“Gina, in 5 minute vreau sa am un dictionar explicativ al limbii romane pe birou”

Putine sunt filmele romanesti in care subiectul dezbatut nu are legatura cu comunismul. Pentru a putea a atrage atentia se parea ca totul trebuia sa graviteze in jurul comunismului si dresajul ce il primea populatia fara ca aceasta sa poata face ceva. 4 luni 3 saptamani si 2 zile a reusit anul trecut sa atraga cateva reflectoare asupra sa aratand drama traita de o tanara ce vroia sa avorteze in perioada comunismului.

Din cauza prestatiei neasteptate de la Cannes si a nominalizarii la Globul de Aur,  foarte multi au sarit si au spus ca cineastul Cristian Mungiu este cel mai bun regizor roman. Da, este adevarat ca ceea ce e realizat nu e la indemana oricui, insa nu trebuie considerat ca este cel mai bun regizor roman; mai are multe de demonstrat pentru a fi considerat astfel. Sa il luam pe Mungiu drept cel mai bun regizor roman ar insemna sa terfelim toata cariera lui Lucian Pintilie si sa dam cu parul in una dintre capodoperele cinematografiei romanesti, Filantropica, si implicit lui Nae Caranfil.

Alti regizori contemporani ce ar trebui luati in seama sunt Cristi Puiu, Catalin Mitulescu si chiar Corneliu Porumboiu. Si am ajuns unde trebuia, adica la Corneliu Porumboiu, ce ofera publicului prin Politist, adjectiv o excelenta lectie de dresaj social. Urmand principiul subsidiaritatii, inca din titlu ar trebui sa ne prindem ca in film se vorbeste despre supunere si de conditia omului obisnuit ce nu poate face nimic fara sa fie modelat de societate. Pana la urma urmei, adjectivul se “supune” in cadrul unei propozitii, atunci de ce nu ar face-o si omul, nu?

Cristi (Dragos Bucur) este un politist ceva mai diferit fata de ceilalti. Spre deosebire de altii el pare a fi un idealist, un om cu constiinta (apropo, tu stii sa definesti acest termen?) care incearca din rasputeri sa nu bage la inchisoare un adolescent suspectat ca ar face consum de droguri. Indemnat de situatia tarilor civilizate (asa e in afara), Cristi este increzator ca legea se va schimba si ca nu are rost sa distruga viitorul unui tanar. Il urmareste zi de zi intr-un mod de-a dreptul agasant insa nu reuseste sa obtina probele care sa ajute la luarea unei decizii. Sunt suspectati toti prietenii (aia doi pe care ii are) si chiar fratele sau ce pare a fi adevaratul traficant.

Indraznesc sa spun ca scenele in care vedem rapoartele incropite de Cristi sunt cu mult mai dinamice si ne spun mult mai multe decat cele in care il vedem pe Cristi asteptand si sperand parca la izbavire intr-o liniste de neperturbat. Filmul este, sa-i spunem asa, insetat dupa dialog. Dupa lungi scene in care nu se intampla (aproape) nimic, publicul isi primeste portia de actiune primind cateva replici fugitive (un alt exemplu de dresaj).

Nu ii pasa nimanui ca bietul Cristi are o viata de rahat:is petrece zile in sir asteptand in frig, colegii sunt asa cum sunt, are un birou inghesuit si rece de care nu te poti atasa in niciun fel iar viata sa de familie arata de parca ca cea a unei familii tipice de romani dupa 20-30 de ani de casnicie. Cu un coleg care lasa impresia ca slujba si in special viata trece pe langa el, Cristi se prezinta la raport in fata sefului (Vlad Ivanov). O scena la care tanjeai de mai bine de 80 de minute insa in acelasi timp o scena complet neasteptata. Pentru o clipa credeai ca politistul Cristi se va prezenta in fata sefului induplecandu-l pe acesta sa il lase liber pe tanar. De unde! Stai jos si priveste! Cam asta pare sa spuna filmul in acele 15-20 de minute de dialog ce intrece orice asteptari.

Nu a fost nevoie de comunism pentru a arata publicului cat de neinsemnat este omul luat ca individ ce vrea sa schimbe ceva, ca individ cu anumite valori morale. A fost deajuns un Vlad Ivanov magistral care il dreseaza ca la carte, cu cartea in fata, pe politistul Cristi. Modul de supunere al lui Cristi la valorile pe care el ca politist le promoveaza este pe atat de sublim, pe atat de parsiv; nu i se paga pumnul in gura la propriu, insa la figurat primeste mai mult decat atat.

Politist, adjectiv este un film curat si simplu. Si cand spun curat nu ma refer doar la scenariul sau excelent, ci mai ales la limbajul folosit. Pe parcursul celor 115 minute nu se aude nici un strop de injuratura. Pare a fi o realizare luand in calcul filmele ce completeaza cinematografia romaneasca.

Corneliu Porumboiu, cel care ne-a incantat in trecut cu cateva fresce moderne ale vietii de la tara, (viata moderna la tara- suna a oximoron nu?) si cu imaginea unor oameni simpli si letargici macinati de timp ce se apuca sa faca un talkshow despre Revolutia din ’89 din orasul lor chiar in dimineata de Craciun (A fost sau n-a fost?), revine pe ecrane cu o productie fabuloasa, o productie ce ridica simplismul sau mai bine spus minimalismul pur la stadiul de capodopera a actualului. Povestea din Politist, adjectiv se putea intampla oriunde si oricand pe aceasta planeta. Asta e bine si ma incanta sa vad cinematografia romaneasca luand-o pe alte cai decat pana acum.

Si uite asa, cu un Palme d’Or in 2007 si cu un FIPRESCI in 2009, cinematografia romaneasca incepe sa scoata capul in lume.

Nota autorului:

Trailer Politist, adjectiv (2009)

http://www.youtube.com/watch?v=QN57uaqS1qE