Prima pagină » Dramă, Romantic

The Last Song (2010)

Publicat de pe 8 Mai 2010 – 19:07 | 2,344 vizualizări

Oare vei putea uita prima dezamăgire în iubire?

4588840763 1c32caab8c o The Last Song (2010)Îmi cer scuze pentru rândul scris mai sus, însă nu este creaţia mea, ci doar o replică siropoasă care apare pe afişul filmului. O nouă producţie bazată pe un roman de Nicholas Sparks îşi face apariţia pe scena cinematografică, iar asta mă determină să îmi pun nişte întrebări. Câţi bani poate să scoată un om care vinde an de an aceleaşi poveşti de dragoste? Bănuiesc că nu este prea greu să schimbi numele personajelor şi să lansezi cărţi pe bandă rulantă. Şi mă întreb cum arată cea mai puţin reuşită carte a lui Nicholas Sparks din moment ce fiecare de până acum intră în categoria literaturii ieftine. Nu am citit niciun roman de-al autorului american, dar am văzut majoritatea filmelor realizate după cărţile sale, iar niciunul dintre ele nu mi s-a părut ieşit din comun, ba chiar A Walk to Remember este filmul pe care îl urăsc cel mai mult. The Last Song împuşcă doi iepuri dintr-o lovitură, fiind o peliculă realizată cu scopul de a atrage în sălile de cinema două dintre cele mai mari grupe de spectatori: proastele şi fanele Hannah Montana, această ultimă categorie intersectându-se, totuşi, destul de mult cu prima.

The Last Song deţine toate ingredientele pentru a fi un film jignitor la adresa oamenilor inteligenţi. În primul rând, umorul de foarte slabă calitate te loveşte în faţă şi te lasă într-o baltă de sânge. Urmează povestea de dragoste languroasă, care te face să te simţi murdar şi să îţi ascunzi faţa la ieşirea din cinematograf, iar dacă acestea nu erau de ajuns, un alt plan al poveştii prezintă apropierea dintre un tată şi fiica ei, ceea ce întregeşte un film repugnant. Pe 4588840823 0168253caa o The Last Song (2010)scurt, scenariul este construit în jurul unei adolescente, Ronnie Miller (Miley Cyrus), care îşi va petrece vara alături de tatăl ei, divorţat de câţiva ani de mama sa. În vreme ce fratele mai mic nu are nicio problemă în a se înţelege cu Steve (Greg Kinnear), Ronnie îl găseşte vinovat pentru mariajul eşuat şi pentru că şi-a părăsit familia. Tânăra fată întâlneşte, pe plajă (normal!), un băiat de care se îndrăgosteşte (la prima vedere!!!), în ciuda aparenţelor pe care le lasă, el fiind bogat (WTF!?), iar ea provenind dintr-o familie modestă (nu se poate aşa ceva…).

Debutanta Julie Anne Robinson, regizoare de televiziune, dă dovadă de lipsă de originalitate. Chiar când credeam că nimeni nu mai are curajul să monteze scene fără dialog, cu muzica lentă şi multe siropoşenii aruncate doar pentru efect, iată că The Last Song ne oferă un asemenea moment. Scenariul suferă de boala numită Nicholas Sparks, reciclând elemente pe care le regăsim în The Notebook, în Dear John, dar şi în A Walk to Remember. Povestea de dragoste şi finalul ei sunt clare de la bun început, iar fiecare element presărat nu reprezintă o noutate, ci un clişeu ordinar, inserat cu neruşinare. Singurele momente mai bune sunt acelea în care apare Greg Kinnear, însă când dramatismul creşte, nici măcar el, un actor de Oscar, nu poate opri furtuna de penibilitate. The Last Song ar trebui proiectat în închisori, drept pedeapsă suplimentară pentru prizonieri. Acum nu mai am nevoie decât de un film cu Justin Bieber în rolul principal pentru a găsi motiv serios pentru sinucidere.

