Rage Against the Machine (1997)
Rage Against the Machine este una dintre trupele care au lăsat urme adânci în istoria muzicii rock. Deşi nu au lansat decât patru albume de studio, iar viaţa formaţiei a fost de doar opt ani, cei patru membri ai trupei au reuşit să influenţeze o întreagă generaţie de artişti şi fani. Apărută în 1992, trupa Rage Against the Machine şi-a primit numele de la un cântec compus de Zach De La Rocha, liderul formaţiei, fost membru al unei trupei screamo, Inside Out. Albumul omonim s-a dovedit a fi apreciat de critici şi de către fani, trupa implementând mesaje politice variate în piesele lor, abordând teme precum rasismul, imperialismul, lupta împotriva sistemului politic bipartidic şi egalitatea între semeni. Simpatizanţi ai extremei stânga, Rage Against the Machine s-au confruntat cu cenzura din partea autorităţilor, profitând de fiecare ocazie pentru a-şi exprima antipatia faţă de cele două mari partide politice din Statele Unite, reuşind să stârnească majore controverse, culminând cu arderea steagului american, în 1999, la festivalul Woodstock. Datorită expunerii mediatice datorate numeroaselor incidente în care formaţia a fost implicată, Rage Against the Machine şi-a câştigat mii de fani, dar şi tot pe atâţia contestatari.
Documentarul realizat în 1997 ne prezintă detalii din interiorul trupei, interviuri cu Zach De La Rocha, Tom Morello, Brad Wilk şi Tim Commerford, dar şi imagini explozive de la celebrele concerte Rage Against the Machine. Deşi durează numai optzeci de minute, filmul conturează o panoramă completă a trupei, trecând de la ideologia adoptată
de cei patru artişti până la prezentarea generală a stilului unic abordat de Rage Against the Machine. Scenele filmate în cadrul concertelor creează impresia puternică a participării spectatorului în cadrul show-ului, transmiţând energia degajată de piesele celor de la Rage Against the Machine şi luând pulsul publicului.
Pentru fanii trupei americane, acest documentar se va dovedi deosebit de interesant, deoarece îi surprinde pe componenţii trupei într-o altă ipostaza decât cea cu care ne-am obişnuit, aceştia discutând despre cu totul alte aspecte decât cele deja regăsite în versurile pieselor. Cei care nu sunt familiarizaţi cu muzica rap-metal au şansa de a descoperi acest gen alături de cei mai importanţi exponenţi ai curentului. Spre deosebire de alţi artişti, Rage Against the Machine nu caută faima neapărat pentru a-şi îndeplini anumite dorinţe materiale, drept dovadă fiind numeroasele donaţii umanitare rezultate din încasările rezultate în urma unor concerte. Totodată, nu trebuie uitat faptul că Zach De La Rocha, solistul trupei, este un poet, autor a numeroase volume de lirică, pentru care muzica reprezintă un canal prin care îşi poate răspândi mesajul mult mai rapid şi mai categoric. Cei care vor aprecia acest film ar putea căuta, la recomandarea mea, şi înregistrarea ultimului concert al formaţiei, intitulat Live at the Grand Olympic Auditorium, un film care surprinde şi mai bine atmosfera unică a unui concert Rage Against the Machine.
Nota autorului: 









Coloana sonoră (Soundtrack) Rage Against the Machine (1997)
Rage Against the Machine – Know Your Enemy
Rage Against the Machine – Bullet in the Head
Rage Against the Machine – Killing in the Name
Rage Against the Machine – Bulls On Parade
Rage Against the Machine – Vietnow
Rage Against the Machine – Snakecharmer
Etichete: 1997, Brad Wilk, film american, filme bune, recenzii, review, Tim Commerford, Tom Morello, Zach De La Rocha |
Related posts: |
3 Comentarii »
1 Pingbacks »
-
[...] Rage Against the Machine (1997) is a post from: Cineblog.info [...]
Spune-ţi şi tu părerea






Niciodata nu mi-a placut muzica rock…are ceva demential in ea!!De fapt vorbesc de hard..ca-ci cel alternativ e placut !
Interesant – nu stiam treburile astea.
RATM ftw!