Cum ar fi arătat lumea dacă nu te-ai fi născut?

Cu ocazia Crăciunului, există două pelicule care reînvie an de an: A Christmas Carol, după care există numeroase adaptări, şi It’s a Wonderful Life, o poveste pe care o găsim într-un singur exemplar, mai exact, capodopera cu acelaşi nume a lui Frank Capra. După ce drepturile de autor nu au fost reînnoite în 1974, filmul a devenit proprietate publică şi a fost difuzat sezon de sezon de nenumărate ori, de la varianta originală în alb şi negru până la obscure blasfemii în culori. Acest val al desacralizării operei lui Capra a încetat abia în 1994, când NBC a obţinut drepturile exclusive asupra peliculei.

Nu există niciun dubiu că It’s a Winderful Life este cel mai popular film “de Crăciun”, surclasând cu uşurinţă rivali precum Miracle on 34^th Street sau A Christmas Carol / Scrooge. Unul din miturile care înconjoară pelicula se referă la recepţia iniţială a acesteia, marile laude aduse filmului lui Capra concurând cu criticile dure. De asemenea, în ciuda celor 5 nominalizări la premiile Oscar, acesta nu a cucerit nicio statuetă aurie, iar cu toată notorietatea de boxoffice a lui Capra, producţia abia a ieşit în profit. Însă au fost acele difuzări şi redifuzari din anii 70 şi 80 care au adus filmul în lumina reflectoarelor; noua generaţie a cinefililor îi acordă în unanimitate recenzii favorabile; meritele artistice ale peliculei fiind recunoscute abia la patru decenii de la premieră.

Cum a reuşit aceasta, pe cât de simplă, pe atât de emoţionantă fabulă despre importanţa individului să atingă coarda sensibilă a atât de multor spectatori? Unii vor aduce ca argument tema Crăciunului, însă nu sunt de acord cu acest raţionament; fie că-l vizionezi în iulie sau decembrie, filmul este la fel de bun. Motivul pentru care It’s a Wonderful Life a câştigat atâţia adepţi este unul chiar simplu: pelicula pledează pentru un adevăr implacabil, însă pe care mulţi îl neglijam, şi anume faptul că, fiecare din noi, indiferent de cât de insignifianţi părem, avem puterea să schimbăm lumea, iar umanitatea noastră nu are nimic de a face cu faima sau bani, ci cu modul în care ne trăim vieţile de zi cu zi. Filmul ridică o întrebare la care cu siguranţă mulţi dintre noi ne-am gândit: “cum ar fi această lume dacă nu m-aş fi născut?”. Capodopera lui Capra ne oferă un răspuns într-o manieră pozitivă, manipularea firului narativ este făcută cu tact şi sinceritate, iar per total, pelicula ne oferă o poveste atemporală şi un mesaj universal.

Filmul ne încântă cu preafrumoasa poveste a lui George Bailey (James Stewart), mult iubitul erou din micuţul oraş Bedford Falls. În copilărie, George da dovadă de curaj şi altruism când îşi risca viaţa pentru a-şi salva fratele de la înec; ca adult, îşi abandonează visele de a urma o facultate şi de a călători pentru a rămâne acasă şi a salvgarda Societatea de Împrumuturi Bailey, rămasă în grijă sa după tragica moarte a tatălui său. De-a lungul vieţii sale, George s-a ghidat după un principiu umanitar conform căruia nevoile celor din jurul său sunt mai presus decât bogăţiile materiale, astfel, singurele “bogăţii” ale lui George sunt prietenii şi familia sa.

Personajul negativ din peliculă este bătrânul avar Henry F. Potter, interpretat infailibil de către laureatul la Oscar, Lionel Barrymore. Acesta se foloseşte de averea sa considerabilă pentru a controla oraşul, iar Societatea de Împrumuturi Bailey este singura instituţie din oraş pe care nu şi-a însuşit-o. Pentru a intra în posesia ei, mijloacele lui Potter nu cunosc scrupule, el fiind pregătit să mintă, să înşele, să fure, să mituiască pentru a-şi îndeplini scopul malefic. Conspiraţiile sale împotriva lui George parcă nu se mai opresc, dar cu toate acestea, eroul nostru reuşeşte de fiecare dată să aterizeze în picioare.

Primele două treimi din film ne prezintă evoluţia lui George de la un copil care visa să devină explorator până la bonomul care devine un simbol al oraşului său natal. Pelicula are o reţetă desăvârşită: romantismul reprezentat de idila lui Georgie cu Mary (Donna Reed), comedia, care este transpusă printr-un comic de limbaj, dar şi de situaţie (scena unei inopinate băi în piscină la o petrecere) şi tragedia, exprimată prin moartea lui Peter Bailey, tatăl lui George. Cu toate că It’s a Wonderful Life are un final fericit, reuşeşte să ne expună şi latura întunecată a personajului principal, care este aruncat în abisurile disperării din cauza problemelor personale şi financiare pe care le întâmpină. Punctul culminant ni-l prezintă pe un George Bailey pregătit să capituleze şi luând în considerare varianta sinuciderii.

Este momentul în care îşi intra în rol Clarence (Henry Travers), îngerul păzitor al lui George. Adorabil prin stângăcia sa, acesta are ca scop să îi demonstreze eroului din Bedford Falls că merită să-şi trăiască viaţa în continuare. Pentru a-l convinge pe George, îi arătă cum ar fi arătat lumea dacă acesta nu s-ar fi născut. Astfel, cei doi pornesc într-o călătorie transcendentală spre o realitate alternativă sumbră şi obscură în care George poate vedea cu ochii săi cum ar fi arătat oraşul său natal fără el. Mary este singură şi nefericită, fratele său este mort pentru că George nu a fost acolo să îl salveze de la înec; unchiul său este internat într-un ospiciu, iar abominabilul Potter deţine întreg oraşul. Acest segment al peliculei ne aduce aminte de nuvelă lui Charles Dickens, A Christmas Carol. În ambele povestiri, ilustraţiile prezentate de fiinţe supranaturale îşi conving subiecţii de valoarea vieţii şi importanţa individului. În ciuda naturii diferite a celor doi protagonişti, ambele naraţiuni ating aceeaşi coardă sensibilă a publicului.

Talentul lui Capra nu se limitează la transpunerea pe marele ecran a unui scenariu perfect; el este şi un maestru al castingului. De la început l-a considerat pe James Stewart actorul ideal care să îl interpreteze pe George Bailey. Chiar dacă producţia peliculei a debutat sub bagheta unui alt regizor şi iniţial, rolul personajului principal i-a fost distribuit lui Cary Grant, când Capra a preluat acest proiect, a început să retuşeze scenariul cu gândul la Stewart. Cu toate că Frank Capra nu şi-a recâştigat notorietatea din anii 30, pentru James Stewart, acest film a fost un punct de cotitură în cariera sa. Abilitatea sa de a înfăţişa o latură mai întunecată l-a ajutat să obţină roluri mai provocatoare, cum ar fi personajul lui Alfred Hitchcock din Rear Window, L.B. Jefferies, un erou cu o moralitate discutabilă. Stewart a intrat definitiv în inimile cinefililor, devenind un mesager al valorilor simple, un etalon al nobleţii.

Prima variantă pentru rolul lui Mary a fost Jean Arthur, care a mai fost distribuită alături de Stewart în două pelicule precedente; însă este de greu de imaginat pe altcineva decât Donna Reed interpretând acest personaj. Aceasta reuşeşte să-i transpună lui Mary inocentă şi independentă necesare pentru a-i câştiga inima lui George. Cine ar putea uita siropoasa scenă a primului lor sărut când Sam Wainwright se afla la celălalt capăt al convorbirii telefonice cu Mary? Personajele secundare sunt şi ele memorabile. Prin interpretarea lui Potter, Lionel Barrymore îl face pe Scrooge să pară un veritabil gentleman. Thomas Mitchell îl joacă pe unchiul Billy, adorabilul dar incompetentul asociat a lui Geroge la Societatea de Împrumuturi Bailey. Henry Travers este Clarence, un înger de mâna a doua care încearcă să-şi câştige aripile. Frank Faylen şi Ward Bond completează galeria eroilor secundari prin personajele lor: Ernie, şoferul de taxi, şi pe Bert, poliţistul oraşului. Dealtfel, numele duoului Bert şi Ernie din celebrul şi longevivul serial Sesame Street sunt inspirate din această peliculă.

Din punct de vedere tehnic, It’s a Wondeful Life este o realizare copleşitoare. Pentru portretizarea micuţului oraş Bedford Falls, a fost construită o stradă lungă de 300 de metri, cu peste 80 de clădiri şi 20 de pomi de stejar. Din moment ce pelicula a fost filmată în toiul verii, cantităţile abundente de zăpadă au fost prelucrate manual; peste 3000 de tone de gheaţă, 300 de tone de ghips şi 20000 litri de produse chimice au fost mobilizate în acest sens. Acest fapt, coroborat cu magia transpusă de o poveste simplă dar înălţătoare, face imposibilă deosebirea unui fulg de nea adevărat faţă de cele din film.

Combinând personajele, scenariul, mesajul transmis, jocul actoricesc, ne dăm seama de ce It’s a Wonderful Life nu este doar un film bun de sărbători, ci un film bun după cele mai înalte standarde. Fie că îl vizionezi în mijlocul verii sau de Crăciun, capodopera lui Capra este o experienţă deosebită care te îmbogăţeşte ca om şi care va stârni zâmbete cel puţin atâtea decenii câte a făcut până acum.

Rating:

Soundtrack Indisponibil

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici

Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te pentru a fi la curent cu ultimele noutati: Alte recenzii de filme: Vertigo (1958) Psycho (1960) Shichinin no samurai (1954) Rear Window (1954) Taguri filme,filme noi: 1946, capodopera, Donna Reed, download, filme bune, Frank Capra, Frank Faylen, Henry Travers, James Stewart, Lionel Barrymore, Oscar, recenzie, review, subtitrare, Thomas Mitchell, Ward Bond