Cu cât văd mai mult film aparţinând cinematografiei est-europene, cu atât mi se întăreşte şi mai pregnant convingerea că în timpul comunismului au fost realizate marile capodopere. Românii au Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, maghiarii au Mephisto şi Bizalom, ambele de Istvan Szabo, polonezilor le-au rămas nenumărate capodopere semnate de Andrzej Wajda şi Krzysztof Kieslowski, în vreme ce în Cehoslovacia s-au afirmat doi mari cineaşti ai lumii: Milos Forman şi Jiri Menzel. Opresiunea regimului autoritar i-a determinat pe toţi aceşti artişti să recurgă la metafore şi subtilităţi pentru a se putea exprima fără ca foarfecele cenzurii să taie metri de peliculă, creând câteva dintre operele nemuritoare ale cinematografiei mondiale. Urmărind filmele vechi realizate în blocul comunist, mai puţin cele din Bulgaria, am descoperit în filmul cehoslovac al acelor vremuri un umor pe care astăzi îl mai regăsesc doar la Emir Kusturica (care, culmea, este şcolit la Praga) şi Cristian Nemescu. Ostre sledované vlaky (Trenuri bine păzite) trece drept capodopera absolută a lui Jiri Menzel, lucru datorat, în mare parte, expunerii puternice pe care filmul a avut-o în Europa occidentală, dar şi în Statele Unite, unde filmul a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun film străin. Menzel avea să suporte consecinţele Primăverii de la Praga, libertatea de exprimare fiindu-i vizibil îngrădită după 1968, an în care Balul pompierilor, capodopera lui Milos Forman, este interzis de regim împreună cu alte producţii considerate a fi subversive.

Trenuri bine păzite reprezintă piatra de temelie a unei colaborări ce va dura peste trei decenii, scenariul bazându-se pe un roman de Bohumil Hrabal, cel care îi va oferi multe alte idei de ecranizări lui Jiri Menzel. Filmul debutează cu o naraţiune în genul celebrei deschideri construite de Jean-Pierre Jeunet în Amelie.

Cum ar fi arătat lumea dacă nu te-ai fi născut?

Cu ocazia Crăciunului, există două pelicule care reînvie an de an: A Christmas Carol, după care există cvasi adaptări, şi It’s a Wonderful Life, o poveste pe care o găsim într-un singur exemplar, mai exact, capodopera cu acelaşi nume a lui Frank Capra. După ce drepturile de autor nu au fost reînnoite în 1974, filmul a devenit proprietate publică şi a fost difuzat sezon de sezon de nenumărate ori, de la varianta originală în alb şi negru până la obscure blasfemii în culori. Acest val al desacralizării operei lui Capra a încetat abia în 1994, când NBC a obţinut drepturile exclusive asupra peliculei.

Nu există niciun dubiu că It’s a Winderful Life este cel mai popular film “de Crăciun”, surclasând cu uşurinţă rivali precum Miracle on 34^th Street sau A Christmas Carol / Scrooge. Unul din miturile care înconjoară pelicula se referă la recepţia iniţială a acesteia, marile laude aduse filmului lui Capra concurând cu criticile dure. De asemenea, în ciuda celor 5 nominalizări la premiile Oscar, acesta nu a cucerit nicio statuetă aurie, iar cu toată notorietatea de boxoffice a lui Capra, producţia abia a ieşit în profit. Însă au fost acele difuzări şi redifuzari din anii 70 şi 80 care au adus filmul în lumina reflectoarelor; noua generaţie a cinefililor îi acordă în unanimitate recenzii favorabile; meritele artistice ale peliculei fiind recunoscute abia la patru decenii de la premieră.

“Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”

Gandhi este mai mult decât un film, este un omagiu adus celui mai important personaj din istoria Indiei, dar în acelaşi timp un simbol al istoriei noastre ca civilizaţie. Nu mă feresc să afirm că pentru majoritatea dintre noi, cunoştinţele despre Mohandas Karamchand Gandhi, pe numele său complet, se limitează la faptul că acesta a fost un important lider indian, dar în spatele acestei ignorante se ascunde o adevărată lecţie de istorie; mişcarea iniţiată de Ghandi care a eliberat India de sub dominaţia britanică este una dintre cele mai grandioase victorii politice şi economice din istorie, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost obţinută prin mijloace nonviolente.

Această peliculă este rezultatul unei ambiţii incomensurabile a regizorului Sir Richard Attenborough, care s-a străduit mulţi ani să obţină finanţare pentru acest proiect măreţ, dar mai puţin comercial. Astfel, în rolul principal îl distribuie pe Ben Kingsley, a cărui interpretare magistrală reuşeşte să înglobeze spiritul lui Gandhi pe marele ecran; jocul actoricesc al lui Kingsley este intens, dar în acelaşi timp sobru; iar magnitudinea prin care îşi transpune personajul ne demonstrează fără echivoc faptul că în spatele replicelor sale se afla forţele morale care îl ghidau pe adevăratul Gandhi.

Înainte de căderea Zidului Berlinului, Poliţia Secretă a Germaniei de Est îţi ascultă propriile secrete.

Când echipa Cineblog a realizat prea-muncitul, dar şi controversatul Top cele mai bune 100 de filme din istoria cinematografiei, le-am apreciat în mod instantaneu şi ireversibil creaţia, efortul imens din spatele ei, dar şi incomensurabila valoare culturală pe care o transmitea. Am citit fiecare rând cu plăcere, m-am delectat cu operele de artă din amintirea-mi, am regretat peliculele nevizionate încă, iar fiecare rând din propria lor creaţie mi-a indus o stare plăcută şi nepreţuită de relaxare. Discuţii pe marginea acestui top au fost şi vor mai fi, neîndoielnic. Avem, în definitiv, un şir de subiectivităţi pe care ne mulăm sau nu, dar cel mai important lucru este să respectăm dreptul celorlalţi de a avea o opinie diferită de a noastră şi pe care nu trebuie să o luăm sub nicio formă ca pe un afront personal, ci ca pe un drept fundamental al celui de lângă noi de a gândi şi altfel. Disputele cinematografice se pot dovedi foarte incitante şi productive, atâta vreme cât nu se intersectează cu jigniri, imprecaţii, invective şi alte stiluri neplăcute catalogate în dulcele grai românesc. Această introducere, deloc fără rost, îşi are principala cauză în sentimentul ciudat pe care l-am trăit la sfârşitul lecturii topului mai sus menţionat, şi anume acela că ceva lipseşte. După aproximativ 10-15 minute, fis a picat răsunând limpede şi fără echivoc: “Unde e Das Leben der Anderen?”

Considerat de critici drept cel mai bun film german despre comunism de la mai voiosul Good Bye Lenin încoace, Das Leben der Anderen reprezintă debutul regizoral al lui Florian Henckel von Donnersmarck, debut ce i-a asigurat posteritatea cinematografică. Cu certitudine, nu ai cum să uiţi acest film o dată ce l-ai vizionat, fie că ai făcut parte sau nu din experimentul nefericit al comunismului. L-am văzut pe nerăsuflate, de 3 ori în 2 zile consecutive şi de fiecare dată mai adăugăm câte ceva pe lista lucrurilor nou descoperite.