Cel mai popular export cinematografic al Japoniei este probabil filmul cu samurai. Însă această temă nu a fost tratată doar pe marile ecrane; cărţi, casete, DVDuri înglobând acest cult al samurailor au reuşit să împânzească întreg mapamondul. Fără dubiu, cel mai relevant film al acestui gen este capodopera lui Akira Kurosawa, Shichinin no samurai, producţie care a avut un impact artistic masiv şi a setat un nou standard în ceea ce priveşte această tipologie de filme. În ciuda discreditării criticilor japonezi în anii 50, în timp, pelicula a dobândit un caracter mitic, iar în ultima vreme este considerat cel mai bun film japonez al tuturor timpurilor.

Cu toate că este un etalon al genului, pelicula este una atipică. Un film “obişnuit” cu samurai surpride o istorisire elementară, un erou înarmat cu o sabie care triumfă asupra unei cohorte de duşmani. Shichinin no samurai ne prezintă protagonişti vicioşi, unii nefiind chiar maeştri ai spadei, iar unul în special denotă o abordare antieroică; este surprins deseori beat şi este constant beligerant. În ciuda acestor fapte, deznodământul ne înfăţişează o victorie, însă datorită stilului melancolic în care Kurosawa o conturează, izbânda pare insignifiantă, fiind mai degrabă o înfrângere.

Shichinin no samurai îşi merită cu precădere locul de cinste în galeria celor mai bune pelicule ale secolului trecut. Cheia succesului acestui film stă în detalierea unui număr restrâns de personaje. Firul narativ este sincer, fără manipulări, construind treptat cadrul pentru elaborata bătălie de final. Confruntarea va fi ilustrată în a doua parte a peliculei, iar scenele din care se compune impresionează printr-o delimitare clară şi o coregrafie exactă. Kurosawa este un cineast meticulos care nu foloseşte prestidigitaţia în prezentarea scenelor de luptă, amprenta sa stilistică regăsindu-se în fiecare cadru.

Filmul ilustrează povestea unui sat japonez din secolul XVI, care reuşeşte să învingă o bandă de hoţi cu ajutorul unor samurai. Totul porneşte de la îngrijorarea sătenilor cu privire la raidurile sezoniere ale bandiţilor; de această dată aveau de gând să acţioneze. Rikichi (Yoshio Tsuchiya) este cel care pleacă la oraş cu scopul găsirii unor samurai merceari care să apere satul în cauză de cotropitori. Pentru că nu-şi permiteau să-i plătească decât cu mâncare şi un aşternut curat, căutările erau dificile. În cele din urmă, Rikichi se întoarce acasă având alături şapte samurai pe cât de curajoşi pe atât de diferiţi: Kambei (Takashi Shimura), un lider înnăscut, un om înţelept şi echilibrat, Kikuchiyo (Toshiro Mifune), un clovn a cărui aroganţă îi întrece dexteritatea în mânuirea sabiei, Kyuzo (Seiji Miyaguchi), un maestru taciturn care lasă sabia să vorbească în numele său, şi Katsushiro (Isao Kimura), un tânăr pătimaş care îi idolatrizează pe mult mai experimentaţii Shichiroji şi Kambei. În completarea echipei apar Heihachi (Minoru Chiaki), Shichiroji (Daisuke Kato), şi Gorobei (Yoshio Inaba), a căror portretizare este mai restrânsă. După ce i-au instruit pe fermieri cum să contribuie la salvgardarea satului, cei şapte samurai aşteaptă bătălia cu banda compusă din 40 de tâlhari, bătălie a cărui deznodământ va decide viitorul sătenilor.

Shichinin no samurai este împărţit în trei secţiuni. Prima surprinde reuniunea protectorilor, fiecărui samurai fiindu-i acordată o scurtă introducere. Korosawa a fost primul care a abordat această tehnică narativă, ea fiind regăsita şi azi în numeroase pelicule. Această parte este esenţială deoarece conturează personajele şi relaţiile dintre acestea. Cea mai lungă introducere îi este oferită lui Kikuchiyo, care iniţial este portretizat ca un bufon beţiv, însă pe măsura derulării firului epic, el îşi va depăşi condiţia şi va impresiona prin curaj şi dăruinţă. Cea de-a doua secţiune ilustrează pregătirile pentru bătalie. Angajaţii îşi vor instruii angajatorii în privinţa unor tehnici de luptă şi tertipuri pentru fortificarea aşezării, iar astfel între cele două tabere se va forma o legătură puternică: Kikuchiyo devine favoritul copiilor din sat, aceştia urmându-l peste tot, Katsushiro va trăi o idilă cu o localnică,  şi de asemenea, acelaşi Kikuchiyo este bântuit de propriul său trecut, părinţii lui fiind ucişi de o bandă de tâlhari care i-au prădat satul natal. A treia parte a peliculei ne prezintă bătălia pentru apărarea satului. Aceasta debutează cu un atac surprinzător al samurailor asupra aşezării tâlharilor; în consecinţă, aceştia vor declanşa atacuri în valuri asupra aşezării fermierilor. Bandiţii au două avantaje asupra ţăranilor: sunt mobilizaţi şi deţin trei arme de foc. În ciuda dificultăţii în utilizarea acestora, samuraii conştientizează că o eventuală dezarmare a hoţilor ar putea fi crucială în economia luptei.

Din punct de vedere al jocului actoricesc, cel mai mult se evidenţiază actorul preferat al lui Kurosawa, Toshiro Mifune. Personajul acestuia, Kikuchiyo, este un erou alcătuit din lumini şi umbre; pe de-o parte este un beţiv neîndemânatic, un clovn care încântă copiii, iar pe de cealaltă parte este un războinic neînfricat care se luptă cu demonii trecutului. Veteranul Takashi Shimura, un alt colaborator al regizorului japonez, portretizează în această peliculă vocea inteligenţei şi a înţelepciunii, personajul acestuia, Kambei, fiind un om care impune respect doar prin simpla sa prezenţă; calmul lui Kambei aflându-se în antiteză cu ostentaţia lui Kikuchiyo. Al treilea samurai ca importantă este Katsushiro. Isao Kimura expune un personaj construit iniţial din energie şi naivitate, urmând să evolueze într-o notă sobră pe măsură ce realizează că bătăliile nu implică doar glorie.

În ceea ce priveşte tehnicile regizorale, Kurosawa foloseşte tehnica “deep focus”, care permite focalizarea personajelor indiferent de distanţa la care se află de lentila camerei de filmat; apelează rareori la prim-planuri, iar când o face, are un motiv întemeiat. Scenele de luptă sunt realiste şi clare; iar cineastul japonez nu iroseşte nicio ocazie în care să-i capteze în acelaşi cadru pe cei şapte samurai.

De-a lungul carierei sale, Kurowasa a realizat atâtea pelicule măreţe încât e greu să alegi una care să le surclaseze pe restul. Pentru majoritatea criticilor, finala s-ar disputa între Rashômon şi Shichinin no samurai. Pe când Rashômon este un film care provoacă mintea, Shichinin no samurai este o epopee care durează mai mult de trei ore. În ciuda acestui fapt, producţia este un exemplu al austerităţii în materie de monotonie – nu există nici măcar un cadru care să plictisească publicul. Shichinin no samurai este capodopera memorabilă a unuia dintre cei mai mari regizori ai industriei cinematografice, Akira Kurosawa prezentându-ne un film epic care nu va îmbătrâni niciodată.

Nota autorului:

Soundtrack Indisponibil

Trailer Shichinin no samurai (1954)

Subtitrare pentru varianta de 1,2 şi 3 cd-uri: aici