Trecerea la expresionism a lui Federico Fellini a coincis cu o schimbare in structura scenariilor filmelor maestrului italian. Incepand cu La dolce vita incep sa apara filme ca Amarcord, Roma, Intervista, care sunt colectii de episoade adunate intr-un lungmetraj. Daca Amarcord este un film prin care Fellini isi arata dragostea pentru orasul copilariei, Rimini, printr-o frumoasa istorisire a unor evenimente desfasurate de-a lungul unui an de viata al orasului, Roma este declaratia de iubire a regizorului pentru orasul care i-a devenit casa la varsta de optsprezece ani, cand a plecat din Rimini, mintindu-si parintii ca va studia dreptul. Desi nu atat de reusit precum a fost Amarcord, care a fost creat la un an dupa Roma, si aceasta este o opera de referinta din filmografia unuia dintre cei mai mari autori de cinema ai tuturor timpurilor. Povestind diverse aspecte specifice numai unei metropole precum capitala Italiei, combinandu-le cu situatii autobiografice, Fellini pune cap la cap cateva episoade care dau nastere unui film in care, timp de doua ore, spectatorul este uluit de imaginea superba, atingerea originala pe care Fellini o are pentru orice aspect al vietii, nostalgia cu care priveste inapoi in timp, la epoca in care cinematograful era plin pana la refuz, iar oamenii obtineau fericirea mult mai usor.

Desi recunoscut drept un adept al expresionismului, Federico Fellini realizeaza in acest film un tablou al Romei intr-o maniera impresionista. In Roma se pune accentul pe simboluri, iar camera surprinde in cadru obiecte fara viata doar pentru ca geniul lui Fellini sa le ofere o incarcatura. Regizorul isi doreste sa surprinda un oras idilic, asa cum el insusi recunoaste chiar in film, cand este intrebat de niste reporteri de ce nu alege sa prezinte adevarata Roma, cu problemele ei sociale, mizeria si saracia. Incepandu-si declaratia de dragoste in timpul copilariei din Rimini, cand vedem felul in care locuitorii se raportau la capitala Italiei ca la un spatiu desprins din legende vechi, filmul continua cu sosirea lui Fellini in Roma, cand face cunostinta cu realitatea. Locuind intr-un cartier marginas, el este inconjurat de oameni saraci, needucati si de un spatiu fara stralucirea pe care o visase. Scena cinei din cartier este un tablou perfect al existentei suburbane, adundand intr-o singura secventa aproape toate tipologiile unui asemenea spatiu. Regizorul combina episoade din viata Romei contemporane cu diverse inserturi legate de istoria acestui oras, asa cum este scena de neuitat a unei prezentari de moda a Bisericii, unde defileaza diversi calugari, preoti si calugarite purtand haine monahale de o frumusete sclipitoare. Un alt episod superb realizat este cel in care Fellini are nevoie de o filmare pe autostrada, iar echipa de filmare patrunde intr-un ambuteiaj de proportii cauzat de ploaia torentiala. Acea secventa este o realizare tehnica exceptionala, o scena care si astazi ar face invidiosi multi regizori. O vizita la un bordel, o cursa de motociclete pe timp de noapte, un spectacol de varietati si descoperirea unui sit arheologic de o vasta valoare culturala alcatuiesc celelalte momente care intregesc un film imposibil de uitat.

Roma nu este unul dintre filmele cu greutate ale lui maestro Fellini. O opera usor de vizionat, foarte colorata, creatia italianului este cea mai completa descriere a Cetatii Eterne. La fel ca si Amarcord, realizat tot in aceeasi maniera, filmul este intesat de umor de buna calitate, insa aspectul vizual in care este impachetat filmul face ca acesta sa nu poata fi lasat nevazut pana la ultima scena. Viata oamenilor este portretizata cu multa atentie, inca o data dandu-ne seama ca cel mai bun cronicar al societatii ramane tot Fellini, asta desi nu a cochetat cu neorealismul decat in tinerete, atunci cand a realizat superbul I vitelloni. Secventele suprarealiste aduc un plus de magie in aceasta combinatie de genuri de stiluri. Scena din bordelul in care matroana isi prezinta fetele in fata unei adunari impresionante de barbati este un exemplu in acest sens. Si pentru ca e Fellini, nu se poate ca femeia sa nu fie adorata, chiar si atunci cand este o prostituata. Pana si o simpla doamna care scutura un covor la balcon este pentru Fellini un prilej de a scoate in evidenta frumusetea unor sani voluptosi. Roma este pentru spectator un mod de evadare, pentru ca in cele doua ore minunatele cadre, luminile, culorile, decorurile, costumele, sutele de figuranti dirijati cu mana de fier, toate te fac sa te concentrezi asupra unui film de exceptie.

Rating:

Coloana sonora(Soundtrack) Roma (1972)

Soundtrack indisponibil.

Trailer Roma (1972)

Download subtitrare Roma (1972)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a fi la curent cu ultimele noutati: Alte recenzii de filme: I vitelloni (1953) Le notti di Cabiria (1957) La strada (1954) Amarcord (1973) Taguri filme,filme noi: 1972, download, Federico Fellini, film italian, filme bune, recenzii, review, subtitrari