Critica de film din Europa occidentala si  SUA obisnuieste sa numeasca acest grup de cineasti tineri care se remarca la fiecare festival de amploare, drept “Noul val romanesc”. In acest articol va voi spune mai multe despre tot ceea inseamna acest “val”, cine face parte din el si ce filme au creat.

Cred ca este de la sine inteles ca varful de lance al acestei generatii este Cristian Mungiu. Dupa Palme d’Or – ul de anul trecu, nu cred ca ii mai poate cineva pune la indoiala valoarea. Mungiu nu s-a nascut odata cu “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, ci s-a remarcat inca din perioada studentiei, cu un scurtmetraj intitulat “Mariana”. Au urmat apoi “Zapping” si “Corul pompierilor”, dar aceste filme  nu l-au facut remarcat decat in cercul restrans al UNATC-ului, ICR-ului si in viziunea criticii. Publicul larg avea sa il cunoasca pe Cristian Mungiu abia in 2002, la lansarea primului sau lungmetraj, Occident . Desi structura filmului a fost vizibil inspirata din Amorres Perros, al mexicanului Alejandro Gonzales Innaritu, publicul a apreciat umorul peliculei si subiectul care trateaza foarte subtil fenomenul emigratiei.

Regretatul Cristian Nemescu ar fi putut deveni primul nostru regizor nominalizat la Oscar. I-am urmarit filmografia in ordine inversa cronologica, incepand cu lungmetrajul California Dreamin’ , continuand cu mediumetrajul Marilena de la P7 si scurtmetrajele studentesti Poveste la scara C si Mihai si Cristina. La Nemescu am remarcat influente din partea unor regizori ca Alfonso Cuaron (in California…), Giuseppe Tornatore si Fernando Meirelles (in Marilena de la P7) si mai ales un talent adevarat in modul de manuire a camerei. Scurtmetrajul sau din anul 2 de facultate, Mihai si Cristina, desi filmat pe o pelicula alb-negru de calitate indoielnica, m-a impresionat printr-un montaj exceptional si un umor savuros. Nemescu stia sa spuna o poveste. Buna, proasta, o ambala frumos si obtinea un film bun. La urma urmei asta conteaza in film: scenariul poate fi perfect, daca filmul este montat aiurea, n-ai obtinut nimic, iar Nemescu stia asta. Stia cum sa infloreasca o poveste, sa ii adauge mici elemente de basm urban (desenul soarelui in palma soldatului, grevistii, Elvis Rromano, etc). Daca regret moartea vreunui artist foarte mult, acela este cu siguranta Cristian Nemescu.

Intr-un articol viitor, Corneliu Porumboiu si Catalin Mitulescu.