Prima pagină » Comedie, Dramă

The Women (2008)

Publicat de pe March 17, 2010 – 10:44 pm3 comentarii | 455 views

4441703706 645cd58398 o The Women (2008)Titlul spune multe. Femei. E un subiect atât de generos încât aparent nu are limite. Văzând posterul cu cele 5 femei mi-am închipuit că vom avea de a face cu vreo punere în valoare a existenţei lor măcar din punct de vedere tipologic. Din păcate titlul spune mai multe decât spune filmul în sine. Sinceră să fiu, abia am aşteptat să apară la noi în cinematografe şi am fost printre primele care şi-au luat bilet. Distribuţia scânteietoare m-a atras poate cel mai mult. Un joc scenic între Meg Ryan, Annette Bening, Eva Mendes, Debra Messing, Jada Pinkett-Smith, Bette Midler şi Candice Bergen se anunţa foarte promiţător. Este clar că avem de-a face cu un “chick-flick”, fără niciun dram de îndoiala. Iar faptul că se adresează exclusiv unui anumit segment al publicului scade din start din valoarea producţiei. Din nefericire, de aici nu ne putem îndrepta decât în jos. The Women nu e altceva decât o telenovelă hollywood-iană care nu se ridică nici măcar la rangul celor mexicane (din punct de vedere al nivelului de suspans). Dacă în cele cu Jose Armando şi Concepcion întâlnim situaţii excepţionale, cea de faţă e învăluită de o monotonie greu de înghiţit.

Acţiunea se rezumă la câteva clişee văzute şi răsvăzute pe care dacă am să le dezvălui nu am să stric surpriza nimănui deoarece sunt oricum foarte previzibile. În prim plan o avem pe Mary Haines (Meg Ryan), care află la începutul filmului că este înşelată de soţul ei cu focoasa Crystal Allen (Eva Mendes), fata de la parfumerie. Pline de bune intenţii, prietenele lui Mary încep a se învârti ca nişte găini isterice în jurul ei. Săracele au încercat să scoată ceva din rolurile lor, dar ele, la rândul lor, au fost mult prea prost scrise pentru a le face faţă cu succes. Cea mai bună prietenă, care contribuie şi ea la drama lui Mary printr-o mică trădare, este Sylvia Fowler (Annette Bening), celibatară4441703760 93d337af08 o The Women (2008) convinsă, femeie de afaceri care nu reuşeşte prin nimic să iasă din tiparul său. Urmează femeia-cloşcă, alt şablon, Edie Cohen (Debra Messing), care în ciuda insistentelor celor apropiaţi nu renunţă la a turna copii până nu va avea un fiu. Grupul e completat de negresa Alex Fisher (o Jada-Pinkett Smith lesbiană) care nu are altă valoare pentru peliculă decât aceea de a completa lista de stereotipuri cu două dintr-un foc.

Cu toate că filmul e dureros de lung (2 ore!), regia s-a chinuit să concentreze o serie îndestulată de episoade mai mult sau mai puţin interesante care să prelungească drumul către deja evidenta şi inevitabila reconciliere. Bun. Filmul se vrea, dacă nu un omagiu, o delicatesă cu miere şi zahăr dedicată femeii, şi ce e mai diabetic decât o dramă romantică încheiata cum se cuvine? Ca privitor implicat vrei ca dragostea să triumfe şi ca personajele să trăiască fericite până la adânci bătrâneţi, însă doar atunci când reuşeşti să te identifici cu ele. În cazul de faţă spectatoarele nu se pot identifica cu niciuna din cele 5 doamne decât poate la nivel ideatic. Diane English (regizor-scenarist) ia de bun faptul că ne vom îndrăgosti de ele, probabil datorită succesului primului The Women (realizat în 1939) şi a piesei de teatru din 1936 a lui Clare Boothe Luce, care a stat la baza filmului iniţial. Aceasta sare peste orice dezvoltare a personajelor, în adevăratul sens al cuvântului, şi trece direct la punerea în scenă a vieţii gen Sex and the City. Mult glamour, mult sclipici, multe genţi şi multe coctailuri. Singurul moment în care am sesizat cum se conturează o uşoară dimensiune a fost la apariţia mamei lui Mary (jucată de Candice Bergen)…

Filmul se cheamă The Women. Ai crede că te afli într-o lume, păi, a femeilor, nu? Mai ales datorită faptului că nu vedem picior de bărbat pe tot parcursul celor 2 ore. Însă ironia face ca de-a lungul filmului sa se simtă o prezenţă masculină extrem de accentuată şi nu cred că asta era efectul scondat. De fapt, ai senzaţia că ajungi să cunoşti unele din aceste personaje in absentia mai bine decât pe cele care într-adevăr apar pe ecran. Îmi pare rău să văd că la atât s-a limitat The Women, pentru că telenovele tot avem.

Nota autorului: star The Women (2008)star The Women (2008)star The Women (2008)star The Women (2008)star The Women (2008)blankstar The Women (2008)blankstar The Women (2008)blankstar The Women (2008)blankstar The Women (2008)blankstar The Women (2008)
Soundtrack indisponibil.

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars8 Stars9 Stars10 Stars (50 votes, average: 9.54 out of 10)
Loading ... Loading ...

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăţi pe e-mail:

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Related posts:

  1. What Women Want (2000)
  2. In the Land of Women (2007)
  3. Disaster Movie (2008)
  4. Saw V (2008)
  5. Entre les murs (2008)

3 Comentarii »

Spune-ţi şi tu părerea

Dacă eşti aici pentru backlink, ia aminte că acest blog nu mai este dofollow! Termeni şi Condiţii.