Toate articolele cu eticheta: "Roy Scheider"
The French Connection (1971)
(4 votes, average: 7.75 out of 10)
Loading ...November 25th, 2009|Recenzie scrisa de Alexandru Ţîrdea in Actiune, Thriller|192 views
Nu exista reguli si nici bariere.
Intr-un film dur, cu conexiuni care nu pot fi deviate din traiectoria drastica prestabilita, intr-un film cu traficanti de droguri si o retea a carei minima deviere de la scenariu se poate solda cu consecinte devastatoare, regizorul William Friedkin descopera tonul potrivit pentru a face dintr-o urmarire un subiect in sine. Niciodata jocul de-a soarecele si pisica n-a mai fost atat de captivant. The French Connection, castigatorul Oscar-ului pentru cel mai bun film, in anul 1972, este si astazi un punct de referinta pentru realizatorii de productii politiste. Cu Gene Hackman si Roy Scheider in forma maxima, cu un scenariu bazat pe romanul apreciat al lui Robin Moore si cu un regizor care a stiut dintotdeauna cum sa foloseasca tehnica moderna in avantajul artistic al filmului, The French Connection nu avea cum sa treaca neobservat. Filmul a ramas in istorie si pentru incredibila urmarire efectuata de personajul lui Gene Hackman, care trece peste toate obstacolele care i se ivesc pentru a nu pierde din vedere un tren suspendat care circula pe o sina aflata deasupra sa, o scena deosebit de importanta pentru evolutia efectelor vizuale si a montajului.
Evenimentele derulate sub ochii spectatorului sunt tipice pentru filmul politist. Detectivii incearca sa gaseasca o cantitate importanta de stupefiante introduse in Statele Unite prin Filiera franceza. Reteaua traficantilor este organizata pana la cel mai mic pion si este impenetrabila, dar perseverenta si inteligenta detectivului Doyle, interpretat de Gene Hackman, fac ca mici secrete din interior sa iasa la suprafata.
All That Jazz (1979)
(5 votes, average: 10.00 out of 10) Loading ...June 25th, 2009|Recenzie scrisa de Alexandru Ţîrdea in Drama, Fantezie, Musical|458 views
Toata munca. Toata stralucirea. Toata durerea. Toata dragostea. Tot acel ritm nebun. Tot acel jazz.
Daca parcurgem intreaga istorie a filmelor musical si alegem cateva dintre cele mai bune, fiecare dintre ele va pali in comparatie cu All That Jazz, care, cred eu, nu are niciun alt rival care sa i se apropie ca valoare. De ce spun acest lucru? Pentru ca regizorul Bob Fosse duce fantezia la maxim si realizeaza un film stralucitor, foarte bun din punct de vedere tehnic, excelent montat, scris si jucat asa cum scrie la carte. Ideea de a face acest musical i-a venit lui Fosse atunci cand se afla pe patul de spital si isi simtea sfarsitul aproape. El a inceput sa se intrebe daca nu cumva moartea ar putea fi ceva mai vesela si pusa pe scena, cantata in pas vioi, iar nimeni sa nu se mai simta intristat atunci cand cineva isi da duhul. Bob Fosse a scapat de moarte si s-a grabit sa puna in practica acea idee, iar personajele pe care le aseaza pe hartie alaturi de scenaristul si producatorul filmului, Robert Alan Arthur, sunt inspirate din viata regizorului. Distributia a fost aleasa cu grija, iar rolul principal este ocupat de Roy Scheider, ajuns cu aceasta prestatie la apogeul carierei, asta dupa ce cu cativa ani inainte isi facuse un nume in thrillere precum The French Connection si Jaws.
Pe Broadway este greu sa ajungi daca nu ai un talent iesit din comun sau daca nu esti o femeie dispusa sa isi faca de cap cu regizorul spectacolului. Joe Gideon (Roy Scheider) este un reputat regizor de teatru specializat pe vodevil, iar castingurile pe care le organizeaza scot mereu la iveala rezultate neasteptate. Isi alege actritele nu doar pe baza talentului, ci si pe felul in care arata, dar mai ales daca reuseste sa citeasca in ochii lor dorinta unei mici aventuri in viitor.
