Sunt trei feţe ale acestei povesti de dragoste.

Kramer vs. Kramer este un film de a carui existenta nu am stiut pana saptamana trecuta. Vormeam cu mama mea despre Meryl Streep si despre lunga sa cariera si m-a intrebat daca am vazut acest film. Deoarece nu vazusem filme cu ea din tinerete am fost curioasa sa-l vad. Filmul a aparut in anul 1979 si a avut un succes enorm. Daca vizionati filmul o veti vedea pe Meryl Streep la inceputul carierei sale. Jocul sau actoricesc de acum 30 de ani nici nu se compara cu cel de acum, desi pentru rolul din acest film a reusit sa ia un Oscar pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar.

Filmul prezinta povestea unui tata, care fiind parasit de nevasta lui este nevoit sa isi creasca singur copilul si sa invete sa fie in acelasi timp si mama. Ted Kramer (Dustin Hoffman) primeste o avansare tocmai in ziua in care sotia lui, Joanna (Meryl Streep) se hotaraste sa-l paraseasca. Fiind prins intre slujba si intre a-si creste copilul de unul singur, Ted reuseste sa faca o treaba destul de buna.

Toata munca. Toata stralucirea. Toata durerea. Toata dragostea. Tot acel ritm nebun. Tot acel jazz.

Daca parcurgem intreaga istorie a filmelor musical si alegem cateva dintre cele mai bune, fiecare dintre ele va pali in comparatie cu All That Jazz, care, cred eu, nu are niciun alt rival care sa i se apropie ca valoare. De ce spun acest lucru? Pentru ca regizorul Bob Fosse duce fantezia la maxim si realizeaza un film stralucitor, foarte bun din punct de vedere tehnic, excelent montat, scris si jucat asa cum scrie la carte. Ideea de a face acest musical i-a venit lui Fosse atunci cand se afla pe patul de spital si isi simtea sfarsitul aproape. El a inceput sa se intrebe daca nu cumva moartea ar putea fi ceva mai vesela si pusa pe scena, cantata in pas vioi, iar nimeni sa nu se mai simta intristat atunci cand cineva isi da duhul. Bob Fosse a scapat de moarte si s-a grabit sa puna in practica acea idee, iar personajele pe care le aseaza pe hartie alaturi de scenaristul si producatorul filmului, Robert Alan Arthur, sunt inspirate din viata regizorului. Distributia a fost aleasa cu grija, iar rolul principal este ocupat de Roy Scheider, ajuns cu aceasta prestatie la apogeul carierei, asta dupa ce cu cativa ani inainte isi facuse un nume in thrillere precum The French Connection si Jaws.

Pe Broadway este greu sa ajungi daca nu ai un talent iesit din comun sau daca nu esti o femeie dispusa sa isi faca de cap cu regizorul spectacolului. Joe Gideon (Roy Scheider) este un reputat regizor de teatru specializat pe vodevil, iar castingurile pe care le organizeaza scot mereu la iveala rezultate neasteptate. Isi alege actritele nu doar pe baza talentului, ci si pe felul in care arata, dar mai ales daca reuseste sa citeasca in ochii lor dorinta unei mici aventuri in viitor.

Un film menit a ofensa doua treimi din populatia globului si a o enerva pe a treia.

Comedia britanica nu a fost niciodata pe gustul tuturor, ba chiar filmele americane au facut mereu haz de umorul lor, dar realitatea sta cu totul invers. Adevarata comedia izvoraste tocmai din Marea Britanie, in timp ce umorul american este abia o copie palida si inferioara. Monty Python este un grup format din sase minti luminate care au pus la cale unele dintre cele mai spumoase filme realizate vreodata, printre acestea numarandu-se si Life of Brian. Influenta pe care comedia creata de acestia a avut-o asupra celorlalti creatori de umor din intreaga lume a fost comparata chiar cu influenta trupei The Beatles in muzica, acestia impingand barierele pana la maxim, ajungand chiar sa fie interzisi in unele tari. Stilul lor a fost imediat adoptat si in America, acolo unde ca raspuns la showul lor de pe BBC a aparut Saturday Night Live. Graham Chapman, John Cleese, Eric Idle, Terry Jones, Michael Palin si Terry Gilliam au fost ani la rand luati in colimator de opinia publica britanica, dar au reusit sa isi faca si un numar imens de fani care au gustat din umorul lor inovativ.

Life of Brian nu s-a bucurat de prea mare succes comercial, el fiind interzis in multe tari ca urmare a acuzatiilor de blasfemie care au aparut in urma lansarii. Filmul spune povestea unui barbat nascut in aceeasi zi cu Iisus Hristos, dar intr-un grajd vecin cu acesta. Dupa ce cei trei magi de la rasarit apar inaintea sa pentru a-i oferi darurile, ei isi dau seama ca au facut o greseala si ca Mantuitorul se afla in staulul vecin. Cel pe care l-au luat drept Iisus este doar un baietel normal care va fi botezat Brian.

Forta maxima a viitorului .

George Miller este regizorul productieiMad Max, un film de actiune de care cred ca multa lume a auzit, si care-l are in rolul principal pe tanarul Mel Gibson. George Miller este si regizorul animatiei Happy Feet (2006), dar si a trilogiei Mad Max, despre care voi scrie in zilele urmatoare. Pentru 2012 Miller pregateste The Odyssey, o drama sci-fi despre care se zvoneste ca-l va avea in pe Brad Pitt in rolul principal. Revenind la primul Mad Max, pot spune ca a avut un buget destul de mic, insa s-a pus accent mai mult pe actiunea filmului.

Actiunea are loc intr-o Australie a viitorului, iar personajele principale sunt Nightrider, un conducator al unei gasti de motociclisti, si Mad Max (Mel Gibson). Criminalul reuseste sa scape din arestul politiei omorand un ofiter si furandu-i masina. Max il urmareste si totul se termina cu moartea raufacatorului intr-o explozie violenta. Insa moartea lui Nightrider starneste ura gastii de motociclisti si acestia incep sa ucide politistii rand pe rand. Cand Jim Goose, prietenul lui Max, este ars de viu, Max promite razbunare raufacatorilor.