Prima pagină » Topuri filme

Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)

Publicat de pe 23 Mai 2010 – 03:00 | 2,268 vizualizări

10. The rats (2002) – aka Şobolani

4629139087 5c58237293 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Topul este deschis de aceste rozătoare agere de mici dimensiuni care terorizează cu nesimţire New York-ul. Şobolanii caută un topos compensatoriu şi afectiv, astfel se instalează confortabil într-o cabină de probe al unui magazin de haine. Din nefericire, sunt descoperiţi de doi băieţaşi plătiţi cu 10 $ dolari pe oră (mai mult ca la work & travel) să omoare bietele animale. Dar, staţi, filmul nu se termină. Cei doi găsesc o colonie de milioane de şobolani care vor să pună stăpânire pe New York şi să roadă Central Park. Aşadar, intriga este bine definită şi va constitui premisa necesară declanşării suspansului ce atinge pe alocuri paroxismul. Din nou se evidenţiază motivul femeii ex-experte, renegată între timp, dar cea mai bună din promoţia ei, care se adresează preşedintelui, spunându-i despre pericolul iminent reprezentat de animale, dar care nu este ascultată şi acum trebuie să acţioneze pe cont propriu pentru a salva lumea de sub dominaţia şobolanilor (nu ar fi lăsat câinii detectivi să se întâmple una ca asta).

Caz special de recomandare: V-a murit şobolanul preferat şi nutriţi un plan de răzbunare.

9. Shark Attack 3: Megalodon (2002)

4629740090 ff3550f35a o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Dintre toate filmele cu rechini, acesta este potrivit pentru tine, cititorule Cineblog. Rechinii din Jaws 1, 2 şi 3 nu au colţii la fel de ascuţiţi ca cel din Shark 3 Megalodon şi cu siguranţă nu pot înghiţi o plută cu 10 oameni dintr-o îmbucătură. Aş merge atât de departe încât să spun că rechinul din Shark 3 i-ar fi înghiţit pe toţi ceilalţi rechini la un loc şi asta nu e puţin lucru. Aş putea spune chiar că rechinul acesta este răspunzător pentru creşterea nivelului apelor, nu încălzirea globală, dar mi-e teamă să nu citească ce-am scris, aşa că mă abțin. Subiectul este spectaculos şi trebuie punctată o scenă pe care aveţi şansa să o vedeţi în video-ul de mai jos (mai repede, până nu băga ăştia pay per view): croazieră fericită, haos, înghiţit plută cu oameni, înghiţit băieţaş ce merge pe ski-jet. Iniţial, rechinul a înghiţit şi vasul dar după indicaţiile regizorului, s-a potolit şi a jucat calumea.

Caz special de recomandare: Vreţi să înotaţi în Marea Neagră pe litoralul românesc.

http://www.youtube.com/watch?v=DtNM2Kr6QnQ

8. Mega piranha (2010)

4629739788 d50cfb0724 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Din nou, o decizie grea pe care a trebuit s-o iau, având în vedere câţi piranha au terorizat apele platourilor de filmare. Mega pirahna a fost selecţionat datorită naturaleţii cu care piranha au respectat indicaţiile regizoriale şi au ciopârţit materia organică. Scenariu original, lumea se simte bine la mare, nimic nu anunţă nimic, când un colac ce suportă gluteus maximus al unei fetişcane parcă îşi dă ultima suflare. Ce să fie oare? Doar zeci de piranha flămânzi în căutare de proteine de origine animală. Fetişcana noastră sau băieţaş, nu mai ştiu, nu s-a obosit să înoate 2 metri până la mal sau bazin că parcă era în piscină, considerând că e mai onorabil să moară sfâşiat/ă de aceste termite ale apelor. Şi dorinţa i-a fost îndeplinită. De acum începe acţiunea mişto care urmează o pantă ascendentă spre un pseudo-climax în momentul descoperirii unei turme de piranha ce îşi făceau planuri de atacare a lumii (în formula 4-4-2 normal cu al doilea ST- piranha lateral dreapta). Mai departe vedeţi şi voi.

Caz special de recomandare: Aţi văzut primele 7 filme ale topului nostru şi A Dangerous Man cu Steven Seagal (deşi face parte din regnul animal, nu am putut să-l pun aici).

7. Arachnophobia (1990)

4629138683 df75fa81d6 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Nu mai ştiu cum era filmul ăsta, era vorba de nişte păianjeni ucigaşi parcă. Ah, gata. Nişte cercetători americani se duc la o plimbare prin jungla amazoniană şi găsesc nişte păianjeni mutanţi care se prefac morţi ca să ajungă în USA, că la work & travel nu i-au primit. Faza e că aveau venin mortal şi cercetătorii ăştia plătiţi cu 100.000 de para pe an nu au luat în calcul această posibilitate şi îi aduc în SUA să mai cunoască păienjenițe. Apoi se mai întâmplă nişte faze pe acolo şi numărul arahnidelor creşte conform şirului lui Fibonacci. Apare din nou motivul femeii ex-experte, renegată între timp, dar cea mai bună din promoţia ei, care se adresează preşedintelui, spunându-i despre pericolul iminent reprezentat de animale, dar care nu este ascultată şi acum trebuie să acţioneze pe cont propriu pentru a salva lumea de sub dominaţia păianjenilor. Film captivant şi toate alea. Nu-l rataţi.

