Stilul lui Michelangelo Antonioni a fost de la bun inceput asociat cu inovatia. Desi filmografia sa ne trimite in directia neorealismului, regizorul fiind preocupat cu constructia unui univers cat mai apropiat de realitate, Antonioni a inclinat de multe ori spre imagini superbe, incadraturi duse spre perfectiune, unghiurile cele mai expresive, atribute pe care cineastii realisti nu le luau intotdeauna in serios. Mare parte din impresia de realism a filmelor italianului este data de montajul simplu, fara vreun grad de spectaculozitate, treceri simple de la secventa la secventa, uneori dandu-ne impresia ca filmul nici nu a trecut prin cabina de editare. L’avventura a fost lansat in acelasi an cu La dolce vita, filmul lui Federico Fellini, iar cinefilii erau deja impartiti in doua tabere. Unii admirau povestea de dragoste din pelicula lui Antonioni, altii erau de partea peisajului decadent al Romei vazute de ochii lui Fellini. In cele din urma, La dolce vita a obtinut premiul Palme d’Or, iar L’avventura a castigat Premiul special al juriului, o distinctie prin care Antonioni era recunoscut drept inventatorul unui nou limbaj cinematografic.

Anna (Lea Massari) trece prin greutatile pe care o relatie la distanta le implica. Isi doreste sa rupa relatia cu Sandro (Gabriele Ferzetti), insa ajunge in apartamentul sau si uita de tot sub influenta farmecului barbatului. Cei doi pleaca impreuna cu un grup de prieteni intr-o croaziera pe mare. Iahtul ancoreaza pe o insulita, iar pasagerii o viziteaza in grupuri fragmentate. Anna dispare intr-un mod miraculos dupa o discutie dura cu Sandro si este de negasit. Se fac cercetari minutioase, dar nimeni nu descopera nimic. Sandro si Claudia (Monica Vitti), prietena cea mai buna a femeii, o cauta impreuna pe Anna, iar in acest timp barbatul sufera o atractie puternica fata de frumoasa blonda. Aceasta ii refuza avansurile, iar insistentele barbatului o determina sa fuga, dar acesta o urmareste si isi exprima sentimentele, sarutand-o fara voia ei. Cei doi raman impreuna si o cauta pe Anna prin localitatile din imprejurimi, aud zvonuri legate de aparitia unei femei care se potriveste descrierii, insa nu se adeveresc. Pe masura ce sansele ca Anna sa mai fie gasita in viata scad, Claudia si Sandro devin din ce in ce mai apropiati si petrec o noapte la hotel. Barbatul ii spune ca o iubeste, femeia la fel, insa cu prima ocazie el o va insela cu o femeie usoara si dornica de publicitate. O scena antologica incheie filmul. Desi ruptura este ca si realizata, barbatul vine plangand si se aseaza pe o banca. Aparatul de filmat surprinde un plan detaliu al mainii femeii. Aceasta ezita, dar pana la urma il mangaie pe cap, semn al impacarii.

Cel mai interesant la structura scenariului mi se pare faptul ca nu aflam nimic sigur despre Anna, desi disparitia ei constituie intriga filmului. Antonioni refuza sa construiasca un nou fir narativ paralel al mortii sau ratacirii femeii. Regizorul foloseste aceasta intriga doar pentru a aduce cele doua personaje impreuna si a le crea un numitor comun. Tragedia celor doi este utilizata in scopul de a le crea conditiile prielnice pentru ca povestea lor de dragoste sa se poata infiripa. Este un film al sentimentelor, nu al actiunii, insa suntem trimisi pe o pista gresita de scenariu. Aproape pana in ultimul moment Anna este in centrul atentiei, cautarile nu inceteaza, iar filmul are aerul unui policier. Multi regizori ar putea considera ca ceea ce Antonioni face in L’avventura este o greseala grava, iar adevarul este ca multi spectatori si-ar fi dorit sa afle deznodamantul cautarilor. Nici macar povestea de dragoste nu este atat de bine conturata. Ultima scena semnifica impacarea, dar este clar pentru toti ca Sandro este un barbat pe care o femeie nu se poate baza (este atras de Claudia in timp ce o cauta pe Anna, apoi isi inseala noua cucerire la cateva ore de la primul “te iubesc”). Autorul nu intervine prea mult in desfasurarea evenimentelor. Probele sunt recoltate una cate una, iar spectatorul cunoaste aceleasi detalii ca si personajele. Regizorul nu insereaza flashback-uri, nu exista o voce a naratiunii, intarind si mai mult apartenenta filmului la realism. Felul de a povesti si monta ne trimite spre inceputurile neorealismului italian, la Roma, oras deschis si Ladri di biclette, filmul continand multe fragmente in care sunt surprinse detalii ale existentei banale. Tipologia eroinei m-a condus instantaneu spre Fellini, spre Noptile Cabiriei. Monica Vitti creeaza perfect tabloul femeii credule si inselate care aspira spre fericire, dar care plateste pentru naivitatea ei. Exista cateva momente in care remarcam si la Antonioni o usoara aversitate fata de inalta societate a vremii, niste oameni blocati in nimicuri. Scurtul fragment in care femeia neglijata de sot are o aventura cu un pictor de saptesprezece ani este un moment in care se observa cu claritatea caricaturizarea acestei lumi de catre regizor. In urmator sau film, La notte, viziunea lui Michelangelo Antonioni asupra societatii avea sa surprinda o decadenta mult mai bine reliefata, precum si doua personaje centrale mult mai bine conturate decat cele de aici. L’avventura este o drama lenta, insa remarcam un bun gust in ceea ce priveste maniera de abordare a sentimentelor umane. Pentru admiratorii cinematografului italian de calitate este un film de vazut.

Rating:

Coloana sonora(Soundtrack) L’avventura (1960)

Trailer L’avventura (1960)

Download(Descarca) subtitrare L’avventura (1960)

Subtitrari pentru variantele de 1 si 2 cd-uri: aici

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a fi la curent cu ultimele noutati: Alte recenzii de filme: La dolce vita (1960) I vitelloni (1953) La religieuse (1966) Salò o le 120 giornate di Sodoma (1975) Taguri filme,filme noi: 1960, download, film italian, filme bune, filme vechi, Gabriele Ferzetti, Lea Massari, Michelangelo Antonioni, Monica Vitti, recenzie, review, subtitrari