Nota autorului: star The Last Song (2010)star The Last Song (2010)star The Last Song (2010)star The Last Song (2010)blankstar The Last Song (2010)blankstar The Last Song (2010)blankstar The Last Song (2010)blankstar The Last Song (2010)blankstar The Last Song (2010)blankstar The Last Song (2010)

2992483350 4481633e19 o The Last Song (2010)

Coloana sonoră (Soundtrack) The Last Song (2010)

2992483358 40de7d69ea o The Last Song (2010)

2992483350 4481633e19 o The Last Song (2010)

Trailer The Last Song (2010)

2992483358 40de7d69ea o The Last Song (2010)

http://www.youtube.com/watch?v=joCwQ2pjfjw


2992483350 4481633e19 o The Last Song (2010)

Download subtitrare The Last Song (2010)

2992483358 40de7d69ea o The Last Song (2010)
Subtitrare indisponibila.

pixel The Last Song (2010)

etichete: | | | | | | |

12 Comentarii »

  • Ce poti pati daca urmaresti The Last Song:
    http://www.youtube.com/watch?v=ymvw9iiZajg

    Alex, mai traiesti?

  • Avansare says:

    subtitrarea este sau nu? nu este activ linkul.

  • Lore says:

    PRost esti tu .
    Nu trebuie sa judecam oamenii . Daca cuiva ii plac filme lacrimogene probabil sunt niste persoane sensibile si se regasesc in film.
    Eu m-am uitat la film si e extraordinar.
    Am plans mult pt ca tatal meu e grav bolnav …..si ? ASta inseamna ca sunt proasta ?

  • Luana says:

    @Lore, imi pare rau pentru tatal tau, nu cred ca a vrut sa-ti transmita asta. Nu cred ca problema e in cei care se regasesc in film si inevitabil il vor vedea cu totul altfel, ci cred ca Alexandru are ceva impotriva industriei care ne manipuleaza explaotand in mode destul de vulgar tragediile umane. Daca stai sa analizezi, ai sa vezi ca personajele filmelor din seria lui Nicholas Sparks prezinta personaje care reactioneaza foarte superficial, prea putin realist.

    Anyways, nu am avzut filmul si nici nu intentionez. Eu plang de obicei cam la orice fel de film, pana si la Disney, orice fel de carti, ma rog… cu toate astea niciodata nu am fost emotionata de vreun film realizat dupa cartile lui N.S. din simplul motiv ca stiu ca scopul e doar de a stoarce lacrimi..ah de ce sa prezinte ei personaje compleze, contradictorii care sa ramana publicului in minte cand se pot scoate cu replici siropoase.

    Nu am citit vreun roman de N.S. dar ma enerveaza din principiu propaganda lui, despre care nu stiam de ce imi aduce aminte de Stephenye Meyer. Am aflat de ce: sunt mormoni amndoi, si sunt educati dupa anumite prinipii. In fine, sa crezi in valori precum iubire, familie e frumos, dar ca scriitor iti trebuiemult mult mai mult.

  • Stefan Gheorghies says:

    @ Lore, stiu ca greutatile vietii te fac o persoana mai sensibila si stiu faptul ca un parinte bolnav te afecteaza foarte mult, mai ales cand in jur vezi atatia alti tineri care duc o viata fara griji si fara suparari. Ceea ce consider eu ca Alex a dorit sa spuna e ca filme precum The Last Song au rolul de a obtine profit din suferinta oamenilor ce se identifica cu niste personaje interpretate de niste actori parveniti, niste scursuri umane care iti vand gogosi ieftine in speranta ca nu vei muri intoxicat. Nu se pune problema ca esti o persoana prea sensibila, nici ca Alex e cine stie ce om rece, dur, criminal in serie, dar sa stii ca exista productii mult mai profunde decat aceasta ‘facatura’ de 3 bani, povesti care te mobilizeaza sa faci si altceva decat sa-ti plangi propria existenta. Din acest punct de vedere nu pot aprecia niciodata suferinta comerciala, cu atat mai mult pe Miley Cyrus, o individa care pur si simplu ma scoate din sarite doar cand ii vad fata.