Caz special de recomandare: Îţi place să te joci cu specii periculoase de păianjeni sud-americani care par morţi.

6. Yeti: Curse of the demon snow (2008)

4629739894 a98bf98289 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Acest monstru al zăpezilor a cărui existență nu a fost încă atestată, reuşeşte, iată, să intre în acest top pe un loc onorabil să spunem. Ceea ce atrage la acest film nu e ketchup-ul strâns de la botul regizorului şi aruncat pe hainele personajelor (desigur că se creează impresia de veridicitate), ci modul în care este surprinsă viaţa unui animal mitologic în mediul lui, putând reda aici cuvintele lui Ovid S. Crohmălniceanu din prefaţa romanului Enigma Otiliei: «  este surprins animalul în mediul ambiant cu importanţa pe care o are pentru el vizuină « . Aşadar, acest film a apărut din necesitate, dintr-o căutare continuă a esenţelor primordiale şi de refacere a princiipilor fundamentale. Yeti este doar o ipostază regizorială surprinzând setea de absolut a omului, putând face o analogie cu trilogia semnată de Marin Sorescu, Setea muntelui de sare. Un plus pentru acest film – efectele speciale create în word şi paint.

Caz special de recomandare: Dispoziţie contemplativă, meditativă, reflexivă, tendinţă de transcendere din planul contingental.

5. Albine – Killer Bees (2002)

4629138779 35343cc83f o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Dintre zecile de filme cu albine, doar unul singur a fost aproape să-mi provoace un şoc anafilactic. Este vorba de filmul în regia lui ???? Penelope, aşa cum vă gândeaţi cititori fideli. Motivul pentru care m-a impresionat profund este că dezvoltă exclusiv motivul femeii ex-experte, renegată între timp, dar cea mai bună din promoţia ei, care se adresează preşedintelui, spunându-i despre pericolul iminent reprezentat de animale, dar care nu este ascultată şi acum trebuie să acţioneze pe cont propriu pentru a salva lumea de sub dominaţia albinelor ucigaşe. Şi ce moment şi-a ales primarul imaginarului oraş construit din panouri de carton să pună la îndoială calităţile femeii. Tocmai când trebuia să aibă loc un mare festival al mierii (un fel de festival al berii, dar cu participanţi) albinele vor şi ele să se dea în trenuleţ şi cum nu le place lumea, decid să-i înţepe pe toţi. Panică, haos, nimeni nu vrea să se joace cu ele. Nişte tovarăşi de-ai profesoarei ajung într-o casă, nu mai ştiu cum, care se pare că e sediul central al albinelor. Aici matca A1 îşi dispunea albinele în teren. Ce se întâmplă mai departe nu poate fi anticipat aşa că puneţi mâna şi, era să zic cumpăraţi, downloadati filmul sau mai aşteptaţi 1 lună până îl dă iar pe Pro tv sau Kanal D.

Caz special de recomandare: Aţi văzut şi a treia oară reluarea meciului Ceahlăul – Gaz Metan 0-0.

4. Black sheep (2006)

4629138819 abbc605f54 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Era şi timpul ca o oaie mutanta să facă pasul în lumina reflectoarelor şi să arate ce poate. Jocul actoricesc a fost destul de bun, impresia lăsată a fost de veridicitate, iar intriga este o reeditare a celor din celelalte filme cu animale mutante. Nişte cercetători fac experimente, scapă apă pe oaie, oaia crede că apa conţine un factor mutagen şi se comportă ca atare: devine violentă, atacă oamenii şi vrea să pună stăpânire pe insulă. Va reuşi oare de una singură să pună stăpânire pe insula? Se pare că nu, de aceea apelează la întăriri şi muşcă nişte oi ca să le transforme în super-oi. Gaşca de super-oi sparge uşi de PVC cu capul şi se hrăneşte cu oameni. Nimic nou până acum, dar unghiul din care sunt privite evenimentele e unul diferit, fapt pentru care urmaşa lui Dolly ajunge direct pe locul 4.

Caz special de recomandare: Aveţi un laborator secret în care faceţi teste pe oi.

