Cineva lipseşte.

N-o fi Shutter Island cel mai bun film al lui Martin Scorsese, însă este cea mai fructuoasă colaborare între marele regizor american şi Leonardo DiCaprio. Se discută mult pe tema locului pe care îl ocupă această nouă producţie marca Scorsese în filmografia sa. Mulţi cred că este un film de categoria a doua, însă eu îl situez în galeria marilor sale filme, alături de Taxi Driver, Goodfellas, Mean Streets şi Raging Bull. Martin Scorsese s-a jucat cu mintea mea aşa cum nici un alt regizor nu a făcut-o şi, vorba aceea, am văzut toate filmele lui Hitchcock… Leonardo DiCaprio construieşte cel mai bun rol al carierei sale, pavându-şi din timp drumul spre o nouă nominalizare la Oscar. Însă în Shutter Island te uimeşte tocmai faptul că până şi cel mai neînsemnat rol este interpretat cu dăruire de actor, care pare a avea o datorie personală faţă de Scorsese. Este dificil să discuţi despre un mare film în momentul lansării. Deşi în mintea mea este clar faptul că am asistat la naşterea unei noi capodopere a lui Marty, este nevoie de timp pentru ca opinia generală să se sedimenteze. Shutter Island este un film cu două tăişuri, deoarece fiecare spectator îl va interpreta după bunul plac, după nivelul său de înţelegere, astfel că vor exista mereu persoane care vor pune filmul la zid, însă eu am convingerea că Shutter Island este cel mai bun film al lui Martin Scorsese de la The Age of Innocence şi Casino încoace.

Primele acorduri muzicale din Shutter Island îţi imprima sentimentul unei călătorii nu prea plăcute. Muzica seamănă izbitor cu ceea ce compunea Bernard Herrmann special pentru marile filme hitchcokiene. De altfel, Martin Scorsese pare a avea în minte un singur scop: acela de a-l depăşi în măiestrie pe creatorul lui Psycho. Imaginea întunecată, semnată de Robert Richardson (Inglourious Basterds, Kill Bill, Casino), unul dintre cei mai buni tehnicieni din lume, asigură atmosfera ideală desfăşurării unui thriller care îţi va întoarce perspectiva la o sută optzeci de grade. Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio), şerif federal din Boston, conduce o investigaţie în spitalul psihiatric de securitate maximă Ashecliffe, situat pe insula Shutter, în largul coastei atlantice. Dispariţia pacientei Rachel Solando, o asasină periculoasă, ucigaşă a propriilor copii, alertează întreg personalul instituţiei. Doctorul Cawley (Ben Kinglsey) nu îşi poate explica felul în care s-ar fi putut petrece un asemenea eveniment într-un loc în care fiecare pas al pacienţilor este urmărit cu atenţie. Detectivul Daniels şi partenerul său, Chuck Aule (Mark Ruffalo) caută indicii, discută cu fiecare pacient în parte şi descoperă secrete tulburătoare despre această instituţie, bănuind că ar fi locul unor experimente groaznice pe bolnavi psihici. Pe măsură ce Daniels petrece mai mult timp pe insulă, viziunile despre soţia sa decedată îl bântuie, trauma petrecută în război, în timpul eliberării lagărului de concentrare de la Dachau, devine din ce în ce mai proaspătă, iar spitalul se transformă într-o fortăreaţă fără ieşire.

Ultimele treizeci de minute ale filmului sunt bulversante, dar totuşi edificatoare pentru înţelegerea misterului. Nu voi sufla o vorbă, pentru că ar fi mare păcat să nu vedeţi acest film. Totuşi, observ că se discută mult despre finalul filmului, pe care mulţi îl cataloghează a fi abrupt şi fără sens. Ţin să contrazic această opinie generală. Există două modalităţi prin care spectatorul ar putea interpreta cheia poveştii. Cei mai curajoşi vor merge pe ideea unei conspiraţii pusă la cale în jurul protagonistului, în vreme ce conservatorii, printre care mă număr si eu, vor crede în explicaţiile pertinente ale doctorului Cawley, minunat jucat de Ben Kingsley. Oricum am încerca să disecăm filmul, rămâne o întoarcere de perspectiva radicală, un twist perfect construit. Shutter Island este un thriller clasic, perfect, cu un suspans instalat încă din memorabilul prim cadru care surprinde insula stâncoasă înconjurată de nori de furtună, prevestitori ai unor evenimente malefice. Din punct de vedere vizual, acesta este, după The Aviator, cel mai stilat film al lui Scorsese, recreând prin decoruri autentice lumea apăsătoare de după cel de-al Doilea Război Mondial. Imaginea şi muzica se împletesc armonios, ca într-un film noir clasic, Scorsese revitalizând un gen considerat de mulţi exegeţi a fi pe moarte. Distribuţia este aleasă extrem de bine. Leonardo DiCaprio, aflat la a patra colaborare cu maestrul Martin Scorsese, joacă cel mai bun rol al său de până acum, trecând prin diferite stări emoţionale cu uşurinţa unui cameleon care îşi schimbă culoarea în funcţie de mediu. Ben Kingsley ne trimite pe căi diferite, modul său misterios de a se comporta făcând parte din pregătirea terenului pentru schimbarea de perspectivă, în vreme ce Mark Ruffalo este o apariţie interesantă, pătrunzând serios în ipostaza de partener al lui DiCaprio, situându-se mereu cu o tonalitate sau două mai jos decât protagonistul. De remarcat sunt şi apariţiile mai scurte, dar inserate în momente intense, ale lui Max von Sydow, unul dintre cei mai fideli colaboratori ai marelui Ingmar Bergman, precum şi Jackie Earle Haley, devenit cunoscut datorită partiturii interpretate în Little Children. Rolurile feminine sunt, la rândul lor, jucate ca la carte, cu plusuri pentru Michelle Williams, în rolul soţiei decedate a lui Teddy Williams, şi Emily Mortimer, cu un joc actoricesc curat şi foarte pătrunzător. Shutter Island este o recomandare pe care o lansez tuturor celor care apreciază un film de Martin Scorsese, un thriller de înaltă clasă şi o interpretare perfectă.

P.S. 1: Am minţit atunci când am afirmat că niciun alt regizor nu s-a jucat cu mintea mea aşa cum a făcut-o Martin Scorsese. Mi-am adus aminte de un film regizat de Joseph L. Mankiewicz, intitulat Sleuth, lansat în 1972. Acel film este mama şi tatăl răsturnărilor de situaţie, reuşind să producă trei twist-uri veridice în condiţiile în care distribuţia este formată doar din doi actori.

P.S. 2: Accesul la cinema ar trebui să se facă în funcţie de cunoştinţe cinematografice sau IQ. Mă enervează prea tare publicul de mall şi în loc să mă simt bine, să apreciez o mostră de artă cinematografică, sunt obligat să ascult comentarii artistice venite din partea unor experţi în “filme de caft” şi a smiorcăitelor care plâng la comedioare cu Hugh Grant. Cum poţi să spui că Valentine’s Day a fost mai bun decât Shutter Island? Vă rog, nu mă lăsaţi să intru cu o sabie Hattori Hanzo la cinema, că nu se ştie de ce sunt capabil să fac.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Shutter Island (2010)

The National Polish Radio Symphony – Passacaglia

Trailer Shutter Island (2010)

Download subtitrare Shutter Island (2010)

Subtitrari pentru variantele de 1 si 2 cd-uri: aici