Imaginati-va ca dupa ce Dorothy Gale pronunta faimoasele cuvinte and you and you and you were there de la sfârsitul Vrajitorului din Oz, trezita din visul feeric eroina va începe sa îndruge tot felul de povesti ciudate despre un om de tinichea, o sperietoare si un leu care vorbesc, un oras de smarald si alte lucruri nebunesti. Ea va fi constant tulburata de amintirile din Oz ceea ce îi va determina pe unchiul Henry si matusa Em sa o interneze într-un spital psihiatric unde va primi, tineti-va bine, tratament cu socuri electrice. Odata cu rularea creditelor, minunata lume a lui Victor Fleming ia sfârsit si începe Oz-ul maniacal adus pe ecrane de catre Studiourile Disney prin Walter Munch.

Bazându-se pe a doua si a treia carte din seria Oz a lui L. Frank Baum, Return to Oz functioneaza ca o continuare a uneia din cele mai celebre si îndragite capodopere cinematografice, The Wizard of Oz, aparuta în 1939; însa nu e totusi un sequel propriu-zis. Acest evocator si bine structurat omagiu renunta la muzica, punând mai mult accent pe elementele mai înfricosatoare din mitologia creata de Baum. Cu toate acestea, Munch încearca sa pastreze o oarecare conexiune, stabilind cel putin la începutul filmului sau o succesiune logica a evenimentelor.

Return to Oz nu este pe gustul tuturor, evident. Asta pentru ca desi putini recunosc acest lucru, The Wizard of Oz a însemnat atât de mult pentru fiecare din noi în copilarie încât s-a format o legatura aproape posesiva fata de tarâmul magic vazut prin Tehnicolor. Astfel, am fi tentati sa dezaprobam de orice perspectiva care nu este în ton cu productia din ’39. Multora le vor lipsi cântecele si culorile vii din celebrul muzical, cu toate ca întocmai aceste elemente sunt cele ce separa prima adaptare de basmul sinistru care este defapt Vrajitorul din Oz.

Odata ce unchii lui Dorothy (Fariuza Balk) sunt convinsi ca aceasta este nebuna, o duc într-un sumbru spital psihiatric din care fuge pe timpul unei furtuni pentru a se trezi apoi din nou în Oz. Avem personaje si peisaje noi. Publicul va observa ca, nici când îi este cel bine, Oz-ul nu seamana cu cel adus de MGM. Aceasta varianta este mai fidela lumii întunecate imaginate de Baum. Dorothy urmareste ramasitele drumului cu caramizi galbene pentru a gasi un Oras al Smaraldelor în ruine. Personajele sunt mai putin umane si mai în ton cu ilustratiile originale ale cartii.

Efectele speciale mai putin computerizate, de tip Claymation (vezi Nightmare Before Christmas) contribuie la atmosfera de cosmar timburton-esc. Una din scenele cele mai înspaimântatoare ia loc pe holurile sclipitoare ale castelului lui Mombi. Regina fara cap grabindu-se printre vitrine e o imagine aproape numai pentru adulti.

Cele doua filme, desi mereu puse unul lânga altul, sunt atât de diferite în orientarea lor încât e dificil, daca nu imposibil, sa le compari; astfel, o paralela iese clar din discutie. Muzicalul lui Fleming a depasit cu mult clasica poveste pentru copii, perspectiva vaudeville-hollywoodiana devenind o instanta de sine statatoare care prin caracterul comercial a atras publicul generatii la rând. Aceasta adaptare dementiala în schimb, dedicand-se unui public mai restrâns, s-ar bucura probabil de mai mult succes daca ar fi relansat în zilele noastre, amatoare de un basm negru bun.

Nota autorului:

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici