Nu cunosti adevarul pana nu vezi fictiunea.

Ma intreb uneori daca Quentin Tarantino a banuit in vreun moment in care se ocupa de realizarea lui Pulp Fiction faptul ca filmul pe care il regizeaza va ajunge un clasic instantaneu. Sunt sigur ca era constient de valoarea scenariului sau si de faptul ca structura pe care si-o imaginase era ceva diferit, dar nu cred ca Tarantino se visa castigator de Palme d’Or atat de repede. Juriul de la Cannes a apreciat mereu filmele care ies din canoane si vin cu ceva nou, inoveaza aceasta arta. Dintre castigatorii de Palme d’Or ii putem enumera pe Henri-Georges Clouzot, Federico Fellini, Michelangelo Antonioni, Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, iar deodata, venit de nicaieri, pe lista aceasta plina de giganti ai acestei arte apare un tanar cam rebel, vorbaret si care gesticuleaza de parca ar vrea sa-si ia zborul. Era autorul unui film cam dubios in care niste mici gangsteri jefuiesc un magazin de bijuterii si apoi se tradeaza intre ei, film de mare succes in Marea Britanie si care anunta aparitia unui mare regizor pe scena. Quentin Tarantino isi prezenta acum mult asteptatul Pulp Fiction chiar pe Croazeta, iar printre competitori se numarau cineasti cu state vechi: Nikita Mihalkov, Andrei Konchalovski, fratii Coen, iranianul Abbas Kiarostami si chiar si geniul polonez Krzysztof Kieslowski. Pulp Fiction a iesit invingator la Cannes, iar de atunci si pana astazi nu exista top de specialitate care nu contina si acest film care a reinventat genul filmelor cu gangsteri.

Avand o structura nonlineara, Pulp Fiction spune patru povesti care nu au legatura una cu cealalta, cel putin aparent. Un cuplu de raufacatori care planuiesc jefuirea unei cafenele, doi gangsteri care au de facut o treaba murdara, o duc pana la capat, dar se complica atunci cand totul pare in regula, un boxer care isi omoara adversarul in ring si fuge de cel care a pariat impotriva sa si sotia unui sef interlop care trebuie sa fie lasata in grija unuia dintre oamenii de baza ai acestuia. Samuel L. Jackson, John Travolta, Bruce Willis, Uma Thurman, Tim Roth, Amanda Plummer, Quentin Tarantino, aceasta este doar o parte a distributiei lui Pulp Fiction, filmul care a stabilit noi standarde pentru calitatea dialogului unui scenariu. Jules Winnfield (Samuel L. Jackson) si Vincent Vega (John Travolta) sunt doi gangsteri care trebuie sa recupereze o geanta cu un continut valoros. Isi fac treaba foarte bine si pleaca. Mai tarziu, in aceeasi zi, fiecare dintre ei o va lua pe cai diferite. Jules hotaraste sa se lase de viata de raufacator, iar Vincent are o noua misiune, aceea de a-i tine de urat sotiei sefului sau, Marsellus Wallace. Mia (Uma Thurman) il va purta pe Vincent printr-o paleta de sentimente foarte larga, de la extaz la agonie. Intr-un alt segment intalnim un boxer, Butch Coolidge (Bruce Willis) care face greseala vietii lui castigand un meci pe care ar fi trebuit sa il piarda. Acum isi pregateste plecarea din oras, dar mai are de recuperat un singur lucru: ceasul sau norocos. Intr-un alt colt al orasului, doi gainari pun la cale un jaf mai deosebit. Ei nu jefuiesc banci, ci cafenele, pentru ca aici nu pot intra in bucluc, dar aceasta nu este o zi normala.

