Când este lună plină legenda prinde viaţă.

Oare câte filme cu sau despre vârcolaci s-au făcut până în prezent? De câte ori am fost puşi în faţa unor astfel de producţii şi de fiecare dată ne-am ales cu aceeaşi poveste clasică, a iubirii dintre un monstru şi o femeie? Iată că aparent publicul nu s-a săturat de această tematică, iar ca dovadă stă The Wolfman, în regia lui Joe Johnston, un film realizat într-o manieră clasică, cu o distribuţie excepţională şi interpretări pe măsură. Nu sunt mare fan al poveştilor cu vârcolaci, vampiri şi tot felul de creaturi mitice, însă trebuie să recunosc că The Wolfman mi-a lăsat o impresie bună. Nu este genul de producţie înţesată de efecte speciale şi scene de un spectaculos exagerat, desfăşurarea acţiunii urmând un curs firesc, oarecum monoton aş spune.

Povestea îl urmăreşte pe Lawrecen Talbot (Benicio Del Toro), un actor cunoscut nu numai în ţara sa natală, care se întoarce în satul natal la aflarea veştii că fratele său este dat dispărut. Odată ajuns în Blackmoor, tatăl său, Sir John Talbot (Anthony Hopkins), îl înştiinţează că bărbatul fusese găsit mort, sfâşiat de o creatură ale cărei origini erau încă necunoscute. Prins într-o mică poveste de dragoste cu Gwen Conliffe (Emily Blunt), logodnica fratelui său, Lawrence încearcă să desluşească adevărul şi să afle ce s-a întâmplat în aceste ţinuturi parcă uitate de lume. Însă ceea ce va descoperi, şi ulterior, va trăi pe propria piele, va fi mai mult decât poate suporta.

The Wolfman este genul de film care excelează prin interpretările actorilor, acesta fiind în fond şi criteriul principal pentru care am apreciat producţia lui Johnston. Pe Benicio Del Toro l-am văzut în filmele cu caracter documentar Che, un rol care i s-a potrivit de minune şi care mi-a rămas întipărit în minte. În The Wolfman nu se lasă mai prejos şi prestaţia sa este mai mult decât bună, ajungând să rivalizeze cu cea a lui Hopkins. A fost o adevărată plăcere să-l revăd pe marele ecran pe Anthony Hopkins şi cu acest prilej mi-a demonstrat încă o dată inegalabilul talent de care beneficiază această stea a cinematografiei mondiale. Personajul lui Hopkins este unul original, o tipologie umană a nobilului însetat în acest caz nu după avere, ci după puterea şi forţa pe care secretul său i le atribuie. El devine o victimă a propriei existenţe, iar în cele din urmă între Lawrence şi John se va da o luptă pe viaţă şi pe moarte. Despre Emily Blunt nu sunt multe de zis. Are apariţii episodice în care se remarcă printr-un dialog plăcut şi o gestică bine pusă la punct. De altfel, întregul film reuşeşte să recreeze acea epocă apusă, redând veridicitate unei poveşti care uneori cu greu poate fi transpusă într-o asemenea manieră.

În concluzie, The Wolfman poate fi considerat o recomandare pentru o seară de weekend, însă nu ştiu măsura în care violenţa de pe parcurs va fi pe placul spectatorului obişnuit cu ceva mai ‘ușor’. Am apreciat interpretările unice şi atmosfera foarte bine conturată a secolului, însă defectele filmului nu sunt chiar de ignorat, iar pentru cei care se aşteaptă la o capodoperă, nu numai că vor rămâne dezamăgiţi, dar probabil vor regreta timpul pierdut alocat vizionării celor aproape două ore ale poveştii.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) The Wolfman (2010)

Trailer The Wolfman (2010)

Download subtitrare The Wolfman (2010)

Subtitrari pentru variantele de 1 cd si 2 cd-uri: aici