Cand erau copii au jurat ca vor muri unul pentru celalalt. Ca barbati au si facut-o.

Ultimul film din cariera italianului Sergio Leone este si cel mai bun, o adevarata capodopera din toate punctele de vedere, o realizare tehnica exceptionala construita pe decoruri luxoase si un scenariu incredibil de bine scris, Once Upon a Time in America pune capat carierei unuia dintre cei mai reprezentativi regizori, un cineast desavarsit, un om care a fost mereu in cautarea noului, care a incercat sa faca lucruri care altora nu le-au reusit, Sergio Leone, descoperitorul lui Clint Eastwood, omul care a lasat posteritatii celebrele “mexican standoffs”, tigara de foi din coltul gurii barbatului fara nume, dar si doua dintre cele mai frumoase filme realizate vreodata: Once Upon a Time in the West si Once Upon a Time in America.

La cele trei ore si jumatate ale sale, Once Upon a Time in America pare un film fioros care aduce cu sine un val urias de plictiseala, dar cine crede acestea se inseala. Trei ore si jumatate sunt insa prea putine pentru o poveste care se intinde pe o perioada de timp lunga de cativa zeci de ani si care se rupe in mai multe firuri narative. Desi ar avea toate premisele pentru a fi un film dezlanat, fara cap si fara coada, Sergio Leone cantareste foarte bine orice scena, iar totul iese perfect. In distributie ii vom remarca pe Robert De Niro si James Woods, doi actori care nu au nevoie de absolut nicio prezentare, ambii interpretand doua roluri definitorii pentru carierele lor. Scenariul are la baza un roman scris de Harry Grey, dar cei sase scenaristi adauga multe alte evenimente care infrumuseteaza aceasta portretizare a unei perioade negre din istoria Americii: Prohibitia.

Stilul lui Leone este cel mai potrivit pentru o productie de anvergura aceasta, pentru ca el stie cum sa te faca nostalgic, stie sa expuna frumusetea pe pelicula si este capabil sa dirijeze distributii fabuloase pe platouri. Filmul spune povestea unui gangster din timpul Prohibitiei, care se intoarce dupa 30 de ani in New York, orasul care i-a servit drept spatiu al copilariei pline de amintiri memorabile, locul unde si-a facut primii si cei mai buni prieteni, orasul care i-a oferit sansa sa castige primii bani si care apoi l-a imbogatit. David “Noodles” Aaronson (Robert De Niro) isi rememoreaza viata plina de suisuri si coborasuri, bucurii si tristeti, prietenie si tradare, dragoste, bogatie, declin, toate evenimentele unei vieti traite din plin. Alcatuit dintr-o derulare de flashback-uri, specatorul paseste intr-un New York sarac, murdar, agitat, unde mafiotii locali controleaza fiecare mica afacere si unde un evreu ca el nu prea are sanse de reusita decat daca porneste de jos si munceste pe rupte. Noodles il va intalni pe Max Bercovicz, un evreu la fel de decis sa faca ceva cu viata lui ca si el. Cei doi vor deveni cei mai buni prieteni si impreuna vor intra in afaceri sangeroase care le vor aduce averile mult visate. Filmul se invarte si in jurul femeii pe care Noodles o iubeste, centrul de gravitatie al Universului sau, femeie pe care nu ezita sa o raneasca profund in ciuda sentimentelor sale. Derulata pe parcursul a saizeci de ani, aceasta poveste ascunde o serie de detalii pe care nu vi le voi dezvalui acum, dar care impreuna dau nastere uneia dintre marile capodopere ale cinematografiei mondiale.

Finalul filmului a iscat o serie de controverse. Multi spun ca Sergio Leone doreste sa spuna ca intregul film este visul unui narcoman, dar eu nu cred asta, pur si simplu nu cred ca Leone s-a jucat cu publicul timp de trei ore si jumatate, opinia mea fiind ca ultima scena semnifica de fapt momentul dinaintea mortii, acel moment de evadare care iti permite sa iti cantaresti viata cu binele si raul din ea, cu dezamagirile si bucuriile ei, pentru ca in esenta asta este Once Upon a Time in America, filmul unei vieti.

Aceasta este si cea mai buna reprezentare a epocii Prohibitiei. Trei ani mai tarziu, Brian De Palma a incercat sa faca acelasi lucru cu The Untouchables, dar nu se apropie nici macar la o jumatate din valoarea artistica a filmului despre care vorbim astazi. Veti fi mirati sa observati ca aceasta productie nu a contabilizat nici macar o nominalizare la Oscar. Povestea este destul de simpla si trista. In 1984 , filmul a avut premiera la Cannes, unde a fost proiectat in versiunea integrala de trei ore si jumatate, dar atunci cand a fost exportat in Statele Unite, el a fost considerat prea lung, asa ca producatorii l-au “macelarit” pana au ramas cu o pelicula de doua ore numai buna de lansat in cinematografe. Din pacate aceasta versiune a fost extrem de prost montata, toate flashbackurile fiind aranjate in ordine cronologica, iar minunata muzica a lui Ennio Morricone, interpretata la nai de Gheorghe Zamfir a fost scoasa, ceea ce a lasat in urma un film nespus de sarac care a trecut neobservat de membrii Academiei. Toate acestea se intamplau in timp ce Europa avea acces la filmul integral, care fusese declarat unul dintre cele mai bune din istorie.

Sergio Leone avea sa moara cinci ani mai tarziu, slabit deja de stresul cu care se confruntase, inima i-a cedat, iar Once Upon a Time in America a ramas ultimul sau film, unul pe care il recomand tuturor si care nu va va dezamagi in niciun caz.

Nota cineblog: 10

Coloana sonoră (Soundtrack) Once Upon a Time in America (1984)

Trailer Once Upon a Time in America (1984)

Download subtitrare Once Upon a Time in America (1984)

Subtitrari pentru variantele de 1, 2, 3 si 4 cd-uri: aici