Stilul de a scrie al lui Quentin Tarantino este acel ceva care transforma Pulp Fiction intr-o capodopera. Tarantino este maestru atunci cand trebuie sa isi puna personajele la discutii marunte, ele spun vorbe fara prea mare insemnatate, au dialoguri fara prea mare incarcatura, dar sunt extrem de naturale si acest aspect primeaza mereu. Sa nu mai vorbim despre comicul de limbaj, rezultatul imediat al acestui dialog natural. Chiar si cand n-ar trebui sa credem o iota din ce spun personajele lui Tarantino, vorbele pe care le auzim ne par la fel de plauzibile (interludiul despre ceasul purtat in fund de catre doi soldati). Fiecare film al lui Tarantino are macar o scena care face ocolul Pamantului. In Reservoir Dogs este chiar prima secventa, cea a dialogului despre cantecul Madonnei, “Like a Virgin”. Mai tarziu, in Jackie Brown, avem acea scena in care este descusut tot planul din perspectiva tuturor personajelor, iar in Kill Bill sunt atat de multe scene antologice incat nu cred ca am cum sa scriu despre ele. Pulp Fiction are momentele sale sclipitoare. In primul rand, dialogul despre consumul de droguri din Olanda si BigMac-ul frantuzesc. Apoi avem incredibila secventa in care cei doi gangsteri isi intalnesc viitoarele victime din apartament si interogatoriul fabulos al lui Samuel L. Jackson, care face rolul vietii sale. Absolut fiecare gest pe care il vedem in acele momente este la locul sau si totul culmineaza cu citatul din Ezekiel 25:17 si deznodamantul sangeros al acestei mici intrigi. Un moment de dans cu John Travolta, care ne reaminteste de momentele sale de magie din Grease si Saturday Night Fever, plus o Uma Thurman intr-unul dintre rolurile marcante ale carierei. Mai avem si micuta partitura a lui Quentin Tarantino, care se descurca foarte bine si ca actor, plus finalul intregului film, moment in care se acumuleaza cea mai multa tensiune, iar geniul de Tarantino o tine sub presiune si nu ii da drumul decat foarte putin. Interesant la acest film este faptul ca umorul apare atunci cand te astepti mai putin, iar de cele mai multe ori este un umor negru (uciderea lui Marvin din greseala, alegerea armei perfecte de catre boxerul Butch si scena in care Jules si Vincent sunt ocoliti de toate gloantele trase spre ei). Ar mai trebui sa mentionam si coloana sonora bine aleasa, acesta fiind un capitol la care Quentin va ramane constant oricat de multe filme ar face.

Sunt constient ca o recenzie despre Pulp Fiction facuta la cincisprezece ani de la lansare nu aduce nimic nou, dar acesta este articolul meu cu numarul 300 pe CineBlog si, asa cum am facut si la articolul 200, am vrut sa scriu despre un film care inseamna foarte mult pentru mine, iar Pulp Fiction mi s-a parut solutia perfecta, fiind capodopera unui regizor foarte iubit, de asemenea capodopera a unui gen cautat si unul dintre cele mai bune zece filme ale anilor ’90.

Nota CineBlog : 10

Coloana sonoră (Soundtrack) Pulp Fiction (1994)

Kool & The Gang – Jungle Boogie

Al Green – Let’s Stay Together

The Tornadoes – Bustin’ Surfboards

Ricky Nelson – Lonesome Town


Dusty Springfield – Son of a Preacher Man

The Centurians – Bullwinkle


Chuck Berry – You Never Can Tell


Urge Overkill – Girl, You’ll Be A Woman Soon


Maria McKee – If Love Is a Red Dress


The Revels – Comanche


The Statler Brothers – Flowers on the Wall

The Lively Ones – Surf Rider


The Robins – Since I First Met You

Link Wray and His Rey Men – Rumble


Brothers Johnson – Strawberry Letter 23

The Marketts – Out of Limits

Trailer Pulp Fiction (1994)

Download subtitrare Pulp Fiction (1994)

Subtitrari pentru variantele de 1 si 2 cd-uri: aici