A vedea nu înseamnă întotdeauna a crede

Voyeurismul este o tulburare psihică, de cele mai multe ori cu tentă sexuală, prin care o persoană obţine satisfacţie din urmărirea în secret a vieţilor altor oameni. Dacă ne gândim bine, cu toţii suferim de o oarecare formă a voyeurismului; vizionarea unui film nu este altceva decât o poartă spre viaţa unor personaje, fie ele reale sau fictive. Este o experienţă pasivă care aduce plăcere prin cea mai elementară acţiune: privitul. Prin urmare, nu trebuie să fim surprinşi că industria filmelor a transpus în numeroase pelicule acest capriciu al naturii umane.

Unul dintre cele mai captivante şi inovative filme care tratează această temă a voyeurismului este Rear Window. Criticii de film, erudiţi ai cinematografiei, cinefilii de pretutindeni, consideră aproape în unanimitate Rear Window ca fiind apogeul artistic şi profesional al unui monstru sacru al celei de-a 7a artă, Sir Alfred Hitchcock. Pe lângă suspansul şi intensitatea pe care o transmite, această capodoperă ne face cunoştinţă cu un personaj memorabil, L.B. Jefferies (James Stewart), un fotograf notoriu, care în urma unui accident, este sechestrat temporar în apartamentului său din Manhattan. Pentru a evada din monotonia care s-a instalat, Jefferies priveşte constant pe fereastră la blocul de vis-à-vis, elaborând portretele locatarilor acestuia, având ca bază scurte secvenţe din vieţile lor. Unii dintre ei, precum domnişoara Torso, o tânără belerină care zburdă necontenit în apartamentul ei, sau domnişoara Lonelyhearts, o damă singuratică trecută de vârsta tinereţii, nu au obiceiul să îşi ascundă activităţile domestice în spatele perdelelor. Contrat lor este un cuplu de proaspăt căsătoriţi, care îşi ascund rutina zilnică după o perdea, lăsându-l de Jefferies cu un zâmbet ironic, speculând asupra preocupaţiilor celor doi.

Odată cu trecerea timpului, fascinaţia lui Jefferies pentru vecinii săi se transformă în obsesie. Vieţile acestora devin mai relevante decât a sa. Dealtfel, ei sunt vitali şi mobili, pe când eroul nostru este ţinut captiv de un ghips învelit în jurul piciorului său. Cu toate acestea, el este implicat într-o relaţie amoroasă cu o blondă fermecătoare, Lisa Fremont (Grace Kelly), dar Jefferies are un comportament rece faţă de ea, iar idila lor este prinsă în acelaşi stază care a paralizat fiecare aspect al vieţii sale. Căutând un motiv plauzibil pentru care Lisa nu ar fi o soţie ideală, Jefferies vine cu elucubrantul argument conform cărui aceasta este “prea perfectă, prea talentată, prea frumoasă şi prea sofisticată”. Însă Lisa îl iubeşte, dar începe să-şi piardă răbdarea cu el. Totul avea să se schimbe însă; intervine un element care îl determină pe Jefferies să-şi părăsească coconul şi rolul de voyeur. Acesta crede că l-a văzut pe vecinul său Lars Thorwald (Raymond Burr) omorându-şi soţia. Când poliţia nu îi acordă credibilitate, Jefferies este hotărât să acţioneze de unul singur. Cu ajutorul Lisei, el va căuta indicii cu ajutorul cărora să demonstreze fără echivoc că în acel apartament a avut loc o crimă. Fiind constrâns din punct de vedere mobil, Jefferies nu poate decât să privească pe fereastră sa cum Lisa îşi riscă viaţa pentru a rezolva acest caz, iar când riscul se materializează, eroul nostru este incapabil să o salveze.

Ideea unui oarecare voyeur care este martor la o crimă nu este una nouă, însă maniera în care Hitchcock ne-o predă este una cu adevărat unică. Construcţia scenariului este magistrală, de-a lungul său fiindu-ne oferite scurte incursiuni în vieţile naivilor vecini ai lui Jefferies: domnişoara Torso, domnişoara Lonleyhearts, Thorwald şi soţia sa, cuplul care păcălea canicula dormind pe scara de incendiu, compozitorul, cuplul proaspăt căsătorit şi de asemenea, ca orice bloc care se respectă, băgăreţul local. Aceştia sunt portretizaţi în baza unor activităţi banale: practică grădinăritul, fac exerciţii fizice, vorbesc, râd, se ceartă şi plâng. Fiecare dintre ei nu este decât o mică piesă al marelui puzzle, dar cu toate acestea, poveştile lor individuale ne intrigă.

