Anul 1957 are o insemnatate aparte pentru cinematografia sovietica. Arta marginalizata si folosita indeosebi pentru propaganda, filmul isi castiga independenta in exprimare abia in acest an, cand Mihail Kalatozov lanseaza Letyat zhuravli, adica Zborul cocorilor, un film de razboi care da la o parte toate elementele de propaganda sovietica, lasand in urma doar pura emotie puternica a unei teme inepuizabile precum razboiul. Moartea lui Stalin din 1953 produce o improspatare in multe domenii, succesorul acestuia, Nikita Hruscev militand pentru asa numita destalinizare, care are efect imediat in felul in care artistii se pot exprima. In aceasta perioada are loc explozia lui Andrei Tarkovsky, apoi apare si Kalatozov, iar Grigori Ciuhrai reuseste sa ajunga la Oscar cu celebrul sau film Balada unui soldat. Letyat zhuravli castiga prestigiosul Palme d’Or in ’57 si se transforma instantaneu intr-o capodopera de anvergura.

Mihail Kalatozov preia piesa de teatru a lui Viktor Rozov si reuneste intr-un singur film cateva teme de mare importanta: razboiul, dragostea, efectul razboiului asupra familiei ramase acasa. Scenariul, o poveste de dragoste intre un muncitor, Boris (Aleksei Batalov, pe care l-ati putut vedea si in Moscova nu crede in lacrimi) si o tanara fata, Veronika (Tatiana Samoilova), dornica sa intre la facultatea de arhitectura, decurge intr-un ritm liric, dar numai pana la momentul in care aflam impreuna cu Boris vestea ca razboiul incepe, iar asta doar cu o zi inainte de aniversarea Veronikai, care isi va primi cadoul din mainile altcuiva si nu va apuca nici macar sa il mai vada o singura data pe iubitul ei inainte de plecarea pe front. De aici incolo montajul este realizat astfel incat sa putem privi concomitent vietile celor doi indragostiti. Ea, ramasa acasa, cade in mrejele lui Mark, varul scutit de armata al lui Boris, iar cei doi se casatoresc, in timp ce el este pe front si dintr-o altercatie pe care o are cu un alt soldat tocmai din cauza unei fotografii cu Veronika, este trimis in fata liniilor inamice pentru a verifica zona, acolo unde este impuscat. De aici incolo filmul urmareste doar drama Veronikai, mustrarile ei de constiinta, zbuciumul interior provenit din lipsa unor vesti de la Boris, lungi momente de disperare care culmineaza cu auzul vestii ca Boris este dat disparut. Veronika nu se lasa batuta si inca mai crede ca iubitul ei este teafar si traieste pe undeva.

Intriga este deosebit de simpla, chiar traditionala am putea spune. O poveste amoroasa, despartire cauzata de razboi, tumult interior si de o parte si de cealalta, lucruri cu care suntem obisnuiti din cinematografia americana. Diferenta este ca aceasta intriga este sustinuta inteligent de regizor, mijloacele de expresie sunt rafinate, montajul puncteaza perfect evolutia starilor cuplului separat de razboi. Spuneam in paragraful introductiv despre lipsa de mesaje propagandistice de care se bucura filmul, ea fiind elocventa in scena mortii protagonistului, care nu este impuscat in lupta, nu beneficiaza de o moarte eroica, ci de una absurda si banala. Kalatozov se axeaza pe sentimente, nu pe scene de razboi montate grandios, este un film de razboi dezvelit de ambalajul unui Saving Private Ryan, de exemplu. Personajul jucat de Tatiana Samoilova, nominalizata la BAFTA pentru prestatie, dispare in unele momente din peisaj, ea este martora la diferite discutii si evenimente, dar fiecare dintre acestea se refera strict la ea, momentul de apogeu fiind dialogul din infirmerie, unde soldatii blameaza sotiile si logodnicele care si-au inselat partenerii de viata plecati la lupta. Reactia Veronikai este exploziva si normala, cel putin pentru mine, iar aici se observa cel mai mult maiestria regizorala a lui Kalatozov si sclipirea directorului de imagine Serghei Urusevski, care filmeaza cu aparatul tinut in mana, miscarile de camera sunt browniene, iar taieturile de montaj surprind chipul disperat al femeii in paralel cu viziunea ei haotica. Urmarind filmul am observat ca Jean-Pierre Jeunet l-a folosit drept sursa de inspiratie pentru a crea personajul feminin din Un long dimanche de fiancailles, Mathilde, jucata de Audrey Tautou. Acolo, la fel ca si aici, eroina refuza sa creada ca logodnicul ei este mort si se automotiveaza prin diferite jocuri de genul “Daca pana numar la douazeci intra posta, Boris este in viata”. Diferenta dintre cele doua filme consta in perspectiva diferita fata de dragoste, apropierea fata de razboi si glorificarea acestuia de catre Jeunet, precum si de finalul mult mai optimist pe care filmul francez il are. Letyat zhuravli este o pelicula neasteptat de buna tinand cont de subiectul facil pe care il detine, fiind dovada perfecta a afirmatiei lui Pier Paolo Pasolini, cea conform careia stilul este sufletul unui film, lucru pe care Mihail Kalatozov se pare ca il cunoaste foarte bine.
Nota autorului:

Trailer Letyat zhuravli (1957)

Download subtitrare Letyat zhuravli (1957)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici