Cineva lipseşte.

N-o fi Shutter Island cel mai bun film al lui Martin Scorsese, însă este cea mai fructuoasă colaborare între marele regizor american şi Leonardo DiCaprio. Se discută mult pe tema locului pe care îl ocupă această nouă producţie marca Scorsese în filmografia sa. Mulţi cred că este un film de categoria a doua, însă eu îl situez în galeria marilor sale filme, alături de Taxi Driver, Goodfellas, Mean Streets şi Raging Bull. Martin Scorsese s-a jucat cu mintea mea aşa cum nici un alt regizor nu a făcut-o şi, vorba aceea, am văzut toate filmele lui Hitchcock… Leonardo DiCaprio construieşte cel mai bun rol al carierei sale, pavându-şi din timp drumul spre o nouă nominalizare la Oscar. Însă în Shutter Island te uimeşte tocmai faptul că până şi cel mai neînsemnat rol este interpretat cu dăruire de actor, care pare a avea o datorie personală faţă de Scorsese. Este dificil să discuţi despre un mare film în momentul lansării. Deşi în mintea mea este clar faptul că am asistat la naşterea unei noi capodopere a lui Marty, este nevoie de timp pentru ca opinia generală să se sedimenteze. Shutter Island este un film cu două tăişuri, deoarece fiecare spectator îl va interpreta după bunul plac, după nivelul său de înţelegere, astfel că vor exista mereu persoane care vor pune filmul la zid, însă eu am convingerea că Shutter Island este cel mai bun film al lui Martin Scorsese de la The Age of Innocence şi Casino încoace.

Primele acorduri muzicale din Shutter Island îţi imprima sentimentul unei călătorii nu prea plăcute. Muzica seamănă izbitor cu ceea ce compunea Bernard Herrmann special pentru marile filme hitchcokiene. De altfel, Martin Scorsese pare a avea în minte un singur scop: acela de a-l depăşi în măiestrie pe creatorul lui Psycho. Imaginea întunecată, semnată de Robert Richardson (Inglourious Basterds, Kill Bill, Casino), unul dintre cei mai buni tehnicieni din lume, asigură atmosfera ideală desfăşurării unui thriller care îţi va întoarce perspectiva la o sută optzeci de grade.

Iubirea este o forta a naturii.

Este destul de dificil sa scrii o recenzie pentru un film ca Brokeback Mountain tinand cont de lipsa de deschidere a publicului romanesc in fata filmelor cu o tematica sensibila precum acesta. Citeam acum mult timp pe diverse forumuri cum ca Brokeback Mountain este un film prost, desigur ca cei in cauza nu il vazusera, doar e cu gay, ce naiba. Eu l-am vazut, de doua ori chiar si pot spune ca mi-a si placut. Nu doar ca Heath Ledger si Jake Gyllenhaal fac doua roluri mari, dar povestea nu este una simpla, ci ascunde foarte multe dedesubturi.

Ang Lee a regizat inainte de Brokeback Mountain doua filme nominalizate la Oscar, Sense and Sensibility si Crouching Tiger, Hidden Dragon, ambele perfecte din punct de vedere vizual, asa ca sensibilitatea lui Lee nu avea cum sa nu se faca simtita si aici. Ati putea crede ca taiwanezul este homosexual, dar nu, el este cat se poate de heterosexual, exact ca noi, iar acesta cred ca este un punct in plus pentru film.