Prima pagină » Dramă, Western

The Ox-Bow Incident (1943)

Publicat de pe June 2, 2010 – 4:04 pm6 comentarii | 246 views

4662691687 2a75d20918 b The Ox Bow Incident (1943)Deşi este unul dintre filmele mele preferate, nu obişnuiesc să discut prea mult despre capodopera lui William A. Wellman din cauza complexităţii ideilor pe care filmul le abordează şi a faptului că este una dintre acele pelicule care trebuie văzute de toate părţile implicate în discuţie pentru ca dialogul să funcţioneze. Despre The Ox-Bow Incident pot afirma că este un western, dar nu unul veritabil, deoarece regizorul nu punctează toate caracteristicile genului, accentuând partea de dialog în dauna scenelor de acţiune, însă evenimentele sunt plasate în Vestul Sălbatic şi aduc în atenţia spectatorilor personaje tipice ale westernului. Spre deosebire de marea majoritate a capodoperelor genului, filmului lui William Wellman este concentrat în jurul unui personaj colectiv, o mulţime înfuriată care decide să împartă dreptatea fără a cere opinia unei instante judecătoreşti. Henry Fonda şi Harry Morgan evoluează în rolurile unor cowboys care îşi fac drum prin Vestul Sălbatic şi ajung să fie prinşi în aceste evenimente tragice, încercând să ia atitiudine, dar fără prea mult succes.

Scenariul filmului este construit în manieră ciclică, debutând cu sosirea în oraş a celor doi drumeţi şi încheindu-se cu plecarea acestora, cele două evenimente încadrând desfăşurarea statică a acţiunii. Gil (Henry Fonda) şi Art (Harry Morgan) nimeresc într-un orăşel tulburat la auzul veştii că unul dintre cei mai bogaţi fermieri ai localităţii a fost ucis, iar vitele i-au fost furate. Se decide crearea imediată a unei echipe care să plece în căutarea asasinilor, iar cei doi cowboy se vor implica în această misiune. După căderea nopţii, la câţiva kilometri de oraş, sunt găsiţi câţiva drumeţi dormind la căldura unui foc de tabără. Orăşenii îi suspectează imediat pe aceştia ca fiind cei responsabili de uciderea fermierului, aşa că îi capturează şi decid să organizeze un proces rapid, ocolind toate căile justiţiei, înfuriaţi fiind de fapta pe care se presupune că aceştia o comiseseră. La fel ca şi în 12 Angry Men, o altă capodoperă a cinematografiei 4663312494 92653dc0da The Ox Bow Incident (1943)americane, întregul film este constituit din discuţiile din cadrul procesul împotriva celor doi. Aceştia susţin cu tărie că sunt nevinovaţi, însă toate dovezile de ordin logic pe care cei din mulţime le găsesc îi aduc mai aproape de a fi declaraţi vinovaţi, ceea ce se va şi întâmpla. Înainte de a fi spânzuraţi, unul dintre presupuşii ucigaşi scrie o ultimă scrisoare soţiei, iar Gil o citeşte şi este convins de sinceritatea celor spuse în epistola, fiind sigur de nevinovăţia bărbaţilor, însă nimeni nu îl ascultă şi nu doreşte să citească scrisoarea, astfel că spânzurătoarea va fi organizată fără alte discuţii. Spre dimineaţă se va descoperi că fermierul nu a murit, vestea legată de decesul său fiind doar un zvon neconfirmat.

The Ox-Bow Incident este un amplu studiu asupra raţiunilor de acţiune ale unei colectivităţi şi o critică la adresa sistemului judiciar, care poate oferi decizii pripite, în ciuda unor argumente care la o primă vedere par a fi de nerespins. Filmul este o critică acidă la adresa setei de sânge pe care marea majoritate a oamenilor o afişează în condiţii extreme, precum cea prezentată. Henry Fonda, cu toate că ocupă capul de afiş, nu are un rol principal, scenaristul conturând mulţimea înfuriată sub forma unui personaj central, responsabil de desfăşurarea întregii acţiuni. Cunoscătorii vor avea deosebita plăcere de a-l recunoaşte pe marele Anthony Quinn, aflat într-unul dintre primele sale roluri mari. William Wellman, regizorul primului film care a câştigat un Oscar pentru cea mai bună producţie, Wings, este îndeajuns de curajos încât să iasă la rampă cu un asemenea film. În 1943, anul lansării, Statele Unite erau implicate în cel de-al Doilea Război Mondial, iar cinematografia oferea poveşti de dragoste şi comedii, filme menite a ridica moralul populaţiei care trecea prin clipe grele. The Ox-Bow Incident reprezintă un act de curaj din partea producătorilor, deoarece satira este îndreptată spre poporul american, aceştia susţinând războiul şi vărsarea de sânge de pe fronturi fără a se gândi la consecinţele pe termen scurt, dar mai ales lung, crezând că armata americană va încheia conflictul înainte de termen. Mulţimea adunată pentru a-l judeca pe nevinovatul cowboy este reprezentarea metaforică a unui popor care gândeşte după cum îi dictează instinctele, neţinând seama de cuvântul celor care au o viziune opusă, chiar argumentată. Filmul a fost nominalizat la Oscar, în categoria pentru cel mai bun film, dar a pierdut în fata clasicului Casablanca. Cinefilii curioşi de modul în care cinematografia abordează subiecte tabu din diferite vremuri sunt invitaţi să urmărească una dintre veritabilele capodopere ale filmului american: The Ox-Bow Incident.

Nota autorului: star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)star The Ox Bow Incident (1943)

2992483350 4481633e19 o The Ox Bow Incident (1943)

Coloana sonoră (Soundtrack) The Ox-Bow Incident (1943)

2992483358 40de7d69ea o The Ox Bow Incident (1943)
Soundtrack indisponibil.

2992483350 4481633e19 o The Ox Bow Incident (1943)

Trailer The Ox-Bow Incident (1943)

2992483358 40de7d69ea o The Ox Bow Incident (1943)




2992483350 4481633e19 o The Ox Bow Incident (1943)

Download subtitrare The Ox-Bow Incident (1943)

2992483358 40de7d69ea o The Ox Bow Incident (1943)
Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars8 Stars9 Stars10 Stars (9 votes, average: 7.11 out of 10)
Loading ... Loading ...

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăţi pe e-mail:

Etichete: , , , , , , , ,

No related posts.


6 Comentarii »

1 Pingbacks »

Spune-ţi şi tu părerea

Dacă eşti aici pentru backlink, ia aminte că acest blog nu mai este dofollow! Termeni şi Condiţii.