Pentru un pumn de dinamita.

De departe cel mai putin reusit film din seria de western-uri a maestrului Sergio Leone, Giù la testa, cunoscut si dupa titlurile A Fistful of Dynamite si Duck, You Sucker!, este bun de urmarit atunci cand esti un fan al muncii italianului sau unul asemeni mie, obsedat de genul western. Dupa superba si inegalabila Trilogie a dolarilor si opera de mare clasa Once Upon a Time in the West, Leone a luat o pauza, canalizandu-se pe alte proiecte, in special ideea care se va transforma mult mai tarziu in capodopera sa absoluta, Once Upon a Time in America. A scris si scenariul pentru Giù la testa impreuna cu partenerii Sergio Donati si Luciano Vincenzoni, dar nu planuia sa regizeze filmul, oferindu-i aceasta oportunitate tanarului Peter Bogdanovich, care la acea vreme nu era inca unul dintre cineastii emblematici ai Americii. Vedetele filmului, Rod Steiger si James Coburn, acceptasera sa joace in acest western doar pentru a lucra cu vestitul Sergio Leone, asa ca au cerut capul lui Bogdanovich, iar acesta a parasit platoul, in cele din urma Leone preluand fraiele filmului.

…a bit of the old ultra-violence.

Stanley Kubrick, un regizor care isi va gasi cu greu un cineast care sa poata ravni la statutul sau, a scris, produs si regizat A Clockwork Orange pentru ca i s-a parut o poveste din care se pot trage invataminte. Criticii au interpretat gresit mesajul englezului si au contestat vehement valoarea acestui film si au criticat violenta dusa la extrem. In recenzia pe care i-am facut-o filmului Fight Club am realizat o scurta paralela intre filmul lui David Fincher si Portocala mecanica a lui Stanley Kubrick si am comentat viziunea celor doi regizori asupra mitului procustian. A Clockwork Orange este net superior lui Fight Club, insa cele doua pelicule se aseamana ca mesaj, dar si ca formula de adresare fata de public, iar nu in ultimul rand, criticii de talie precum Roger Ebert le-au catalogat pe ambele drept inutile si lipsite de substanta.

Probabil ca depinde foarte mult de mentalitatea spectatorului care urmareste filmul si de felul in care el diseca actiunea. Nu de multe ori am intrat pe forumuri ale site-urilor de film pentru a dezbate anumite subiecte si nu mare mi-a fost mirarea sa descopar ca multi nu au inteles Fight Club si nici A Clockwork Orange si ca le considera doar niste filme “cu bataie”. Total gresit. Actiunea violenta este doar ambalajul filmului, acel strat subtire care inveleste produsul, pentru ca cele doua filme sunt construite in straturi si exista mai multe niveluri de intelegere, nu doar cel primar, al evenimentelor luate ca atare. Filmul lui Stanley Kubrick trebuie luat drept un manifest impotriva unei societati din ce in ce mai aplatizate, un mecanism pe care Anthony Burgess, autorul romanului, il vede ca pe o portocala mecanica, adica simplu la exterior si foarte complex in interior.

Cea mai cutremuratoare exprienta pe care o vei trai vreodata.

Un film socant astazi, Johnny Got His Gun, in regia lui Dalton Trumbo, cel care a scris si romanul pe care se bazeaza acest film uluitor pentru care am numai cuvinte de lauda. Am vazut multe filme de razboi la viata mea, toate incercau sa prezinte diverse fatete ale conflictelor armate, se intreceau in efecte pirotehnice si in mixaje de sunet, dar astazi va prezint un film care vorbeste exclusiv despre urmarile razboiului asupra vietii unui tanar. Johnny Got His Gun a fost lansat intr-o perioada cenusie a istoriei americane, cand tinerii plecau la razboi indoctrinati de putere si se intorceau din Vietnam infasurati in steagul american, iar familiei erau consolate cu o decoratie fara prea mare importanta, de aceea cred eu ca este cel mai reusit manifest anti-razboi dupa Apocalypse Now si All Quiet On The Western Front.

Joe (Timothy Bottoms) este un tanar cu aspiratii obisnuite, isi doreste o familie, o slujba si nimic mai mult.