The Life of David Gale (2003)
January 5th, 2010|Recenzie scrisa de Cristina-Maria in Drama, Thriller|263 views
Crima este clara. Adevarul nu.
The Life of David Gale este un film absolut genial regizat de Alan Parker si care, din pacate, nu a fost apreciat la justa lui valoare. Filmul propune un subiect contemporan si frecvent discutat in Statele Unite ale Americii. Este vorba despre incercarile nenumarate ale uni profesor de filosofie si a unei colege de ale sale de a interzice pedeapsa capitala in statul Texas. In ceea ce priveste criticile aduse acestui film, majoritatea au fost negative, desi se pare ca publicul a fost impresionat, dovada fiind nota ridicata ce o are pe imdb. Filmul este un thriller excelent cum nu am vazut de mult timp. Ceea ce face filmul si mai interesant decat subiectul in sine este si distributia.
David Gale (Kevin Spacey) este profesor de filosofie la Universitatea Austin. Impreuna cu colega sa, Constance Harraway (Laura Linney), au format o grupare ce se revolta impotriva pedepsei capitale ce se aplica in cazul criminalilor din Texas. Din cauza unei intamplari prostesti Gale este parasit de
sotia sa, singura persoana care ii ramane alaturi fiind chiar Constance. Dupa ce aceasta este ucisa principalul suspect devine insusi David Gale. Acesta este condamnat la scaunul electric in ciuda eforturilor avocatului sau. Pentru a-si dovedi nevinovatia Gale decide sa-i spuna povestea sa jurnalistei Bitsey Bloom (Kate Winslet). Acesta ii marturiseste lui Bitsey ca este nevinovat si ca din pacate au mai ramas doar cateva zile pana la executia lui pentru a putea dovedi contrariul. Intrigata de povestea acestuia jurnalista incepe sa caute noi indicii, desi la inceput nu este complet convinsa de nevinovatia acestuia. Finalul filmului este socant, dar din pacate nu pot sa vorbesc despre el pentru a nu va strica surpriza. Desi ar fi multe de zis si de dezbatut in ceea ce il priveste. Tot ceea ce va pot spune este ca The Life of David Gale va va tine in suspans pana la sfarsit.
Kevin Spacey reuseste, dupa cum ne-a obisnuit, sa interpreteze rolul lui David Gale genial. Exista numeroase scene in film in care acesta reuseste sa impresioneze. Castigatoare a premiului Oscar, Kate Winslet ne demonstreaza inca odata potentialul sau in ale actoriei. Recomand The Life of David Gale tuturor cinefililor si pasionatilor de thrillere, dar si celor interesati de pedeapsa capitala. Dupa cum ne este prezentata si in film, aceasta problema este foarte serioasa si numeroase detalii ar trebui luate in considerare. David Gale este un personaj exceptional, cum rar mai exista in zilele noastre, un personaj dedicat cauzei pentru care lupta si care este dispus sa faca orice pentru a-si antige scopul.
Rating: 









Soundtrack Indisponibil

Trailer The Life of David Gale (2003)


Download subtitrare The Life of David Gale (2003)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici
Alte recenzii de filme: |

























Comment by Steaua on 9 January 2010:
Nu cred ca am vazut filmu asta.. :-?… sau oi fi uitat eu…
Comment by Tavi on 11 January 2010:
eu l-am vazut……..e foarte bun