Sex, Lies and Videotape (1989)
Stiu ca multi s-au uitat la acest film doar dupa ce au citit titlul, care suna destul de promitator, dar dintre acestia multi s-au aratat dezamagiti dupa primele minute de rulare, pentru ca aveau sa descopere ca nu e vorba de nici un fel de pornella , ci avem de-a face cu arta pura.
Sex, Lies and Videotape, scris si regizat de Steven Soderbergh (caruia i-am terminat toata filmografia cu aceasta ocazie), este o incununare a unor eforturi supraomenesti de a realiza un film cu buget redus, fara a cadea in penibil (ma refer la filmele care se vad de la o posta ca sunt realizate cu bani putini). Ce faci cand ai talent si nu ai bani? Un film minimalist independent. Daca mai castigi si Palme d’Or cu el, e cu atat mai bine.
Filmul lui Soderbergh, desi are cuvantul magic cautat de miliarde de utilizatori ai internetului pe google, chiar in titlu, nu prea arata scene de sex, ci doar vorbeste despre el din trei perspective. Avem o familie in care sexul a cam disparut de ceva vreme, lucru care il determina pe sot sa isi insele partenera cu sora acesteia, care este un fel de devoratoare de sex, asa cum ea insasi marturiseste ceva mai incolo in film si mai avem un personaj incredibil de bine construit, magistral jucat de James Spader : un barbat tanar, aratos, dar impotent, care isi creeaza placeri erotice doar intr-un singur mod: filmand femei vorbind despre sex si despre problemele care isi au punctul de pornire in sex.
Filmul are doar patru personaje (fara sa punem la socoteala cei cativa actori episodici), dar care sunt atat de minutios dezvoltate, incat lucrul acesta nici nu mai conteaza. Este unul dintre acele filme inteligente, dar fara inima, un film rece, dar care nu plictiseste in nici un moment, ba chiar ne ofera o scena pe care eu o consider perfecta : dialogul inregistrat pe caseta intre Ann (Andie MacDowell), sotia care abia descoperise ca fusese inselata si Graham, aceasta intersanta combinatie de Marlon Brando si Rudolph Valentino.
Modul fara perdea in care sunt tratate aceste probleme, simplitatea cadrelor de filmare , dialogul captivant, frumusetea lui Andie MacDowell si sexualitatea lui James Spader fac din “Sex, Lies and Videotape” unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut de-a lungul timpului.
Nota cineblog : 10
![]()
Download subtitrare Sex, Lies and Videotape (1989)
![]()
Subtitrare pentru varianta de 1 si 2 cd: aici
Coloana sonoră (Soundtrack) Sex, Lies and Videotape (1989)
Trailer Sex, Lies and Videotape (1989)
http://www.youtube.com/v/QKiUajROL-0
Etichete: 1989, Andie MacDowell, filme bune, James Spader, Oscar, Palme d'Or, Steven Soderbergh |
Related posts: |
2 Comentarii »
1 Pingbacks »
-
[...] la origini, adica la filmele cu bugete mici si suflet mare. Dupa ce a castigat Palme d’Or cu Sex, Lies and Videotape, regizorul american s-a remarcat apoi prin filme impresionante ca distributie si buget: Traffic si [...]
Spune-ţi şi tu părerea


(9 votes, average: 9.89 out of 10)



haha ce tare…multumesc ca mi-ai zis de film. m-am uitat in dimineata asta la el
link-ul pentru subtitrare duce la Memoirea of a Gheisha