Pentru prima dată împreună. Din nou.

La 19 ani de la lansarea comediei This Is Spinal Tap, Christopher Guest, Michael McKean şi Harry Shearer s-au reunit pentru a realiza un nou mockumentar despre lumea muzicii. A Mighty Wind este penultimul film al lui Guest (deocamdată) şi singurul care a obţinut o nominalizare la Oscar, după ce Best in Show fusese nominalizat la Globurile de Aur. Filmul aduce în atenţia spectatorilor eforturile de a reuni câţiva artişti folk, foste mari vedete ale anilor ‘60, pentru organizarea unui omagiu închinat unui mogul al muzicii, Irving Steinbloom, de abia stins din viaţă. La fel ca şi celelalte pelicule marca Christopher Guest, structura conduce către un moment de climax, mult aşteptat de spectator, însă A Mighty Wind se remarcă prin abordarea diferită a regizorului, care îşi respectă mai mult personajele şi creează o comedie cu nuanţă dramatică mai pronunţată. Cântecele utilizate în film au fost compuse de Christopher Guest, Michael McKean şi Harry Shearer, aceiaşi care au pus la punct muzica interpretată de Spinal Tap în filmul din 1984. De această dată efortul a fost răsplătit cu un premiu Grammy şi o nominalizare meritată la Oscar. Catherine O’Hara, Eugene Levy, Parker Posey, Fred Willard, Bob Balaban, Jennifer Coolidge, obişnuiţi ai filmelor lui Christopher Guest, nu lipsesc nici de această dată din distribuţie.

După moartea lui Irving Steinbloom, un iubitor al muzicii folk şi deţinător al unei case de discuri specializată pe acest gen, copiii acestuia decid că singurul omagiu demn de măreţia tatălui nu ar putea fi decât un concert la care să participe toţi artiştii folk lansaţi de Steinbloom.

Am dat întâmplător peste această producţie fără să ştiu de faptul că fusese nominalizata la Oscar şi fără să cunosc numele regizoarei, implicit Catherine Hardwicke. În general apreciez viziunea unei femei în acest domeniu şi evident că se remarcă diferenţe majore atât în poveste cât şi în transpunerea scenelor pe marele ecran. Hardwicke nu este o regizoare de succes, dar Thirteen se pare că a fost apreciat la vremea lui. Scenariul inspirat dintr-o problematică încă actuală şi actriţele din rolurile principale, la vremea respectivă încă persoane anonime în tabloul unui Hollywood în plină dezvoltare, au avut nişte evoluţii suprinzator de bune. Ceea ce mi-a atras mie atenţia şi m-a determinat să-l vizionez a fost dorinţa de a vedea cum este imortalizata aceasta tematică, una destul de sensibilă şi general valabilă indiferent de cultură şi de naţionalitate.
O fată normală, Tracy Freeland (Evan Rachel Wood), doreşte să o impresioneze cu orice preţ pe cea mai populară figura din şcoală, Evie Zamora (Nikki Reed). Însă Tracy nu cunoaşte pe deplin stilul de viaţă pe care-l trăieşte Evie, iar în scurt timp ajunge să se drogheze, să piardă nopţile în compania unor persoană dubioase, toate aceastea în timp ce relaţia cu mama să se duce la vale. Izbucnesc certuri în mica familie, iar tatăl divorţat, mult prea preocupat de slujba sa, se trezeşte neputincios în faţa acestei probleme. Datoria rămâne numai pe umerii mamei, care spera în continuare că Tracy se va linişti şi va vedea că ceea ce face este greşit.
Thirteen mi-a stârnit un dispreţ faţă de adolescente şi modul de dezvoltare a acestora. În cazul de faţă este o exagerare, dar în toată această poveste este şi un dram de adevăr. Multe fete o iau razna la vârsta respectivă şi că părinte nu poţi decât să stai şi să priveşti. Dacă totuşi ai puţină minte, ca

Republica traieste in continuare - intr-un spatiu de 79 mp

Presupun ca multi dintre voi ati vazut Inglourious Basterds. Multi v-ati pus intrebarea “unde i-a gasit Tarantino pe necunoscutii acestia care joaca atat de bine ?”. De fapt, acesti “necunoscuti” sunt stele ale cinematografiei germane. Frederick Zoller, soldatul german care incearca (fara succes) sa o seduca pe Shosanna, este jucat de un tanar actor, Daniel Bruhl, care s-a facut remarcat in filmul Good Bye Lenin!, in 2004.

Care este diferententa dintre viata si moarte? Se spune ca pierdem 21 de grame atunci cand murim. Greutatea unei bucati de ciocolata. Greutatea unei vrabii. Greutatea unui fisic de monede.

Dupa ce am vazut Babel si Amorres Perros, ambele realizate de Alejandro Gonzales Inarritu, pot sa spun ca 21 Grams este mult mai slab decat celelalte doua. Si acest film  prezinta 3 povesti diferite care au o oarecare legatura intre ele. Destinele celor 3 personaje sunt si aici unite de catre un accident de masina, precum in Amores Perros. Am observat ca Inarritu doreste sa surprinda in filmele sale niste personaje nefericite, pe care viata le-a dezamagit si care nu mai au nici o putere de a-si schimba destinele. In film se prezinta modul in care un accident de masina afecteaza vietile mai multor personaje. Dupa ce Jack Jordan (Benicio del Toro) loveste un barbat si doua fetite cu masina toata credinta sa in Iisus si in Dumnezeu se spulbera si alege sa-si paraseasca familia, fiind mereu bantuit de imaginea victimelor sale. Cea mai afectata de acest accident este Cristina (Naomi Watts), mama fetitelor si sotia barbatului  care au murit in accident. Ea cade intr-o depresie ingrozitoare si recurge la droguri si la alcool pentru a uita de suferinta care-i macina sufletul. Cel de-al treilea personaj asupra carui acest accident are o influenta considerabila este Paul (Sean Penn), un matematician a carui inima nu este intr-o conditie foarte buna. Asadar, in urma acidentului el primeste inima sotului Cristinei.