Extraordinara viata a lui Edith Piaf.

Marion Cotillard a ajuns pentru prima data in fata publicului romanesc pe la inceputul acestui deceniu, cam atunci cand televiziunile din Romania au inceput sa transmita seria frantuzeasca Taxi. Rolul pe care ea il avea acolo, acela al iubitei personajului principal, nu anunta nasterea unui talent incontestabil, era un rol usurel cam vulgar si care oricum nu iti ramanea in minte. Tanara actrita nascuta la Paris a inceput sa avanseze usor, a trecut intr-un alt registru, a primit chiar si roluri principale, iar dupa hitul mondial Jeux d’enfants era clar ca i se pregateste o cariera de cu totul alta factura. A jucat in Big Fish al maestrului Tim Burton, a ajuns si sub comanda lui Jean-Pierre Jeunet in Un long dimanche de fiancailles, apoi Ridley Scott a ales-o drept partenera lui Russell Crowe in A Good Year. In cele din urma i-a venit un rol care poate ca nu parea a fi facut pentru o femeie atat de frumoasa ca ea, trebuia sa o joace pe Edith Piaf, un simbol al muzicii franceze care nu are nevoie de nicio prezentare, dar Marion Cotillard a luat decizia potrivita si a acceptat sa joace in La mome, filmul lui Olivier Dahan. Imbatranita serios de machiajul exceptional, dublata de vocea lui Jil Aigrot, ea face un rol antologic, un portret emotionant si trist al uneia dintre cele mai celebre voci care a cantat vreodata pe o scena, nemuritoarea Edith Piaf.

Filmul nu este construit liniar, ci din flashback-uri care impart actiunea in doua perioade: un prezent in care Edith Piaf este macinata de trecutul ei zbuciumat si de viata inecata in alcool si un trecut care urmareste dezvoltarea personalitatii ei incepand cu copilaria petrecuta intr-un bordel alaturi de mama sa, o prostituata alcoolica. Urmeaza perioada petrecuta alaturi de tatal ei, un circar ambulant care traieste de pe o zi pe alta si ii asigura tinerei fete o paine de pe o zi pe alta. Tot in aceste timpuri ea isi da seama de talentul ei intr-o scena emotionanta in care fata canta imnul Frantei pe o strada intens traficata, iar toti se opresc in jurul ei si ii admira vocea superba. In acest fel ea incepe sa castige bani cantand pe strada, dar neavand un model pe care sa il urmeze incepe o viata presarata de excese bahice si partide de amor, viata nesanatoasa care isi va spune cuvantul abia la batranete, cand vedem o Edith Piaf batrana si senila care isi traieste ultimele clipe intr-o casa pe malul oceanului dand interviuri celor curiosi.

Scenariul scris de Olivier Dahan si Isabelle Sobelman nu uita niciun moment important din viata artistei: relatia cu boxerul Marcel Cerdan care moare intr-un accident de avion, debutul pe scena, acel punct de cotitura in care lanseaza cantecul inchinat vietii ei, Non, je ne regrette rien, dar si momente mai putin cunoscute precum intalnirea pe care o are in New York cu batrana Marlene Dietrich, spectacolele incheiate cu lesinuri pe scena, petreceri inundate de alcool si fum de tigara, in orice caz, o biografie foarte buna din punctul meu de vedere.

Si pentru ca este un film despre o mare cantareata nu aveau cum sa lipseasca celebrele cantece interpretate de vocea inconfundabila a lui Edith Piaf. Ele sunt interpretate de Jil Aigrot, a carei voce poate fi deosebita de original doar de catre specialistii in muzica, dar in ultima instanta Marion Cotillard este cea care culege laurii, pentru ca realizeaza un portret atat de sincer incat pe multi ii va emotiona pana aproape de lacrimi. Este destul de dificil pentru o actrita sa faca ceea ce face Marion Cotillard, pentru ca Edith Piaf a fost o femeie schimbatoare, viata ei a cunoscut atat de multe ipostaze incat sa o numim o figura complexa este prea putin spus. O veti vedea pe Edith Piaf beata, o veti vedea ajunsa in pragul nebuniei, o veti vedea conturata in tuse grotesti, distrusa psihic si fizic, dar ii veti urmari si latura umana, ii veti admira talentul, a fost chiar si fericita, chiar daca prea putin si nu indeajuns incat sa putem spune ca a dus o viata frumoasa. Daca Marion Cotillard nu ar fi castigat Oscar-ul s-ar fi facut o mare nedreptate, nu ca ar fi fost prima infaptuita de Academie, dar rolul acesta este pur si simplu devastator.

Imaginea si montajul confera filmului atmosfera fara de care viata lui Edith Piaf nu ar fi existat. Decoruri frumoase si care se potrivesc epocii, costume de asemenea bine realizate, dar machiajul este demn de toate aprecierile. Nu imi vine sa cred ca femeia aceea cu chipul brazdat de riduri si cocosata este de fapt o actrita de treizeci si patru de ani, o mare actrita care sper sa ne mai uimeasca si pe viitor. Va recomand sa urmariti La Mome, cunoscut si ca La vie en rose, un film care merita toate aprecierile pe care le-a primit in ultimii doi ani.

Nota cineblog: 10

Coloana sonoră (Soundtrack) La môme (2007)

Trailer La môme (2007)

Download subtitrare La môme (2007)

Subtitrari pentru variantele de 1, 2 si 3 cd-uri: aici