Cu cât văd mai mult film aparţinând cinematografiei est-europene, cu atât mi se întăreşte şi mai pregnant convingerea că în timpul comunismului au fost realizate marile capodopere. Românii au Pădurea spânzuraţilor şi Reconstituirea, maghiarii au Mephisto şi Bizalom, ambele de Istvan Szabo, polonezilor le-au rămas nenumărate capodopere semnate de Andrzej Wajda şi Krzysztof Kieslowski, în vreme ce în Cehoslovacia s-au afirmat doi mari cineaşti ai lumii: Milos Forman şi Jiri Menzel. Opresiunea regimului autoritar i-a determinat pe toţi aceşti artişti să recurgă la metafore şi subtilităţi pentru a se putea exprima fără ca foarfecele cenzurii să taie metri de peliculă, creând câteva dintre operele nemuritoare ale cinematografiei mondiale. Urmărind filmele vechi realizate în blocul comunist, mai puţin cele din Bulgaria, am descoperit în filmul cehoslovac al acelor vremuri un umor pe care astăzi îl mai regăsesc doar la Emir Kusturica (care, culmea, este şcolit la Praga) şi Cristian Nemescu. Ostre sledované vlaky (Trenuri bine păzite) trece drept capodopera absolută a lui Jiri Menzel, lucru datorat, în mare parte, expunerii puternice pe care filmul a avut-o în Europa occidentală, dar şi în Statele Unite, unde filmul a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun film străin. Menzel avea să suporte consecinţele Primăverii de la Praga, libertatea de exprimare fiindu-i vizibil îngrădită după 1968, an în care Balul pompierilor, capodopera lui Milos Forman, este interzis de regim împreună cu alte producţii considerate a fi subversive.

Trenuri bine păzite reprezintă piatra de temelie a unei colaborări ce va dura peste trei decenii, scenariul bazându-se pe un roman de Bohumil Hrabal, cel care îi va oferi multe alte idei de ecranizări lui Jiri Menzel. Filmul debutează cu o naraţiune în genul celebrei deschideri construite de Jean-Pierre Jeunet în Amelie. Protagonistul poveştii, Milos (Václav Neckár), ne dezvăluie câteva aspecte interesante despre strămoşii săi, uniţi cu toţii de dorinţa de a trece prin viaţă fără prea mult efort. La fel ca şi tatăl, unchiul şi bunicul, Milos este mânat de puternica dorinţă de a nu face nimic, astfel că se angajează la gara din localitate, unde munca sa zilnică se rezumă la a saluta mecanicii locomotivelor care tranzitează gara, dându-le acestora semnalul de pornire. Totuşi Milos are o mare problemă. Îndrăgostit de tânăra Masa, dar fără experienţa unor precedente relaţii amoroase, prima sa încercare de a face dragoste cu frumoasa fată este un eşec. Milos este descumpănit, iar primul său impuls este acela de a-şi încheia socotelile cu viaţa. Norocul său este acela de a fi găsit la timp, astfel că îşi revine în simţiri după internarea în spital. Doctorul îi prezintă diagnosticul crunt: ejaculare precoce. Milos recurge la ajutorul lui Hubicka, bunul său coleg cu reputaţie de veritabil june prim. Deoarece războiul este în desfăşurare, iar trenurile germane cutreieră ţara, inevitabil acestea ajung şi în gara lui Milos, iar planul este de a le arunca în aer, dar fără a uita de planul de a-şi găsi o femeie care să îl iniţieze în arta iubirii.

Ca în multe alte opere cinematografice cehoslovace, umorul este îmbinat cu drama. La fel ca şi în Balul pompierilor, în filmul lui Menzel finalul este atât de puternic şi de dramatic încât spectatorul uită că până în urmă cu ceva minute urmărise o comedie. Răsturnarea de situaţie este pregătită cu tact, regizorul conturând un personaj central de care spectatorul să se ataşeze, căruia să îi simtă suferinţa şi bucuria. Naivitatea şi sufletul de copil al lui Milos sunt cheia lui Jiri Menzel de a ajunge cu uşurinţă la spectatorul care va rămâne înmărmurit la încheierea poveştii, când spectrul războiului îşi face simţită prezenţa. Este de apreciat modul în care regizorul realizează un film cu multe tente erotice fără a expune pe ecran imagini provocatoare, realizând câteva scene de o subtilitate desăvârşită, elocventă fiind secvenţa în care Milos îşi pierde, în sfârşit, virginitatea. Imaginea alb-negru a filmului este impecabilă, fiind chiar un exemplu pentru majoritatea cineaştilor contemporani, tot mai puţini, care lucrează cu nuanţele de gri. Cele nouăzeci de minute ale peliculei lui Jiri Menzel reprezintă o operă căreia nu i-aş putea depista niciun defect. Pe lista filmelor care m-au făcut fericit se mai adaugă şi acest minunat Trenuri bine păzite.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Ostre sledované vlaky (1966)

Trailer Ostre sledované vlaky (1966)

Download subtitrare Ostre sledované vlaky (1966)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici