Cand te trezesti de fiecare data intr-un alt loc, la o alta ora, esti cumva o alta persoana?

Nu ma sfiesc sa spun ca Fight Club este unul dintre cele mai importante filme ale deceniului trecut, este strigatul unei noi generatii de cineasti si raspunsul perfect la intrebarea “Care este conditia omului contemporan?”. David Fincher, un regizor de videoclipuri convertit la marele ecran, a avut un debut perfect in 1995, cu acel Se7en, care te-a tinut pironit in fata ecranului pana la ultimul cadru si nu ti-a dat timp nici macar sa respiri in timpul lui The Game (1997), dar avea sa-si castige statutul de cineast demn de luat in seama abia in 1999, cand a transpus pe ecran proza lui Chuck Palahniuk. Am citit cartea acum un an si mi s-a parut imposibil de adaptat, dar cand ai mijloacele necesare, tehnologie care sa iti permita sa pui in practica procedee regizorale inovatoare si un trio format din Edward Norton, Brad Pitt si Helena Bonham Carter, totul este posibil.

Prima parte a lui Fight Club aseaza tacticos intrebarile, aduce in discutie temele prin naratiunea lui Edward Norton, care interpreteaza un barbat insomniac, obsedat de mobila Ikea, cu o slujba monotona, fara viata personala, fara prieteni. In timpul unui zbor cu avionul il cunoaste pe Tyler Durden (Brad Pitt), un barbat cu care impartaseste aceleasi idei despre viata, deosebirile dintre cei doi fiind ca Tyler le pune in practica si isi traieste viata, in timp ce el ramane in continuare un sclav al lumii contemporane, dependent de cafeaua Starbucks si de Ikea. Desi incearca sa isi schimbe viata participand la intruniri pentru cei cu boli incurabile, unde spera ca suferinta lor o va acoperi pe a sa, el ramane captiv in acest labirint imaginar de unde il scoate doar o femeie misterioasa pe nume Marla Singer, care participa la aceleasi intalniri. O explozie in apartamentul sau il aduce in situatia de a apela la ajutorul lui Tyler, care il va primi in casa lui. Intr-o seara cand cei doi se imbata, ajung sa se bata, iar asta ii face sa se simta bine, sa se elibereze si asa apare Fight Club, un loc unde toti cei satui de falsitatea lumii in care traiesc, vin sa simta viata. In curand influenta lui Tyler ajunge sa puna stapanire pe tot grupul, acestia fiind trimisi in diferite misiuni cu caracter vandalizator. La fel cum am vazut si in Die Welle, anul acesta, orice incercare de a schimba lumea in care traiesti, duce la aparitia unei noi forme de conducere mult mai rele, pentru ca in esenta ceea ce Tyler creeaza nu este cu nimic mai bun decat societatea reala, este doar o actiune rebela pornita de la un fundament real, dar care nu are cum sa reuseasca tocmai din cauza faptului ca oamenii se simt bine atunci cand sunt condusi de forte pe care nu le pot stapani, este mult mai comod asa, iar omul normal nu vrea sa renunte la comoditate, acesta fiindsi  motivul pentru care munceste 8 ore pe zi intr-un birou de rahat, alaturi de oameni de rahat, pentru a-si castiga cele 16 ore de comoditate. Scopul lui Tyler este unul nobil, in opinia mea, dar sa fim seriosi, poti sa te desprinzi dintr-o lume condusa de bani si sa traiesti independent? Nimeni nu este independent in lumea aceasta si nimeni nu va fi, chiar si cel mai puternic om depinde de ceva si de cineva, de aceea Fight Club nu functioneaza atat de bine ca A Clockwork Orange, care vorbeste despre modul in care societatea ne manipuleaza si abordeaza mitul procustian intr-o forma metaforica, mult mai aproape de realitatea inconjuratoare. De fapt cele doua filme sunt un paradox, atat de asemanatoare in esenta ideologica, dar totusi complementare. Portocala mecanica a lui Kubrick, bazata pe romanul lui Burgess vorbeste despre un om care nu se supune legilor trasate de societatea in care traieste, un om care s-a opus dictonului “Esti produsul mediului in care traiesti”, iar aceasta lipsa de obedienta il arunca fara mila in patul lui Procust, care in viziunea lui Burgess poarta denumirea de Ludovico. Pe de alta parte Fight Club este incercarea unui om de a se descatusa, practic Chuck Palahniuk vrea sa ne spuna ca orice om este la nastere un Tyler Durden si daca l-am plasa intr-un mediu in care sa nu aiba de a face cu nimic din ceea ce lumea contemporana ne ofera, s-ar dezvolta normal, in consecinta toate cele sase miliarde de persoane care traiesc pe Terra si se hranesc cu oxigenul ei, sunt niste oameni cu handicap, disfunctionali si incapabili sa gandeasca in afara cutiei. Cand am vazut prima data Fight Club, nu am gandit in felul acesta, am urmarit doar stratul primar al filonului narativ, insa a doua vizionare s-a produs dupa citirea cartii si dupa vizionarea lui A Clockwork Orange si mi-a permis sa observ toate aceste detalii ideologice presarate cu inteligenta de Fincher. Personajul interpretat de Norton nu primeste nici macar un nume, aceasta fiind inca o dovada a faptului ca el este omul obisnuit si ca si el suntem toti, tocmai de aceea isi creeaza un alter ego, pe Tyler Durden, subliniind astfel motivul dualitatii umane si expresia faptului ca in fiecare din noi zace cate un spirit care isi doreste sa se revolte, dar are nevoie de o scanteie, ceea ce primeste si personajul lui Norton. Ca regie nu ai ce sa ii reprosezi lui David Fincher, care la fel ca si in Se7en nu te lasa sa pleci din fata ecranului.

Filmul beneficiaza de efecte speciale de exceptie si de o coloana sonora compusa de The Dust Brothers, care formeaza un aliaj indestructibil cu imaginea de exceptie si cu mesajul pe care il expune. Ceea ce ma surprinde este ca multi oameni chiar nu inteleg ceva din acest film, considerand ca este doar “un alt film cu bataie”, asa cum citeam pe forumuri de specialitate, dar sper ca le-am venit in ajutor cu acest review al unui film de exceptie. Va las sa va uitati la Fight Club, pentru ca mie mi s-a facut dor de el in timp ce scriam aceste randuri si  ganditi-va la spusele lui Tyler Durden: “Nu esti slujba pe care o ai, nu esti contul din banca, nu esti masina pe care o conduci, nu esti ceea ce ai in portofel, nu esti perechea ta de pantaloni kaki. Esti tot rahatul care canta si danseaza din lumea asta.”

Nota cineblog : 10

Coloana sonoră (Soundtrack) Fight Club (1999)

Trailer Fight Club (1999)

Download subtitrare Fight Club (1999)

Subtitrare pentru variantele de 1, 2 si 3 cduri: aici