Cel mai nou film al lui Radu Mihaileanu, Le concert, se bucura de o receptie pozitiva in randul criticilor si al publicului. Am vazut si eu filmul si pot spune ca merita sa mergeti la cinema sa il vedeti. Le concert mi-a deschis apetitul pentru filmele lui Radu Mihaileanu si astfel am ajuns sa vad Train de vie, pelicula care l-a facut celebru in toata Europa. Aceasta tragicomedie suprarealista despre Holocaust a pricinuit multe discutii legate de asemanarile dintre filmul lui Mihaileanu si La vita e bella a lui Roberto Benigni. Au existat acuzatii de plagiat aruncate inspre cineastul italian, despre care s-a spus ca a avut privilegiul de a citi scenariul lui Mihaileanu, acesta oferindu-i rolul principal in filmul sau. Cele doua filme se aseamana ca mesaj, forma de exprimare si acel punchline din final, dar stilul lui Mihaileanu se apropie mai mult de balcanismul lui Kusturica, in vreme ce Beningni ramane aproape de comedia burlesca.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, intr-un sat evreiesc din Romania ajunge vestea ca nazistii efectueaza deportari ale evreilor. Nebunul comunitatii, Shlomo (Lionel Abelanski), aduce stirea si tot el vine cu ideea ca oamenii din sat sa puna la cale o deportare falsa. Croitorul face uniforme naziste, cizmarul confectioneaza incaltamintea, primarul se ocupa cu procurarea unei locomotive si a a unor vagoane iesite din uz, iar intregul sat se implica si face ca trenul sa arate ca unul dintre cele detinute de armata germana si folosite pentru transportul evreilor in lagare.

Singurul regret pe care il am dupa vizionarea filmului de debut regizoral al lui Horatiu Malaele este chiar faptul ca aceasta este prima sa productie cinematografica. De ce nu s-a apucat mai devreme de film si ne-a lipsit atat de multa vreme de o poveste sublima precum Nunta muta? Jumatate comedie, jumatate tragedie, acest film reuseste in doar optzeci de minute sa te faca sa razi ca la un spectacol de Malaele si sa tragi aer in piept de tristete tot ca la un spectacol de Malaele. Daca ati vazut “Revizorul” sau “Podu’”, doua piese montate de acelasi inepuizabil Horatiu Malaele, veti vedea ca Nunta muta respira acelasi aer tragicomic si isi tine spectatorii nemiscati, exact ca la teatru. Replicile din prima parte rostite de personaje sunt spumoase, dar actiunea va atinge niste cote care rivalizeaza cu teatrul absurd. O nunta fara muzica, vorbarie, chiuturi, inchinari de pahar, toate din cauza mortii lui Stalin, eveniment care ii obliga pe nuntasi sa petreaca intr-o tacere de mormant. Filmul se bazeaza pe o poveste pe care Horatiu Malaele a auzit-o in studentie de la regretatul Octavian Cotescu si a fost transformata in scenariu de Malaele alaturi de Adrian Lustig.

O echipa de cineasti doresc sa faca un reportaj despre evenimente paranormale ce au loc in tara noasta si ajung intr-un sat fantoma ras de pe fata pamantului de catre comunistii care au dorit sa construiasca o fabrica in loc. Aici locuiesc doar vaduve, iar echipa de televiziune doreste sa afle mai multe despre acest loc atat de ciudat. Astfel suntem transportati in anul 1953, cand satul, desi neelectrificat, fremata de viata, iar oamenii isi vedeau de problemele lor de zi cu zi.