Abia a doua parte a peliculei este dedicată actului criminal în sine. Acesta ne este prezentat într-un mod imprecis, astfel că publicul pendulează între a-i acorda credibilitate lui Jefferies şi a aprecia totul ca fiind rezultanta circumstanţelor şi a imaginaţiei bogate a fotografului. Pe parcursul său, filmul ne limitează câmpul vizual la cel al personajului principal, însă aici intervine maestrul Hitchcock, care oferă privilegiul de a asista la o scenă petrecută în timp ce Jefferies dormea. În secvenţele următoare, regizorul intensifică tensiunea şi suspansul, odată cu investigaţia iniţiată de către Jefferies şi Lisa. Practic, întreaga peliculă este redată prin fereastra fotografului, inclusiv scena în care Lisa se strecoară în apartamentul presupusului ucigaş. Este momentul în care spectatorul intră în pielea lui Jefferies, şi resimte alaturi de acesta greutatea neputinţei când Thorwald se întoarce inopinat în apartamentul său.

Hitchcock este recunoscut pentru experimentele sale stilate, iar Rear Window este un exemplu de succes al acestei abordări. Cu excepţia câtorva scene din punctul culminant, toată istorisirea ne este prezentată din apartamentul lui Jefferies. Camera de filmat nu îl părăseşte pe eroul nostru nici pentru o secundă, rămâne imobilizată alături de acesta între pereţii apartamentului său. Evenimentele care se desfăşoară în afara acestui spaţiu nu ajung pe ecran; un personaj prinde viaţă doar dacă se intersectează cu orizontul mărginit al lui Jefferies, sau dacă pătrunde în locuinţa acestuia.

Jocul actoricesc este unul din punctele forte ale acestui film; rolul lui L.B. Jefferies este poate cel mai impresionant şi totuşi cel mai dificil pe care James Stewart l-a avut de interpretat în fastuoasa sa carieră, motivul principal fiind îngrădirile impuse asupra personajului său. Spre deosebire de peliculele sale precedente, Stewart este nevoit să se evidnetieze doar prin mimică feţei, privire, sau voce. De asemenea, Jefferies nu este un stâlp al moralităţii cu care Stewart s-ar putea identifica, ci este un personaj mult mai sofisticat, da dovadă de inteligenţă şi posedă un spirit de observaţie extrem de dezvoltat, însă este coleric, impulsiv, şi dă dovadă de o oarecare imaturitate în relaţia sa cu Lisa. Frustrarea fotografului este palpabilă încă de la primul cadru, când camera de filmat se plimbă de-a lungul apartamentului său, Hitchcock oferindu-ne destule informaţii asupra personajului principal înainte să fie rostită prima replică din peliculă. Pe de altă parte, Lisa este o rază de soara care luminează fiecare scenă în care apare. Fiind o optimistă incurabilă, aceasta nu cade pradă toanelor lui Jefferies. Ca orice altă eroină a filmelor lui Hitchcock, acesta nu este un personaj complex, însă interpretarea actriţei Grace Kelly nu poate fi trecută cu vederea.

În concluzie, putem afirma că Rear Window este unul dintre cele mai bune filme din istorie. Ingredientele sale şi armonia în care se regăsesc sunt perfecte; de la jocul actoricesc, scenariu, muzică, până la regia magistrală a maestrului Hitchcock. Măreţia acestei pelicule stă, pe lângă tensiunea şi intensitatea pe care o induce publicului, în deschiderea unor porţi înspre vieţile personajelor, de la eroii acestei poveşti, Jefferies şi Lisa, până la domnişoara Torso sau presupusul ucigaş, Thorwald. Capodopera lui Hitchcock s-a bucurat de 4 nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru cel mai bun sccenariu şi pentru cea mai bună regie.

Nota autorului:

Soundtrack Indisponibil

Trailer Rear Window (1954)

Download subtitrare Rear Window (1954)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici