Întâlnește-ți destinul.

În contextul în care ‘Titanic’ reprezintă articolul cu numărul 1000 pe Cineblog, ideea unei recenzii colective a fost decizia cea mai potrivită pentru a aduce în atenție un film clasic, prezentat din mai multe puncte de vedere, oferind astfel o perspectivă mai amplă asupra unui subiect care de peste 13 ani stârneşte polemici printre cinefili.

Când Titanicul a ajuns şi pe meleagurile noastre eu aveam 7 ani. Având în vedere tam-tamul care s-a făcut în urma acestui film am mers şi eu la cinema. Tot ce-mi amintesc de pe vremea aceea nu prea are de-a face cu filmul, pe care evident l-am văzut apoi de nenumărate ori la TV, ci mai degrabă cu spectatorii acestei mari producţii. După cum bine ştiţi omul este la origine animal, iar spiritul de turmă este o trăsătură definitorie a acestuia. Cred că în întreaga mea existenţă nu am văzut un public atât de numeros la cinema. Oamenii stăteau pe scaune, pe jos, în picioare, doar ca să reuşească şi ei să vadă fabuloasă producţie a lui James Cameron. O mulţime de donjuani îşi ţineau iubitele în braţe şi savurau cu sufletul la gură povestea de dragoste dintre Jack şi Rose. De asemenea, mai erau şi fanele sex-simbolului de pe atunci, Leonardo DiCaprio, aceste fane fiind echivalentul celor lui Edward/Robert Pattinson din zilele noastre. Să sperăm totuşi ca şi Robert va ajunge în câţiva ani la performanţele lui DiCaprio.

Filmul nu a avut un mare impact asupra mea la prima vizionare, dar nu l-a avut nici mai târziu şi asta nu pentru că ştiam deja ce se întâmplă, ci pentru că Titanicul este în fond un clişeu ieftin. În urma vizionării peliculei am rămas cu numeroase întrebări. Se poate ca în câteva zile să trăieşti cele mai frumoase zile din viaţa ta alături de un om pe care abia l-ai cunoscut şi pentru care să ajungi să fii dispus să renunţi la absolut tot? Nu mă înţelegeţi greşit. Mi se pare apogeul generozităţii şi al iubirii, dar tot nu pot să ignor această parte oarecum absurdă a poveştii dintre cei doi.

Probabil cea mai bună scenă din film este însăşi scufundarea Titanicului. Ce mi-a plăcut mie la această scenă a fost faptul că James Cameron a reuşit să transpună atitudinea oamenilor în faţa morţii. Fiind conştienţi ca nimic nu îi mai poate salva aceştia au adoptat o poziţie calmă, ajungând să-şi accepte în cele din urmă condiția. Să nu uităm de efectele vizuale şi despre paralela făcută între lumea celor bogaţi şi lumea oamenilor de rând. Cameron reuşeşte într-adevăr să surprindă această diferenţă, dar cine nu ar reuşi? Povestea de dragoste dintre Jack (Leonardo DiCaprio) şi Rose (Kate Winslet) este prin excelenţă una tipică. Băiatul sărac se îndrăgosteşte de fata bogată. În timp ce el eşuează să se integreze în lumea ei, tânăra reuşeşte de minune să se întoarcă la originea omului necioplit. Astfel descoperim că este mai uşor să îţi pierzi bunele maniere decât să le înveţi.

Nu spun că Titanicul este un film slab, dar este un film care a avut parte de prea multe laude. Pelicula nu se apropie deloc de topul celor mai bune filme văzute vreodată de mine şi asta din cauză că nu are nici un detaliu special de care să îmi aduc aminte după vizionarea lui. Dar aşa sunt eu, mai greu de impresionat.

Nota autorului:

Cristina-Maria Corui

Atunci când ai şapte ani şi vezi Titanic, filmul lui James Cameron, simţi ca nimic nu va putea fi vreodată la fel de bun. Până la treisprezece ani nu am bănuit că filmul în care Leonardo DiCaprio se proclama “stăpânul lumii” ascunde şi o poveste de dragoste. În mintea mea exista doar formidabila scenă a scufundării, nicidecum o poveste de dragoste desfăşurată pe parcursul a trei zile, încheiată într-un mod tragic. Apoi am urmărit filmul încă o dată şi mi-am dat seama de un lucru foarte interesant: Kate Winslet se dezbraca. Din acel moment am început să am o nouă viziune asupra filmului. Nu mai era producţia în care un vapor transatlantic se scufunda şi lăsa în urma mii de victime, ci pelicula în care Kate Winslet poate fi admirată nud. La şaisprezece ani am mai văzut încă o dată filmul, iar de această dată mi-am dat seama că doamna Winslet nu era chiar cea mai frumoasă femeie din lume, aşa că nu mai aveam niciun motiv pentru care să laud filmul lui Cameron.

Uitându-mă recent la Titanic mi-am dat seama că este un film bun. Nu o capodoperă, dar nici subiect de batjocură. Scena scufundării este un studiu interesant al naturii umane în situaţii limita, însă americanul James Cameron nu se poate abţine să nu recurgă la imagini voit emoţionante, exemple fiind destule. Avem scena în care o mamă conştientă de soarta-i tragica le istoriseşte o ultimă poveste copiilor, cuplul septuagenar care îşi aşteaptă ultima clipă în pat, îmbrăţişaţi, afaceristul care îşi savurează ultimul pahar de whisky dinaintea morţii, sinuciderea ofiţerului responsabil de mutarea pasagerilor în bărcile de salvare, gestul plin de onoare al căpitanului, care nu îşi părăseşte nava, laşitatea dusă la extrem a lui Caledon (Billy Zane), moartea lui Jack. Dacă Titanic ar fi fost un roman, atunci, cu siguranţă, curentul literar în care l-aş clasa ar fi romantismul. Scena în care bătrâna Rose îşi aruncă valoroasă bijuterie în adâncul oceanului este genul de secventa pe care o poţi întâlni în operele literare din secolul al XVIII-lea. Întreaga poveste de dragoste, desfăşurată pe parcursul a patru zile, este, de asemenea, încă un exemplu în acest sens, iar felul dramatic în care se încheie îmi întăreşte convingerea că James Cameron nu şi-a dorit un film realist, ci o poveste demnă de a rămâne în memoria colectivă. Acesta este motivul pentru care Titanic nu merita criticile pe care mulţi i le aduc. Regizorul a ştiut exact ce face şi a reuşit să construiască un film pe care toate generaţiile următoare îl vor urmări cu acelaşi interes cu care noi şi părinţii noştri au făcut-o.

Nota autorului:

Alexandru Țîrdea

Ce se întâmplă când promovezi excesiv un film slab? Reuşeşti în primul rând să induci în eroare publicul  şi în al doilea rând, scoţi profit. Ce se întâmplă când faci reclamă excesivă unui film bun? Păi, în acest caz, dai lovitura în box-office şi îţi înregistrezi numele în galeria marilor regizor mondiali. Şi ce se poate întâmpla în cazul în care ai un film de excepţie, rezultatul muncii de-o viaţă şi publicitatea este pe măsură pasiunii depuse? În acest ultim caz fictiv, răspunsul este cât se poate de vag: nimic. Pentru că oamenii nu vor fi atraşi niciodată de producţiile de excepţie, ei căutând doar simple poveşti cu care să se indentifice şi care să le acorde falsul sentiment ca existenţa lor este una unică. Titanic, în regia marelui James Cameron, omul care scoate din producţiile sale mai mulţi bani decât economia unei ţări de lumea a treia (în care intră şi România, din păcate pentru cei care încă se mai cred în Europa), face parte din a doua categorie de filme. Nu este o operă de artă, căci nu este nimic ilustru în a prezenta o poveste de dragoste pe un vas care s-a scufundat trăgând la fund după el alte sute de vieţi (aparent nesemnificative pentru scenariul filmului), un Leonardo DiCaprio încă cu mustaţa pubertină şi o Kate Winslet mult prea machiată, special pentru a induce în eroare spectatorul de rând.

Titanic este un film de referinţă şi va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au vizionat. Impactul pe care l-a avut asupra mea a fost unul masiv la vremea respectivă, însă în contextul în care în perioada aceea eram dependent de producţiile redate de televiziuni, nu pot actualiza la prezent sentimentele trăite pe parcursul filmului. Eram un copil când am văzut prima oară producţia cu influenţe tragico-romantice şi totul părea rupt din context la opera lui Cameron: de la efectele speciale şi până la povestea de dragoste, totul era o îmbinare de excepţie. Folosesc timpul imperfect din simplul motiv ca între timp părerea mi s-a schimbat. Ca şi în cazul mega-exageratului concept Avatar, a fost o chestiune de moment. O analiză ulterioară a ambelor filme a scos la lumina multe clişee, idei împrumutate, dar cred că aici a intervenit geniul lui James Cameron, care a ştiut să ascundă foarte bine la prima vedere toate defectele. Pentru un om care scoate un film odată la câţiva ani şi rescrie istoria cinematografiei, acest regizor ar trebui angajat pentru a reface industria României şi pentru a repune pe picioare ceea ce era odată o ţară cu un rol semnificativ în contextul European. Cu un Titanic în minus, Cameron te ţine prin intermediul producţiei din 1997 lipit de scaun, timpul trecând mai repede decât un espresso băut în grabă înainte de servici.

