Geniu sau nebunie?

Filmul Pi este un studiu asupra nebuniei şi al fratelui său, geniul. Un om bântuit de propriile obsesii şi ambiţii crede că matematica este limbajul universului, că tot ceea ce ne înconjoară poate fi explicat prin numere iar natura este împânzită cu modele matematice. Acestea reprezintă cheia către înţelegerea haosului din univers, iar prin descoperirea lor poate fi anticipat viitorul, spre exemplul evoluţia acţiunilor companiilor listate la bursă. Dacă are dreptate, este pe cale să desluşească mistere existenţei; dacă se înşeală, sănătatea sa mintală este la fel de discutabilă precum rentabilitatea unui titlu neperformant.

Această peliculă, scrisă şi regizată de către Darren Aronofsky, studiază obsesia umană; erou ei, Maximillian Cohen traieşte baricadat în spatele unei uşi cu trei zăvoare, într-o cameră dotată cu echipamente IT de ultimă generaţie; este un mizantrop care nu face altceva decât să scrie şi să testeze coduri şi programe informatice căutând modele matematice. Astfel, el descoperă un numar de 216 cifre, aparent o eroare, o fundătură. Însă Max află că în ebraica veche, unde fiecarei litere îi corespunde un număr, numele lui Dumnezeu conţine exact 216 litere. Aronofsky a ales să filmeze pelicula într-un alb şi negru brut, cu un contrast proeminent. Max, interpretat de către Sean Gullette, este un tip agitat, paranoic, dar genial. Acesta suferă de migrene şi sângerări nazale, simptome ale hipertensiunii, sau poate rezultatul chinurilor constante la care îşi supune creierul; este suspicios în privinţa oricui, iar singura persoană în care are incredere este fostul său profesor, Sol (Mark Margolis). Aceştia joacă împreună Go, un joc mai complex decât şahul, iar Sol îşi sfătuieşte elevul să abandoneze această luptă oarbă de elucidare a misterelor universului spunându-i lui Max că se îndepărtează de raţiune şi ştiinţă. Dar nu toată lumea ar fi de acord cu Sol; Max este căutat de o firmă de analiză bursieră care crede că acesta poate previziona cu exactitate evoluţiile acţiunilor, precum şi de un grup de evrei erudiţi care cred că Max a descoperit adevăratul nume al lui Dumnezeu.

Ceea ce reuşeşte să seducă spectatorul este gradul de verosimilitate al peliculei coroborat cu elementele fictive; teoriile prezentate în film sunt plauzibile şi reprezintă abordări moderne în studiul matematicii şi fizicii. Teoria haosului caută modele matematice acolo unde ele nu există, cel puţin aparent. Desigur, un computer ar putea să îţi dea un raspuns corect la orice, dacă este destul de performant şi conţinte datele necesare; însă pentru a descoperii un model care să explice incomprehensibilităţile universului ai avea nevoie de un sistem ultraperformant care să poată stoca şiruri infinite de date.

Pi este fără îndoială un thriller, o incursiune în mintea unui om care pendulează între nebunie şi genialitate. Titlul se referă la misterioasa constantă din matematică, pi, care a generat obsesii în rândul matematicienilor şi nu numai, obsesii asemenatoare cu cea a lui Max pentru enigmaticul său numar. Problema paradoxală a eroului nostru este că atunci când cauţi ceva ce nu există, devi tot mai nebun pe masură ce te apropii de răspuns. Aronofsky a câştigat premiul pentru cea mai bună regie în cadrul festivalului de la Sundance, iar filmul a fost nominalizat pentru marele premiu al juriului în cadrul aceluiaşi festival.

Nota autorului:

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici