In fie­care moment o poveste de dra­goste incepe.

In  ultima peri­oada fil­mele de acest gen au luat amploare. Si aici nu ma refer la come­di­ile sau dra­mele roman­tice, ci la struc­tura ce imbina mai multe povesti intr-un mod cat se poate de pla­cut si rea­list. In cazul de fata, New York, I Love You ne pre­zinta nume­roase povesti de dra­goste, com­bi­nate intr-un film ce-ti lasa dupa vizio­nare o impre­sie pla­cuta. Este evi­dent fap­tul ca avem de-a face cu mai multi regi­zori, si impli­cit mai multi sce­na­risti, dar per ansam­blu exista o coe­ziune foarte buna intre scene si intre per­so­na­jele apa­rent din lumi dife­rite. Intreaga ‘actiune’ are loc in New York, iar modul in care se des­fa­soara sce­nele m-a facut sa ma gan­desc la o cro­no­lo­gie pres­ta­bi­lita, in care fie­care cuplu repre­zinta o anu­mita sec­venta din viata per­soa­ne­lor res­pec­tive. De la cei tineri si pana la cei batrani, New York este ora­sul in care dra­gos­tea este la fie­care colt, la o tigara dis­tanta sau poate chiar in ace­lasi taxi cu tine.

Dupa cum afir­mam ante­rior, New York, I Love You ne pre­zinta mai multe povesti, toate cu adanci rami­fi­ca­tii in

Dra­gos­tea lui pen­tru ea a facut ca soarta sa se schimbe.

Eu am o vorba de la care nu ma abat nici­o­data: spune-mi ce filme vezi ca sa iti spun cine esti. Daca te pre­zinti in fata usii mele si imi spui ca, in opi­nia ta, Fede­rico Fel­lini este mai bun decat Berg­man, dar acesta din urma reu­seste sa dea forma mult mai bine con­ti­nu­tu­lui filo­so­fic inac­ce­si­bil, ca Being John Mal­ko­vich este capo­do­pera ani­lor ’90, ca George Cos­tanza este per­so­na­jul tau pre­fe­rat din Sein­feld si razi la fil­mele lui Woody Allen chiar si cand poves­tea este dra­ma­tica, atunci esti de-al meu, insa daca te lauzi in gura mare ca ai inte­les Ava­tar, iar tu con­si­deri ca asta te face spe­cial, sau mergi pe strada imbracat(a) intr-un tri­cou cu A Walk to Remem­ber, ori declari public fap­tul ca If Only este un film bun si ai fost atat de emo­tio­nat la vede­rea lui incat ai lasat o lacrima sa iti bra­z­deze obra­zul, atunci mi se face cam mila si putin sila de tine. If Only este un film foarte res­pin­ga­tor. Pos­te­rul este rea­li­zat intr-o maniera care tra­deaza o lipsa crasa de bun gust, iar aceasta carac­te­ris­tica o vom gasi pre­zenta si in film, in abso­lut fie­care sec­venta fil­mata. Un alt aspect care mi-a indus o puter­nica stare de aver­siune fata de aceasta opera este pre­zenta in dis­tri­bu­tie a unei actrite fata de care mani­fest un accen­tuat sen­ti­ment de anti­pa­tie, Jen­ni­fer Love Hewitt. Si nu pen­tru ca n-ar arata bine, ci pen­tru ca este lip­sita de talent, dar con­ti­nua sa pri­measca roluri in diverse filme, ceea ce nu mi se pare deloc just.

Actiu­nea fil­mu­lui pare a fi fost redac­tata dupa ce autoa­rea Chris­tina Welsh a orga­ni­zat un son­daj de opi­nie avand sco­pul de a aduce la lumina modul in care ar tre­bui sa arate un film pe pla­cul feme­i­lor cas­nice ajunse la meno­pa­uza, al ado­les­cen­te­lor care cred ca dra­gos­tea este cel mai impor­tant lucru din lume, o forta de nein­vins si alte lucruri inva­tate din A Walk to Remem­ber, pre­cum si al mino­ri­ta­tii gay, o comu­ni­tate din ce in ce mai insemnata.

Astazi este o zi spe­ciala pen­tru cres­ti­nii din intreaga lume, este Aju­nul Cra­ci­u­nu­lui si pen­tru cine­fili este o oca­zie per­fecta de a viziona un film cu tema­tica de sezon. Insa rolul aces­tui Cine­Pre­view nu este de a pre­zenta nicio pro­duc­tie cu tema­tica ‘alba’, sin­gura coin­ci­denta fiind ziua in care este publi­cat. In orice caz, am decis sa aduc in aten­tia citi­to­ri­lor mai multe filme ca de obi­cei, si in mod ine­vi­ta­bil, o mica intro­du­cere era nece­sara. Vor trece si sar­ba­to­rile, si Sf. Ste­fan si Anul Nou si ceea ce ne asteapta pe multi din­tre noi nu este chiar sino­nim cu ter­me­nul ‘feri­cire’, asa ca nu ne ramane decat sa astep­tam marile pro­duc­tii ce si-au lan­sat tra­i­le­rele pe inter­net in spe­ranta atra­ge­rii publi­cu­lui in cinematografe.

Prima zi de Cra­ciun ne aduce o mega-productie. The Ima­gi­na­rium of Doc­tor Par­na­s­sus este o poveste fan­tas­tica ce are loc in tim­pul pre­zent. Este poves­tea lui Par­na­s­sus si a ‘Ima­gi­na­rium’, un spec­ta­col in care mem­bri publi­cu­lui au oca­zia de a alege intre lumina si pla­cere sau intu­ne­ric si stra­lu­cire. Bine­cu­van­tat cu darul de a-i ghida men­tal pe cei­lalti, Doc­to­rul Par­na­s­sus este bles­te­mat cu un secret intu­ne­cat: nemu­ri­rea, cas­ti­gata in urma unui pariu cu dia­vo­lul. Secole mai tar­ziu, cand si-a intal­nit iubi­rea, a facut un alt pact cu diavolul,

E o pla­cere sa faci afaceri.

Incep prin a aver­tiza ca Spread nu este un film de fami­lie. Nu poate fi vizio­nat impre­una cu parin­tii, matusa, bunica sau fra­ti­o­rul mai mic. Este un film des­ti­nat spre a fi urma­rit la cinema sau intr-un cadru res­trans. Sce­nele expli­cite, nu putine la numar, umplu prima juma­tate a fil­mu­lui si te fac sa te intrebi in tim­pul vizio­na­rii daca actiu­nea va decurge in ace­lasi stil in care a debu­tat. Din feri­cire pen­tru cine­fili, poves­tea capata con­tur pe par­curs si, spe­ci­fic ori­ca­rei pro­duc­tii ame­ri­cane care se res­pecta, urma­reste si un mic mesaj. Regi­zo­rul Spread este David Mac­ken­zie, cre­a­to­rul unor alte filme pre­cum Asy­lum (2005) sau Young Adam (2003).

Nikki (Ash­ton Kut­cher) tra­ieste visul pe care si l-a ima­gi­nat in momen­tul in care a ajuns in Los Ange­les, tara­mul tutu­ror posi­bi­li­ta­ti­lor. Desi fara casa, fara masina si fara bani, el duce o viata cu mult peste modesta, inse­land femei sin­gure si bogate spre a-l sus­tine finan­ciar. Sub pre­tex­tul unor rela­tii bazate mai mult pe sex, Nikki reu­seste, in func­tie de femeia cuce­rita, sa con­duca bolizi de