Ingmar Bergman este regizorul unui film pe care eu l-am vizionat cu mare greutate, Strigate si soapte/Viskningar och rop, care mi-a produs niste stari dificil de contracarat, de la tristete apasatoare la repulsie profunda. Höstsonaten se apropie mai mult de public, mai ales ca in rolul principal o vom vedea pe mult iubita Ingrid Bergman, una dintre cele mai bune actrite ale tuturor timpurilor, cunoscuta in mod special pentru minunata interpretare din Casablanca. Sonata de toamna este ultima aparitie pe marele ecran a interpretei suedeze, reprezentand totodata si revenirea acesteia intr-un rol in limba natala. De multe ori s-a facut confuzia ca Ingrid Bergman ar fi fost sotia lui Ingmar Bergman, insa acest lucru este fals, cei doi neavand legaturi pana la realizarea acestui film. Intr-adevar, a fost casatorit cu Ingrid von Rosen, care apoi a devenit Ingrid Bergman, dar fara nicio legatura cu actrita din Casablanca. La varsta de saizeci si trei de ani actrita suedeza m-a surprins prin faptul ca inca reusea sa isi pastreze frumusetea, iar felul de a interpreta este la fel de complex ca si in tinerete, de altfel acesta este unul dintre rolurile ei cele mai apreciate, aducandu-i ultima nominalizare la Oscar din cariera.

Construit intr-un singur decor, ca si alte filme ale lui Bergman (Viskningar och rop, Sasom i en spegel), Höstsonaten ne demonstreaza inca o data faptul ca regizorul suedez este un dramaturg convertit la cinematografie. Eva (Liv Ullmann) isi traieste viata linistita alaturi de sotul ei, parintele Viktor (Halvar Bjork). Ea ii trimite o scrisoare mamei dupa ce afla ca partenerul ei de viata, Leonard, s-a stins din viata si ii cere sa le faca o vizita. Charlotte (Ingrid Bergman) accepta invitatia si Eva are sansa sa isi revada mama dupa mai bine de sapte ani in care au trait la distanta una de cealalta. Pianista de talie mondiala, Charlotte a fost mereu plecata de acasa si si-a lasat familia fara o figura materna aproape. Vestea ca cealalta fiica a ei, Helena (Lena Nyman), bolnava mintal, locuieste alaturi de Eva, ii produce un veritabil soc femeii, care nu si-ar fi dorit sa o vada in aceasta stare. Intalnirea dintre Charlotte si Eva este un moment perfect pentru fiica sa o infrunte pe mama sa, cea care i-a distrus copilaria, a secat-o de viata si a transformat-o intr-o femeie inchisa in sine si incapabila sa iubeasca. Dialogul dintre cele doua femei este pus in scena perfect de maestrul Ingmar Bergman, cele doua actrite oferind interpretari senzationale.

Personajele sunt reale si nu ni se ofera alta directie decat aceea de a crede in ele. Constructia lor se face prin intermediul flashback-urilor inserate in timpul minunatei scene in care fiica ii aduce acuze mamei pentru tot raul care s-a abatut asupra familiei. Durerea se acumuleaza gradat in sufletul femeii care se simte ca in cadrul unui proces, iar chipul lui Ingrid Bergman sufera transformari atat de expresive incat ne-am putea uita la film fara a intelege dialogul si tot am fi in stare sa simtim drama celor doua personaje. Pentru Eva aceasta intalnire vine ca un fel de razbunare pentru o copilarie trista in care nu a putut sa isi urasca mama desi si-a dorit acest lucru. Fiecare argument adus de fiica ei o condamna si mai mult pe Charlotte, al carei portret devine rece, lipsit de suflet si apropiere materna, punctul paroxistic al descrierii fiind momentul in care Eva trage concluzia ca singura responsabila pentru starea de degradare psihica si fizica a Helenei este tocmai mama. Tema aleasa de Ingmar Bergman, repercusiunile actiunilor parintilor asupra dezvoltarii ulterioare a copiilor, este superb construita de marele cineast suedez. In Tacones lejanos, Pedro Almodovar abordeaza aceeasi tema prin mijloace asemanatoare, intalnirea si infruntarea dintre o mama celebra si talentata si o fiica pentru care absenta unei figuri materne a dus la luarea unor decizii regretabile.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Höstsonaten (1978)

Trailer Höstsonaten (1978)

Download subtitrare Höstsonaten (1978)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici