Prima pagină » Dramă

Terminus paradis (1998)

Publicat de pe 1 Septembrie 2009 – 10:24 | 1,105 vizualizări

3876728375 86744093c7 Terminus paradis (1998)Cinematograful romanesc de dupa revolutie sufera foarte mult din cauza libertatii de exprimare pe care a dobandit-o dupa o lunga perioada de cenzura. Astfel apar peste noapte productii de joasa factura artistica precum Miss Litoral sau Sexy Harem Ada Kaleh, care sunt lipsite de orice fel de continut, pierdut in dauna limbajului si imaginilor indecente asezate fara un rost anume de regizori precum Mircea Muresan. Lucian Pintilie a folosit libertatea de exprimare mult mai bine, iar filmele sale de un realism dur s-au distantat de acest nor de pelicule indoielnice si s-au remarcat in festivaluri de prestigiu ale Europei. Balanta si Terminus paradis sunt doua dintre filmele care merita a fi amintite in cariera lunga a lui Pintilie, autorul uneia dintre cele mai reusite pelicule din cinematografia noasta, Reconstituirea (1968).

Distributia aduna actori din doua generatii foarte talentate. Ii avem pe Razvan Vasilescu si Gheorghe Visu, doi titani ai actoriei romanesti, dar mai putin vizibili sub regimul comunist, iar de cealalta parte, o pleiada de actori tineri din care trebuie amintiti Costel Cascaval, Dorina Chiriac, Serban Pavlu si Cosmin Selesi, precum si un Dragos Bucur fara replici si aproape de nerecunoscut. Filmul este o poveste tipica pentru Lucian Pintilie, care scoate in evidenta toata mizeria existentei omului obisnuit si lovit de soarta. Mitu (Costel Cascaval), este fiul unui subministru jucat de Victor Rebengiuc, care, pentru a nu-si pata dosarul, ii refuza fiului sau sansa de a pleca in America, acesta fiind 3876728437 dd5c01961c Terminus paradis (1998)condamnat la o viata mizerabila de ospatar, iar apoi de porcar. Se indragosteste de mignona Norica (Dorina Chiriac), care se va casatori cu patronul de magazin Gilli. Relatia lor, scurta si zbuciumata, il aduce in pragul dementei pe Mitu, care, plecat in armata, trebuie sa se confrunte cu tratamentul dur al superiorilor, dar si cu neputinta de a o impiedica pe Norica sa faca pasul cel mare cu Gilli. Doua crime si toata politia este pe urmele dezertorului, care isi va trai ultimele zile ale vietii incercand sa o faca fericita pe Norica, pentru ca mai apoi sa dea piept cu soarta pe care singur si-a trasat-o.

Terminus paradis este un film exemplar pentru duritatea sa fara perdea, dar si limbajul presarat cu multe expresii vulgare, care potenteaza si mai bine acest tablou de un realism crud. Cunoasteti celebra scena in care Razvan Vasilescu se prezinta: “Eu sunt capitanul Burcea, am o pula de un metru si o sa va cam fut pe toti”. Acesta nu este singurul moment de acest gen, dar sa nu credeti ca acesta este motivul pentru care recomand Terminus paradis. Temele pe care le tine Lucian Pintilie sub control sunt reale si, daca ne uitam in jur, vom observa ca traim in aceeasi Romanie mizerabila, saraca, unde numai daca reusesti sa fugi poti sa iti gasesti un capatai. Pintilie alcatuieste si un interesant studiu al vietii de armata, iar scenariul sau reuseste chiar sa priveasca spre viitor, personaj jucat de Gheorghe Visu avand o alta idee despre cum ar trebui sa arate serviciul militar, viziunea sa fiind exact cea aplicata in zilele noastre. Povestea de dragoste iesita din toate tiparele vazute in filme pana acum si esenta filozofica a peliculei, metafora trenurilor care trebuie sa se opreasca undeva, adica a vietii care trebuie sa isi gaseasca un sfarsit, toate sunt teme universale care au facut ca filmul sa castige Premiul special al juriului in cadrul festivalului de la Venetia si sa fie selectionat in competitia oficiala pentru obtinerea Leului de aur.

Nota cinelog : 9

2992483350 4481633e19 o Terminus paradis (1998)

Coloana sonoră (Soundtrack) Terminus paradis (1998)

2992483358 40de7d69ea o Terminus paradis (1998)
Soundtrack indisponibil.

2992483350 4481633e19 o Terminus paradis (1998)

Trailer Terminus paradis (1998)

2992483358 40de7d69ea o Terminus paradis (1998)
http://www.youtube.com/watch?v=i6v5XxwF4jM


Etichete:

    Articole pe aceeaşi temă:

  1. Dark City (1998)
  2. A Bug’s Life (1998)
  3. Mia aioniotita kai mia mera (1998)

4 Comentarii »

Ai ceva de spus?