Sin City (2005)
Un Noir Modern
Sin City este cea mai inovatoare adaptare după benzi desenate care a ajuns pe marele ecran. Mulţi regizori au încercat să rămână fideli poveştilor originale, însă din acest punct de vedere, Robert Rodriguez duce lucrurile la un alt nivel, prin redarea cu o acurateţe nemaivăzută a lumii create de Frank Miller. Este foarte uşor să te pierzi în Sin City, pelicula fiind presărată cu o mulţime de elemente expresive: personajele foarte bine conturate, scenariul desăvârşit, dar mai ales imaginile mirifice.
Alb şi negru sunt culorile reprezentative pentru majoritatea filmelor noir, însă Rodriguez diluează acest aspect, iar faţă de relicvele anilor 40 sau 50 adaugă un strop de culoare: roşul aprins al rochiei sau al rujului unei dame, verdele sau albastrul ochilor, etc. Dar să nu uitam şi sângele, care este prezentat într-un alb fluorescent sau în culoarea sa naturală. Într-un asemenea film, unde stilul adumbreşte substanţa, este mai uşor să inciţi ochiul în dauna minţii, însă regizorii nu se apelează la asemenea tertipuri ieftine.
Rodriguez şi Miller au construit o galerie a eroilor şi a pseudoeroilor ale căror confruntări dau ritm şi energie peliculei.
Filmul a reuşit să atragă un număr considerabil de elite hollywoodiene, actori consacraţi precum Bruce Willis şi Benicio Del Toro, dar şi star-uri în ascensiune, cum ar fi Ellijah Wood, Jessica Alba, Josh Hartnett, Brittany Murphy şi Rosario Dawson. Cu toate acestea, suntem imuni în faţa sindromului “film cu vedete”, datorită personajelor extrem de bine conturate şi a jocului actoricesc reuşit. Cele trei episoade din care este constituită pelicula au în componenţă trei eroi principali ale caror destine nu se intersectează. Bruce Willis este Hartigan, un poliţist notoriu aflat la sfârşitul carierei, care acceptă să rezolve un ultim caz înainte de retragere. Al doilea erou se numeşte Marv (Mickey Rourke), un fost deţinut, care este înscenat pentru uciderea unei blonde focoase, în patul careia îşi gasise fericirea. În cele din urmă, îl avem pe Dwight (Clive Owen), un fugar care sare în ajutorul prostituatelor din oraş când una dintre acestea ucide un poliţist. Prin moartea acestuia, se încalcă armistiţiul dintre forţele de ordine şi prostituate, un război
între cele două tabere fiind iminent. Eroilor noştri nu le sunt dedicate finaluri apoteotice, ci mai degrabă realiste, unii dintre ei plătind chiar cu viaţa pentru altruismul şi spiritul justiţiar de care dau dovadă.
Meritele principale pentru această peliculă excentrică îi aparţin lui Robert Rodriguez, care a regizat marea parte a scenelor, însă, în modestia sa, îl recunoaşte pe Frank Miller ca fiind co-regizor pentru contribuţia adusă adaptării cu succes a benzilor desenate. Pe lista regizorilor mai apare Quentin Tarantino, lui fiindu-i atribuită titulatura de ‘special guest director’.
Cele mai relevante recunoaşteri artistice ale acestui film impresionant au venit din partea festivalului de la Cannes, unde a fost nominalizat pentru Palme d’Or şi a caştigat un premiu pentru tehnicile folosite de Robert Rodriguez în vederea modelării vizuale ale imaginilor prezente în această peliculă.
Nota autorului: 









Soundtrack Indisponibil
Trailer Sin City (2005)
![]()
Download subtitrare Sin City (2005)
![]()
Subtitrare pentru varianta de 1 si 2 cd: aici
Etichete: 2005, Benicio Del Toro, Brittany Murphy, Bruce Willis, Clive Owen, Ellijah Wood, filme bune, Frank Miller, Jessica Alba, Josh Harnett, Mickey Rourke, Palm d'Or, Quentin Tarantino, recenzie, review, Robert Rodriguez, Rosario Dawson |
Related posts: |
One Comment »
1 Pingbacks »
-
[...] This post was mentioned on Twitter by Andrei Manea, Cineblog.info. Cineblog.info said: Articol nou: Sin City (2005) http://www.cineblog.info/sin-city-2005/ [...]
Spune-ţi şi tu părerea


(34 votes, average: 9.38 out of 10)




Filmul este bestial!!! Mi-a placut si atunci…imi place si acum si mi-ar placea si peste 200 de ani..Cel mai mult m-a captivat fuziunea cu genul de film noir care la vremea respectiva nu prea era folosita. Nota 10+ de la mine!