Nota autorului:

Ștefan Gheorghieș

Fie că recunoaştem sau nu, tuturor ne-a plăcut Titanic atunci când imaginile sale mişcătoare au ajuns pentru prima dată la ochii noştri. Da, Titanic este un blockbuster în adevăratul sens al cuvântului însă acest lucru nu justifică reacţiile negative ce au apărut la adresa acestui film de-a lungul timpului. James Cameron, în calitate de regizor şi scenarist, a reuşit să îmbine cu multă măiestrie o poveste de dragoste cu un dezastru real ce a decimat vieţile a peste 1000 de oameni.

La Titanic am apreciat felul în care istoria se împleteşte cu frumuseţea cinematografiei. În mod voit sau nu, acest film critică în mod subtil aristocraţia, încăpăţânarea oamenilor, lupta avidă pentru putere şi bani, laşitatea şi multe aspecte ale vieţii umane. Dacă ar fi să detaliez, Titanic este dovada vie a lăcomiei umane: Compania White Star Line, cea care deţinea vasul Titanic, în încercarea sa de a aduce publicului cel mai mare şi cel mai rapid vapor al acelei vremi, a programat un itinerariu în urma căruia Titanicul trebuia să traverseze Oceanul Atlantic într-un timp record, surclasând astfel orice concurenţă. Au trecut cu vederea multe aspecte ce ţineau de siguranţă, printre care şi existenţa a numeroşi gheţari în ocean.

Vasul Titanic avea în total 8 punţi cu diferite dotări şi întrebuinţări în care erau cazaţi peste 1500 de oameni clasificaţi în 3 clase. Bineînţeles, clasa a 3-a beneficia de camere la nivelul inferior, ce se află sub nivelul apei, clasa 2-a şi apoi clasa 1, care se bucura de toate privilegiile unor aristocraţi. Filmul lui James Cameron este construit în aşa natură încât pare să ne spună: săracii sunt buni iar bogaţii sunt răi. Când reflectoarele se abat asupra celor mai puţin înstăriţi, îi găsim în postura de victime, de oameni buni care ar face ceva dacă ar avea posibilităţi materiale. Când însă în prim plan intra personaje din clasa superioară, acestea sunt afişate publicului într-un mod misterios ce ne determină să îi privim cu dispreţ şi să îi considerăm nimic altceva decât gunoaie. Titanic trece însă de bariera film- realitate şi se pare că şi-a pus amprenta într-un mod cât se poate de serios asupra Billy Zane, ce interpreta rolul viitorului soţ al lui Rose, care a rămas în viziunea multor spectatori drept bărbatul anost, încruntat şi inganfat care o hăituia pe biata Rose. Caledon ‘Cal’ Hockley este întruparea pură a laşităţii, el neputând înfrunta moartea, decizând să fure copilul altcuiva şi să cerşească milă pentru a fi primit în barca de salvare alături de femei şi copii. Cât despre demnitatea sa, nu cred că a avut-o vreodată. Cât despre cariera sa de actor, toate filmele ce au urmat producţiei Titanic (1997) se zbat în mlaştina mediocrităţii.

Privit din altă perspectivă, Titanic poate fi considerat o poveste despre mântuirea fetei Rose (Kate Winslet), ce descoperă că înainte de a fi o bogătaşă, este, la fel ca şi ceilalţi, un simplu om. Cât despre Jack, un mic pungaş din clasa inferioară, Titanic reprezintă primul şi ultimul său moment de glorie, în care îşi dezvăluie talentul la desen şi în care îşi afişează calităţile sale ca om.

Per ansamblu, Titanic (1997) reprezintă un mozaic rezultat din împletirea istoriei cu o poveste de dragoste, din antiteza efectelor speciale spectaculoase cu cele care ne aduc aminte de cele folosite de cineastul Ed Wood, din imaginile grandioase presărate cu o coloană sonoră memorabilă. Filmul lui James Cameron a fost şi va rămâne un adevărat far ce ghidează sufletele rătăcite ale publicului în interminabilul ocean al cinematografiei.

Nota autorului:

Alexandru Săvoaia

Coloana sonoră (Soundtrack) Titanic (1997)

Never An Absolution

A Promise Kept

Distant Memories

Trailer Titanic (1997)

Download subtitrare Titanic (1997)

Subtitrari pentru variantele de 1 cd si 2 cd-uri: aici