Când este lună plină legenda prinde viaţă.

Oare câte filme cu sau despre vârcolaci s-au făcut până în prezent? De câte ori am fost puşi în faţa unor astfel de producţii şi de fiecare dată ne-am ales cu aceeaşi poveste clasică, a iubirii dintre un monstru şi o femeie? Iată că aparent publicul nu s-a săturat de această tematică, iar ca dovadă stă The Wolfman, în regia lui Joe Johnston, un film realizat într-o manieră clasică, cu o distribuţie excepţională şi interpretări pe măsură. Nu sunt mare fan al poveştilor cu vârcolaci, vampiri şi tot felul de creaturi mitice, însă trebuie să recunosc că The Wolfman mi-a lăsat o impresie bună. Nu este genul de producţie înţesată de efecte speciale şi scene de un spectaculos exagerat, desfăşurarea acţiunii urmând un curs firesc, oarecum monoton aş spune.

Povestea îl urmăreşte pe Lawrecen Talbot (Benicio Del Toro), un actor cunoscut nu numai în ţara sa natală, care se întoarce în satul natal la aflarea veştii că fratele său este dat dispărut. Odată ajuns în Blackmoor, tatăl său, Sir John Talbot (Anthony Hopkins), îl înştiinţează că bărbatul fusese găsit mort, sfâşiat de o creatură ale cărei origini erau încă necunoscute. Prins într-o mică poveste de dragoste cu Gwen Conliffe (Emily Blunt), logodnica fratelui său,

Libertatea nu este data. Te nasti cu ea.

Daca ne uitam pe filmografia lui Steven Spielberg, vom observa doua filme care ies in evidenta prin natura temelor abordate : The Color Purple din 1985 si Amistad din 1997. Ambele vorbesc despre situatia populatiei de culoare din America in doua perioade distincte din istoria Statelor Unite ale Americii. The Color Purple o face mai subtil, pe cand Amistad prefera sa urmeze o linie directa, fiind din aceasta cauza un film fara sentimente, dar totusi un film bun, exceland la multe alte capitole.

Filmul istoriseste o poveste adevarata petrecuta in 1839, cand un grup de sclavi adusi din Africa spre a fi vanduti in Spania pornesc o revolta si ucid tot echipajul navei “La Amistad”.