    • Luana a observat exact ceea ce am vrut sa spun in mai toate articolele legate de filme bazate pe romane de Nicholas Sparks. Omul a gasit o reteta usoara prin care stoarce bani de la oameni. Recent s-a autoproclamat cel mai bun scriitor american in viata, ceea ce spune multe despre persoana sa. Consider ca cei care plang la asemenea filme nu ar trebui sa se simta ofensati de modul transant in care pun problema, ci ar trebui sa isi reorienteze viziunea asupra filmului. Exista zeci de alte filme care vorbesc despre iubire, familie si alte valori si nu utilizeaza aceleasi procedee manipulative pe care le tot critic. Tot ce imi doresc este sa conving macar doi oameni care pana acum adorau genul asta de film sa isi modifice perspectiva si sa abordeze si alte filme.

  • anku says:

    nu comentez impresia voastra despre aceste genuri de filme…dar nu pot spune decat ca mie mi-a placut foarte mult “A walk to remember”…nu stiu ce sa zic despre “The last song”…nu l-am vazut inca si nu stiu daca ma voi uita la el:-??…dar consider ca nu prea ar trebui sa ne intereseze cine si cum a facut cartea din urma careia a rezultat si filmul…poate ca si un scriitor mai increzut si mai putin talentat poate scrie cateodata o poveste interesanta….asta e ceea ce eu cred….fiecare crede ce vrea….si fiecare are gusturile lui :wink:

  • loredana says:

    pai in principiu asa e intradevar acest tip de filme sunt facute ca sa primeasca aduienta de la oameni ce probabil sunt in anumite situatii mai putin fericite, insa exista si persoane care se uita doar ca sa vada ce se intampla in acel film si pur si simplu le place povestea,chiar daca este vorba de o poveste mai ciudata si care poate nu pare decat pline de clisee de care toata lumea s`a plictisit. Mie una imi va placea, adica chiar imi place modul cum scrie N.S. si in legatura cu cartea A Walk To Remember e foarte diferta de film,initial mi`a placut la nebunie filmul dar in comparatie cu cartea e cum s`a spus , o prostie, nu v`a inceta sa imi placa doar pentru ca povestea in sine e ceva dragut la care toate fetele viseaza si chestii de genul.iar despre The Nootebook si Dear John in privinta filmelor pot sa zic ca mi`au placut dar imi voi schimba destul de rapid parerea cand voi citi cartile! iar in legatura cu jignirile”proaste” si includerea prostiei in asa zisa idolatrizare a Hannei Monatana, hai sa recunoastem hannah a devenit noua Barbie, si de ce pur si simplu sa le taiem capul copiilor care isi traiesc copilaria fericiti avand vise legate de o scena si o peruca! nu am nimic de comentat in privinta descrierii nu zic ca e vreo capodopera cinematografica dar cei care se uita nu ar trebui sa fie jigniti, faptu ca jignesti da dovada doar de un singur lucru legat de anumiti 7 ani de acasa :neutral: O zi buna :grin:

  • MAria says:

    Mie mi’a placut foarte mult acest film:x..Si sincer si eu am plans atunci knd tatal lui Ronnie a intrat in spital,atunci m’a facut sa ma gandesc si sa ma pun in locul ei..si sa vad cum ar fi!!!Super film:X:X:X:X:X

  • boo says:

    singurul prost de aici, esti tu, cel care a scris articolul (alexandru tardea)!! filmul este superb si mentionez ca nu sunt deloc fana hannah montana, n-am vazut nici macar un singur episod. Daca imi place filmul inseamna ca sunt proasta? i-auzi, nesimtitule! Iar a walk to remember este un film absolut impresionant din punctul de vedere al majoritatii, asa ca, draga alexandru tardea, mai bine ti-ai cumpara o viata in loc sa ii faci pe altii prosti cand tu esti un derbedeu!

    • Vai… Ce urat mi-a dat-o proasta! Ia-ti o viata, super replica adolescentina… Asta spune tot despre tine, iar cand vei fi mai mare iti vei da seama ca viata nu este o poveste de dragoste perpetua, asa cum crezi acum, din moment ce te impresioneaza astfel de filme.

1 Pingbacks »

Ai ceva de spus?

Trebuie să fii logat pentru a putea comenta.