Articole cu eticheta: filme cu mafioti
Shoot ‘Em Up (2007)
Fără nume, fără trecut, nimic de pierdut.
Căutam cu disperare un film de acţiune veritabil, o poveste în genul seriei The Bourne sau măcar la fel de violentă precum cea din Taken. În schimb am avut noroc şi am dat peste o parodie foarte reuşită ce-l are în rolul principal pe Clive Owen. Nu ştiam prea multe despre Shoot ‘Em Up înainte de vizionare şi am …
The Whole Nine Yards (2000)
Viaţa este o comedie. Totul stă în îndemânare.
Ţin minte şi acum prima vizionare a acestei comedii. Prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost chiar foarte bună, distribuţia părând la momentul respectiv cea mai bine aleasă. Bruce Willis încă era ‘omul invincibil’, Matthew Perry era în al nouălea cer cu serialul Friends, iar regizorul Jonathan Lynn a profitat de ocazie pentru a produce un film …
Defendor (2009)
Un erou neaşteptat se va ridica.
În ultima perioadă am dezvoltat obiceiul de a urmări filme după recomandări sau după informări amănunţite, eventual alte recenzii din partea unor oameni avizaţi. Şi procedând astfel am înlăturat orice şansă de a avea o perspectivă neutră asupra producţiilor înainte de a le viziona. În cazul Defendor, în regia lui Peter Stebbings, aflat la debutul său în domeniu, nu am …
Scarface (1983)
Come to meet my little friend!
Brian De Palma este un regizor cu suisuri si coborasuri in cariera. Este capabil sa construiasca o capodopera dintr-un scenariu nu prea promitator si la urmatorul film sa masacreze o idee ingenioasa. De numele acestui regizor, coleg de facultate cu Steven Spielberg, se leaga cateva titluri care au devenit filme de cult: Carrie, Scarface si The Untouchables. Scarface este un …
Mean Streets (1973)
Pacatele nu iti sunt iertate in biserica. Pacatele iti sunt iertate in strada.
Copilarind intr-unul dintre cele mai dure cartiere din New York, Martin Scorsese a facut cunostinta devreme cu lumea pe care avea sa o portretizeze mult mai tarziu in filmele sale. Mica Italie, locul in care Scorsese si-a petrecut anii tineretii, era raiul traficantilor de droguri, un loc preferat al prostituatelor, dar si o …
Bonnie and Clyde (1967)
Sunt tineri… Sunt indragostiti… Si omoara oameni…
Absolut fiecare film despre spargatori de banci imprumuta cateva elemente de la acest celebru cuplu de gangsteri cunoscuti in toata lumea doar ca Bonnie si Clyde. Exista multe alte filme despre cei doi jefuitori de banci, unul dintre ele va aparea chiar si anul viitor, iar Bonnie va fi jucata de Hillary Duff (!?), s-au scris si cantece, au …
The Untouchables (1987)
Ce esti pregatit sa faci?
Cand vorbim despre perioada Prohibitiei, numele lui Al Capone nu are cum sa nu intre in discutie. In ciuda faptului ca este un personaj facut pentru a deveni personaj de film, putini producatori au fost capabili sa realizeze filme decente despre viata sa. The Untouchables nu este un film despre Al Capone, dar este singurul film la care celebrul mafiot s-ar …
The Godfather: Part III (1990)
Puterea nu poate distruge destinul.
Pentru multi fani ai seriei The Godfather, partea a treia a insemnat o mare dezamagire, in ciuda unor recenzii pozitive venite din partea criticilor importanti, precum si a celor sapte nominalizari la Oscar, inclusiv pentru regie si cel mai bun film. Adevarul este ca filmul care intregeste trilogia se indeparteaza foarte mult de esenta primelor doua si apuca alte carari, in …





