Vizionand ieri Frozen River, mi s-a deschis apetitul pentru filme minimaliste, asa ca am cautat prin colectia mea care numara cam 700 de titluri si am extras de acolo un film romanesc care se numeste Marfa si banii in regia lui Cristi Puiu. Sunt sigur ca ati auzit de el, si de film si de regizor, dar pana azi nu apucasem sa ma uit la el din lipsa de timp si de motivatie, dar azi le aveam pe amandoua, asa ca in sfarsit s-a intamplat.

Sub comanda lui Cristi Puiu gasim o distributie fenomenala, care ii reuneste pe Alexandru Papadopol, Dragos Bucur, Ioana Flora, Razvan Vasilescu si Luminita Gheorghiu, toti chipuri cu care ne-am obisnuit deja din Occident-ul lui Mungiu, Furia si Boogie ale lui Radu Muntean, Moartea domnului Lazarescu al aceluiasi Puiu si California Dreamin’, in regia regretatului Cristian Nemescu. Filmul incepe calm, suntem intr-un apartament din Constanta care apartine unei familii ce detine un chiosc de bloc, agitatie, probleme cu marfa, iar apoi apare Marcel Ivanov (Razvan Vasilescu), un fel de mafiot local, care are o “treaba” pentru Ovidiu (Alexandru Papadopol), zis si Ovaru’ sau Ovulu’ (pentru prieteni). Acesta trebuie sa transporte o geanta cu medicamente pana la Bucuresti si primeste 1000 de dolari acum si inca 1000 la intoarcere. Totul este simplu si frumos, 4 ore pana la Constanta, preda geanta, ii face aprovizonarea maica-sii si se intoarce. Cel putin asta este scris pe hartie, dar intre timp intra in schema si prietenul lui Ovidiu, Vali (Dragos Bucur), care isi aduce si noua prietena, Betty (Ioana Flora), o fata din Medgidia recent intalnita la “un chef” si pe care Vali a “combinat-o” rapid. Aproape 40 de minute din actiunea filmului se petrece in dubita lui Ovidiu, acestia avand tot felul de dialoguri care mi-au adus aminte de discutia despre hamburgeri din Pulp Fiction. Un jeep care ii opreste, un atac, geamul masinii spart si filmul ia o cu totul alta turnura, dintr-un road movie linistit, avem o cursa plina de suspans, foarte bine conservat de regizorul Cristi Puiu, care foloseste o tehnica invatata de la maestrul Hitchcock : “Cand ai o urmarire, nu iesi niciodata cu camera in afara masinii, mentine toata tensiunea in interior si pe chipurile actorilor.”

Camera este mereu in miscare, momentele de tacere sunt rare, iar vulgaritatile sunt la ordinea zilei. Si ca veni vorba de vulgaritati, citeam un dialog intre Mihai Chirilov si Alex Leo Serban pe tema aceasta. Multi snobi s-au plans ca filmul este plin de injuraturi. Eu le-as raspunde in felul urmator : da’ ce pula mea, nu asa se vorbeste pe strada? Ati fi vrut ca Ovidiu si Vali sa vorbeasca tot drumul spre Constanta despre conflictele interioare disecate de Sigmund Freud? Va invit sa urmariti doua scene din film, acolo unde obscenitatile curg la un debit mai accentuat : atacul asupra masinii si “inghetata”. Acesta este realismul si chiar nu inteleg pe cine lezeaza aceste cuvinte? Aud in autobuz cuvinte mult mai grele si rostite doar pentru a fi rostite, asa ca nu inteleg de unde erupe aceasta dorinta a publicului romanesc de a vedea lucruri frumoase in film. Cand Amelie rula in Romania, de ce salile la Republica erau goale? Parca va placeau lucrurile frumoase. Tara de cacat, public de cacat…

Si acum ca mi-am incheiat atacul plin de aplomb la adresa spectatorului roman, despre film ar trebui sa mai spunem doar ca trebuie vazut, nu de alta, dar chiar este un film bun si in afara de Balanta lui Lucian Pintilie (sau Asfalt Tango al lui Nae Caranfil), nu cred ca vom gasi ceva mai bun produs intre 1989 si 2002, anul in care Mungiu realizeaza Occident.

Nota cineblog : 9.5

Trailer Marfa si banii (2001)