Am descoperit comedia lui Mel Brooks inca din frageda pruncie, cand la televizor rulau regulat filme precum Spaceballs si Robin Hood: Men in Tights, insa nu acestea sunt marile comedii ale umoristului american. Blazing Saddles, Young Frankenstein, High Anxiety, curajosul Silent Movie, primul lungmetraj mut dupa patruzeci de ani, dar, mai ales, debutul lui Brooks in regie, The Producers, un film cu o poveste care a facut istorie. Regizorul marturiseste ca initial si-a dorit sa scrie un musical in care Hitler sa fie parodiat si l-a intitulat Springtime for Hitler, insa si-a dat seama ca publicul nu va reactiona prea bine, asa ca pornind de la piesa a creat un scenariu prin care aceasta sa fie inclusa in noul film si parodiata, astfel incat nimeni sa nu se simta lezat. Filmul, lansat in ‘68, a fost un mare succes si i-a adus lui Mel Brooks premiul Oscar pentru scenariu original, pentru ca in 2001 tot el sa scrie un musical bazat pe comedia sa. Zero Mostel si Gene Wilder au fost inlocuiti in varianta pentru Broadway de Nathan Lane si Matthew Broderick, iar regia a fost semnata de Susan Stroman, piesa reusind sa bata un record, castigand doisprezece premii Tony, cea mai mare distinctie acordata in teatrul american. In 2005, musicalul a fost adaptat pentru cinema, distributia fiind alcatuita din aceeasi actori, cu exceptia Umei Thurman si a lui Will Ferrell. The Producers este cea mai de succes poveste a lui Mel Brooks, poate nu chiar cel mai bun film al sau, dar totusi o experienta pe care trebuie sa o traiti.

Max Bialystock (Zero Mostel) este cel mai lipsit de fler producator de pe intregul Broadway. Spectacolele sale se deschid si se inchid in aceeasi noapte, iar publicul iese nervos din sala de teatru. Avand in spate o armata de investitori formata din femei aflate la varsta senecturii, carora Bialystock le mai acorda o ultima sansa de a se simti din nou tinere, el continua sa produca spectacole fara succes. Aflat la limita, fara bani, fara glorie si stralucire, el simte din nou mirosul placut al dolarilor atunci cand contabilul Leo Bloom (Gene Wilder) ii aduce la cunostinta o metoda prin care un producator ar putea scoate profit cu o piesa care nu se bucura de niciun succes.

Au fost trei barbati in viata ei. Cel cu care sa se marite, cel care sa o iubeasca si cel care sa o ucida.

La doi ani dupa incheierea Trilogiei dolarilor, Sergio Leone era un nume mare pentru intreaga suflare cinematografica, asa ca si-a permis in sfarsit sa realizeze un film cu distributia pe care a visat-o mereu. Charles Bronson si Henry Fonda, care refuzasera rolul principal din Trilogie pentru ca acesta sa fie ocupat mai tarziu de Clint Eastwood, care avea sa devina un star de renume mondial, au acceptat sa joace in acest film, considerat o megaproductie la acea vreme. Celor doi li s-a alaturat Jason Robards, alt actor fetis al lui Leone, dar ceea ce diferentiaza aceasta pelicula de restul operei regizorului italian este prezenta unui personaj feminin complex si bine conturat jucat de una dintre cele mai frumoase femei ale acelor ani: Claudia Cardinale, care apare ca o pata de culoare intr-un peisaj negru.

Scenariul lui Once Upon a Time in the West o are drept figura centrala pe Jill McBain (Claudia Cardinale), o femeie care se muta din New Orleans in Utah pentru a fi alaturi de sotul si copiii ei. Sosita in acest loc sterp, ea isi gaseste familia masacrata, dar fiind o straina nu are de unde sa faca presupuneri, asa ca Cheyenne (Jason Robards), principalul suspect, ii sare in ajutor si ii promite ca o va conduce spre adevaratul criminal