Cea mai nouă adaptare a celebrului roman de Oscar Wilde se aşteaptă să fie şi cea mai reuşită, după numeroase încercări. Din păcate, însă, producţia semnată Oliver Parker lasă multe de aştepat. Dacă începutul său pare promiţător, pe parcurs se îndreaptă încet dar sigur spre o finalitate care dezamăgeşte.

Pentru cei care nu sunt familiari cu opera, aceasta prezintă destinul unui tânăr nobil (Dorian Gray), extrem de impresionant prin frumuseţea lui, care, în urma unei propuneri făcută în glumă de către cinicul şi hedonistul Lord Henry Wotton, dobândeşte darul, sau blestemul, de a îşi conserva frumuseţea adolescentin inocenta, indiferent de deciziile mai mult sau mai puţin morale pe care le va lua sau de anii care vor trece. Oscar Wilde adăugă un factor cel puţin interesant mitului lui Gyges, şi anume el îl condamna pe Dorian la o continuă confruntare cu degradarea sa morală, care se va imprima nu pe chipul său, ci pe proiecţia sa din tabloul pictat de Basil Hallward.

Poate nu e vina regiei dacă o asemenea lucrare nu poate fi cu uşurinţă transpusă pe ecran, însă mi se pare că principalele stângăcii ale felului în care se prezintă filmul au loc în urma unor nefericite modificări ale textului original, care modificări au luat naştere probabil dintr-o interpretare neadecvată a acestuia.

În primul rând, cu toate că Lordul Henry Wotton apare în momentul în care blestemul propriu zis ia loc ca un Mefistofel uman, asta e doar datorită naturii sale depravate şi corupătoare şi a dorinţei sale de a influenţa un suflet naiv. Însă în film avem prezentat exact pactul cu diavolul, pe care nu îl regăsim în carte; ceea ce nu ar fi o adaptare atât de deranjanta dacă dorinţa producătorilor de a “clarifica” anumite lucruri prin exagerare nu ar fi atât de pronunţată.

Datorită faptului că citeşte cuvântul “love” de prea multe ori, scenaristul confunda infatuarea artistului Basil Hallward cu frumuseţea lui Gray pentru o atracţie homosexuală. Acest fapt este prezentat într-o scenă de tandreţe între cei doi care vrea probabil să contribuie la seria de acte dezmăţate preluate de Dorian, acum conştient de capacităţile sale neobişnuite. Alt detaliu, zic eu, important ar fi demonizarea portretului. Nu ne aşteptam ca regizorul să dispună de aceeaşi subtilitate în exprimare că Wilde, însă acesta vrea să facă foarte evidentă decăderea morală a lui Gray prin viermi şi sunete infernale care ies din tablou.

Distribuţia are parte de câteva nume mari. Şarmantul dar mult prea crudul (că deh, aşa cere rolul) Ben Barnes joacă un prea dramatic Dorian Gray, Ben Chaplin este pasionatul pictor Basil Hallward, iar poate cel mai reuşit rol din film (din punct de vedere al interpretării) este cel al Lordului Henry Wotton, jucat impecabil de Colin Firth. Alte nume de luat în seamă ar fi Rebecca Hall şi Caroline Goodall.

Aceste, poate mici, aspecte scad din valoarea producţiei şi o transpun de la starea de impozantă şi controversată capodoperă la cea de blockbuster mediocru. Pe scurt, filmul este grozav de limitat din multe puncte de vedere dar mai ales cel al scenariului, ceea ce îl face insuficient şi eşuat.

Nota autorului:

Coloana sonoră (Soundtrack) Dorian Gray (2009)

Trailer Dorian Gray (2009)

Download subtitrare Dorian Gray (2009)

Subtitrare pentru varianta de 1 cd: aici