3. Pisici – Strays (1991)

4629739980 918a268ee8 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Sincer, nu am văzut filmul ăsta, nu am chef să mă uit, dar am auzit că e mişto. Cică nişte pisici malefice se instalează într-un bloc abandonat. Aici se mută o familie fericită, din aia de o vedeţi în reclamele la credite sau la pate din ăla cu papagalul ăla enervant. Fericirea lor e de scurtă durată, pentru că pisicile nu le agreează prezența şi după ce reclamaţia la administrator şi la primărie nu are nici un efect, hotăresc să evacueze familia fericită din blocul lor şi nu mai apelează la birocraţi, ci decid să-i sfâşie. Mai mult nu ştiu ce să spun, uitaţi-vă şi o să aflaţi printre altele şi de ce nu există mâncare pentru pisici cu gust de şoareci, că se tot întreabă lumea.

Caz special de recomandare: Aveţi o prietenă ahtiată după pisici şi vreţi să-i schimbaţi puţin părerea.

2. The Breed (2006) – câini ucigaşi

4629138905 9d29e7a829 o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Dacă am avut un film cu pisici malefice, de ce să nu avem unul şi cu căţei? Se pare că şi regizorul filmului Breed, oricine ar fi, şi-a pus această întrebare şi nu a mai stat pe gânduri. După un travaliu intelectual de circa 2-3 minute a aşternut pe hârtie scenariul filmului Breed: un grup de studenţi se duc pe o insulă şi aici sunt sfâşiaţi de câinii ucigaşi. Cred că a mai adăugat câte puţin pe la filmări, dar în mare asta se întâmplă. Mai sunt şi faze mişto care amintesc de I am legend (cu Will Smith . Kanal D a câştigat licitaţia pentru difuzarea acestui film dublu nominalizat la festivalul filmelor horror cu patrupede. Era la coadă la Kaufland un angajat de la Kanal D, când vede un dvd aruncat în cutia frigorifică cu suc, pe la raioane: «  1 leu şi e al tău «  spuse vânzătorul. Îşi face calculele omul şi parcă n-ar vrea, dar după ce achită pentru cumpărături primeşte restul : 2 bănuţi. Se târguieşte el cu casierul şi renunţă la rest pentru dvd. Filmul şi-a depăşit de atunci de 500 de ori cota aducând încasări uriaşe. Mai trebuie să spun de faza de la final ca să vă stric surpriza: credeau doi dintre ei că au scăpat. Mergeau ei pe o mică bărcuţă şi deschide unul din ei cutia frigorifică şi surpriză le sare un câine mutant în faţă.

Caz special de recomandare: Când mergeţi în vacanţe pe insule exotice și vi se pare amuzant să chinuiţi câinii.

1. Kaw (2007) – Conspiraţia corbilor

4629138949 6b0c361f6a o Top 10: Animale ucigaşe (Guest post by Bogdan10)Ei bine, am ajuns şi la primul film din top. Dacă piranha, rechinii, şobolanii, pisicile, oile sau câinii nu v-au speriat, atunci acesta este filmul pentru voi, supravieţuitorilor. Încă de la început suntem introduşi într-un cadru lugubru şi invitaţi să facem cunoştinţă cu gaşca de corbi rebeli ce au supravieţuit unor experimente. «Da, şi ce e nou?«  parcă vă aud spunând. Ah bine, nu vă mai uitaţi, dar atunci veţi pierde 2 scene care ar trebui vizionate şi studiate la UNATC-urile din toată lumea. Într-un mic orăşel uitat de lume, toţi duc o viaţă liniştită şi nicio familie nu e diferită de cea din reclamele pentru credite. Dar staţi, ce e asta? O invazie a corbilor? Puteţi fi sigur, pentru că prietenii noştri zburători au alte planuri care includ printre altele: luarea unor pietre în ciocuri şi gheare şi aruncarea lor, urmată de spargerea geamurilor de la maşină, luarea oamenilor pe sus sau chiar supravieţuirii unor explozii ale benzinăriilor. Nimic nu poate oprii conspiraţia corbilor, iar finalul asigura circularitatea şi simetrizarea reţinute în planul corbilor, într-un mod similar celui din filmul The Breed. Dar nu vă mai stric surpriza, filmul ăsta chiar merită văzut.

Caz special de recomandare : Uitaţi-vă orice ar fi !

Bogdan10 este un fan înrăit al site-ului nostru, un cititor fidel care a vrut să depăşească barierele pasiunii sale pentru filme întocmind acest top ieşit din comun, cu o tematică pe cât de amuzantă pe atât de apocaliptică. Producţiile din top nu numai că aduc pe micile sau marile ecrane haos, frică, violență şi suspans, dar ne arată că regnul animal este unul periculos şi că înainte de a strivi gândacul de bucătărie să ne gândim mai bine la viitorul nostru.


Etichete:

    Articole pe aceeaşi temă:

  1. Under Siege (1992) (Guest Post by Bogdan10)
  2. 10 Things I Hate About You (1999) (Guest Post by Anca)
  3. Once (2006) (Guest Post by Anca)

8 Comentarii »

1 Pingbacks »

Ai ceva de spus?