Prima pagină » Aventură, Dramă, Fantezie

The Fall (2006)

Publicat de pe March 29, 2010 – 8:00 am2 comentarii | 498 views

O mică binecuvântare deghizată.

4469686973 660788652e o The Fall (2006)The Fall este înscris categoric în categoria filmelor care te fac cu adevărat să apreciezi arta cinematografiei. Este genul de producţie care-ţi clăteşte ochii cu o sumedenie de imagini ireale, ce depăşesc imaginaţia omului de rând şi care prind formă pe marele ecran într-o manierca uimitoare. Combinaţia între fantezie şi aventură este una de succes în acest caz, iar fundaţia de dramă umană pe care o are completează un tablou ce tinde spre perfecţiune. Magicianul din spatele acestei opere vizuale este Tarsem Singh, regizor care se pare că şi-a concentrat toate forţele în producerea acestei pelicule. Modul în care combină realul cu irealul este unic, tranziţia dintre cele două lumii fiind mai mult decât reuşită.

Povestea reală urmăreşte o fetiţă internată într-un spital din Los Angeles-ul anilor 1920 care se împrieteneşte cu un pacient. Acesta din urmă îi narează o aventură ce implică cinci eroi în căutarea unei răzbunări comune. Pe măsură ce povestea continuă fetiţa este captivată de cele cinci personaje fantastice, însă în curând va descoperi că viaţa are şi o altă latură decât cea pozitivă pe care o vedem în basme.

The Fall este un test de imaginaţie pentru ochiul uman. Contrastele de excepţie pun în valoare câteva peisaje uimitoare, cadre construite 4469686835 19914e89d9 o The Fall (2006)pentru a imita perfecţiunea, dar şi caracterul mistic al întregii acţiuni. La nivelul aventurii ce-i implică pe cei 5 eroi din lumi diferite, nu sunt multe aspecte negative, în general atenţia acordată detaliile fiind mai mult decât mulţumitoare. Din punctul de vedere al realităţii în care trăieşte fetiţa, precum şi tânărul pacient, avem de-a face cu o cu totul altă lume. Alexandria (Catinca Untaru) fusese internată din cauza unei fracturi, după ce căzuse din pom, în timp ce bărbatul, Roy (Lee Pace) ajunsese în spital datorită meseriei sale, implicit o cascadorie nereuşită. Pentru acesta viaţa nu este chiar cea mai fericită, depresia fiind la ordinul zilei şi suicidul tentându-l din ce în ce mai mult. Prin intermediul poveştii el o convinge pe Alexandria să-i aducă medicamente, însă ceea ce-l suprinde cu adevărat, aspect ce-l vom descoperi spre final, este pasiunea fetei pentru poveste şi în general inocența specifică vârstei.

Am apreciat aceasta dramă fantastică, o coordonare perfectă între real şi ireal care îţi induce o stare specifică genului. Sentimentul de după 4470465638 cd6a129542 The Fall (2006)vizionare variază între uimire şi o trăire profund spirituală. Finalul nu este specific genului, în sensul că eroii nu trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Există sacrificii şi doar cel mai puternic va trăi. Luat per ansamblu The Fall este o poveste de viaţă, despre răzbunare şi moarte, accentul punându-se mai ales pe ultima problematică. Avem de-a face cu un erou ce se redescoperă, ce regăseşte dorinţa de a trăi. Acest lucru se transpune şi în viaţa lui Roy, care revine la meseria sa mai sigur ca niciodată pe sine. El rămâne şi în amintirea Alexandriei, care ulterior îl urmăreşte prin intermediul scurtelor sale apariţii din filme.

Recomand The Fall tuturor cinefililor. Lungimea sa poate stârni un mic disconfort, dar dacă pătrunzi în acţiunea filmului timpul va trece foarte uşor. Am apreciat pe lângă aspectele menţionate anterior şi interpretarea româncei Catinca Untaru, o tânără actriţă care, din punctul meu de vedere, a dovedit că nu toţi actorii români trebuie să fie dependenţi de apariţiile în cinematografia românească.

Nota autorului: star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)star The Fall (2006)halfstar The Fall (2006)

2992483350 4481633e19 o The Fall (2006)

Coloana sonoră (Soundtrack) The Fall (2006)

2992483358 40de7d69ea o The Fall (2006)
Ludwig Van Beethoven = Symphony No. 7 in A Major, Op.92 II Allegretto

2992483350 4481633e19 o The Fall (2006)

Trailer The Fall (2006)

2992483358 40de7d69ea o The Fall (2006)

2992483350 4481633e19 o The Fall (2006)

Download subtitrare The Fall (2006)

2992483358 40de7d69ea o The Fall (2006)
Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici


1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars6 Stars7 Stars8 Stars9 Stars10 Stars (6 votes, average: 10.00 out of 10)
Loading ... Loading ...

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăţi pe e-mail:

Etichete: , , , , , , ,

Related posts:

  1. The Devil Wears Prada (2006)
  2. The Pursuit of Happyness (2006)
  3. Ice Age: The Meltdown (2006)
  4. Stranger Than Fiction (2006)
  5. Cars (2006)

2 Comentarii »

Spune-ţi şi tu părerea

Dacă eşti aici pentru backlink, ia aminte că acest blog nu mai este dofollow! Termeni şi Condiţii.