Cea mai îndrăgită carte câştigătoare a unui premiu Pulitzer prinde viaţă pe marele ecran

Un film impresionant după orice standarde, To Kill a Mockingbird a ratat oscarul pentru cel mai bun film în 1963 doar pentru că a avut ghinionul să concureze în acelaşi an împotriva peliculei Lawrence of Arabia. Conservatorii ar caracteriza această producţie ca fiind o dramă desfăşurată într-o sală de judecată, însă o asemenea etichetă ar cauza o nedreptate filmului din punct de vedere al percepţiei, temei şi mesajului transmis, spre exemplu. Într-adevăr majoritatea secvenţelor surprind un proces, însă acestea reprezintă doar nucleul scenariului, care, coroborat cu alte elemente expresive, dau naştere unui film memorabil.

Produs în 1962, To Kill a Mockingbird are la bază romanul semi-autobiografic al sciitoarei Harper Lee, dealtfel singura ei publicaţie. Cu toate că a câştigat premiul Pulitzer, aceasta nu a iscat un război între studiouri pentru obţinerea dreptului ecranizării cărţii, motivul fiind faptul că poveştii îi lipsesc “calităţile superficiale” necesare pentru a deveni un film de succes: firul narativ este lent, nu există o poveste de dragoste, iar răufăcătorul nu îşi primeşte pedeapsa meritată. În ciuda acestor aspecte, producătorul Alan Pakula, împreună cu regizorul Robert Mulligan erau convinşi că această poveste merită transpusă într-o peliculă, iar când şi-au împărtăşit această viziune cu cuadrupul nominalizat la Oscar, Gregory Peck, acesta a fost de acord să conducă distribuţia. Horton Foote a fost iniţial reticent în ceea ce priveşte scrierea scenariului, cu teama de a nu cauza o nedreptate romanului – un argument nefondat dacă luăm în considerare capodopera care a rezultat.