faţa tentaţiei, implicit întoarcerea la droguri. Folosind această reţetă, regizorul Danny Boyle ne oferă un film energic, provocator şi realist. De asemenea, adaptarea romanului de debut al lui Irvine Welsh i-a adus scenaristului John Hodge o nominalizare la Oscar.

Nota autorului:

Iggy Pop – Lust For Life

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici