Pentru un pumn de dinamita.

De departe cel mai putin reusit film din seria de western-uri a maestrului Sergio Leone, Giù la testa, cunoscut si dupa titlurile A Fistful of Dynamite si Duck, You Sucker!, este bun de urmarit atunci cand esti un fan al muncii italianului sau unul asemeni mie, obsedat de genul western. Dupa superba si inegalabila Trilogie a dolarilor si opera de mare clasa Once Upon a Time in the West, Leone a luat o pauza, canalizandu-se pe alte proiecte, in special ideea care se va transforma mult mai tarziu in capodopera sa absoluta, Once Upon a Time in America. A scris si scenariul pentru Giù la testa impreuna cu partenerii Sergio Donati si Luciano Vincenzoni, dar nu planuia sa regizeze filmul, oferindu-i aceasta oportunitate tanarului Peter Bogdanovich, care la acea vreme nu era inca unul dintre cineastii emblematici ai Americii. Vedetele filmului, Rod Steiger si James Coburn, acceptasera sa joace in acest western doar pentru a lucra cu vestitul Sergio Leone, asa ca au cerut capul lui Bogdanovich, iar acesta a parasit platoul, in cele din urma Leone preluand fraiele filmului.

Plasat in timpurile tulburi ale Revolutiei din Mexic, in anul 1913. Juan Miranda (Rod Steiger) este un bandit feroce care nu are nimic de-a face cu miscarile revolutionare, ci profita de situatie pentru a comite cat mai multe jafuri si crime. Din ziua in care il intalneste pe John Mallory (James Coburn) nimic nu va mai fi la fel. Mallory este un fost membru IRA, un nationalist irlandez, care acum cauta argint in Mexic folosindu-se de talentul sau pirotehnic. Miranda vede in el cheia pentru a pune in aplicare planul de jefuire a bancii din Mesa Verde, insa Mallory il transforma intr-un erou al revolutiei dupa ce Miranda patrunde in banca si descopera ca este folosita drept inchisoare politica, eliberand toti prizonierii. John si Juan fug din calea armatei si se adapostesc pe un deal, acolo unde vor astepta trecerea plutonului condus de colonelul Gunther Reza pentru a putea arunca podul in aer. Planul le va iesi, dar colonelul va supravietui si va afla secrete din interiorul miscarii revolutionare chiar de la colaboratori ai celor doi. Revolutionarii planuiesc o ambuscada, iar de data aceasta John si Juan vor trebui sa se desparta pentru ca mai apoi sa se revada cand unul dintre ei isi va trai ultimele clipe de viata.

Muzica lui Ennio Morricone este superba, probabil una dintre cele mai bune creatii ale compozitorului nominalizat de cinci ori la Oscar. In flashback-urile filmate de Sergio Leone in miscare incetinita se observa cel mai bine legatura indestructibila dintre regizor si compozitor. Sergio Leone nu ar fi fost acelasi fara magia lui Ennio Morricone, acesta este un fapt cert. Ultimul western regizat de creatorul Trilogiei dolarilor are momente si momente. Cateodata pare lung si obositor, iar in alte secvente avem parte de suspansul pe care il simteam in For a Few Dollars More. Sunt si cateva dialoguri bine scrise de unde Quentin Tarantino a imprumutat tonul, precum si efecte speciale de calitate. Desi nu este un film despre revolutie, aceasta fiind mai mult un fond pentru derularea actiunii in care tema principala este prietenia, multi il vad drept un film politic. Marele merit al filmului este acela ca reuseste sa transpuna pe ecran povestea prieteniei sincere dintre doi camarazi fara a patrunde pe cai batatorite de alti regizori care au incercat acelasi lucru. James Coburn face un rol bun, chipul sau de neconfundat si ochii patrunzatori ajutandu-l in prim planuri si in scenele in care comunicarea se realizeaza fara cuvinte. Rod Steiger este comic intr-o maniera involuntara si in dialogul sau are cateva idei interesante despre conflictul etern dintre saraci si bogati, miscari revolutionare si statutul social al taranilor. Nu este cel mai bun spaghetti-western, dar cu un film de Sergio Leone nu poti avea o alegere gresita.